O descoperire rară – Ce ne spune un băț despre cum vânau hominizii de acum 300 de milenii

Arheologii germani au descoperit un băț de 64 cm lungime care, după îndelungi analize, pare a fi de 300.000 de ani vechime și este posibil să fi fost folosit pe post de armă de vânătoare de către hominizii din paleolitic. Descoperirea este rară, fiindcă doar prin minune pot fi conservate artefacte atât de vechi din lemn. ”Este cu siguranță un băț. Însă a spune că este doar un simplu băț este ca și când ai spune că primul pas pe Lună făcut de Neil Armstrong este doar o urmă de noroi cu o amprentă”, spune Jordi Serangeli, arheolog la Universitatea Tubingen, citat de New York Times.

Bățul ascuțit dovedește că vânătorii de acum 300.000 de ani aveau o mulțime de arme, de la un fel de lănci lungi, până la bețe mult mai scurte pe care le aruncau după animale de mici dimensiuni. Descoperirea a fost făcută la Schöningen, în Germania, un sit unde, datorită condițiilor excepționale, au mai fost găsite artefacte foarte vechi. Cercetarea de acum a fost publicată în revista Nature.

Schöningen este un oraș de 11.000 de locuitori în regiunea germană Saxonia Inferioară și locul este celebru în arheologie pentru cele opt lăncii din lemn descoperite între 1994 și 1998. Acestea, datate între 380.000 și 400.000 de ani vechime, sunt cele mai vechi arme preistorice păstrate atât de bine în Europa.

Bățul cioplit din lemn de molid are 64 cm lungime, 2,9 cm în diametru și 264 grame greutate. Analizele au scos la iveală și o spintecătură la mijlocul bățului, iar de aici s-a dezvoltat teoria că acest băț a fost folosit ca armă simplă de vânătoare.

Analizele au mai arătat și urme despre cum cei care au făcut această simplă armă s-au folosit de unelte de piatră pentru a tăia ramurile și cum au netezit apoi suprafața bățului.

Cercetătorii spun că acest fel de băț era aruncat către animale mici precum iepuri sau păsări și putea ajunge, în funcție de îndemânarea vânătorului, la distanțe cuprinse între câțiva metri și câteva zeci de metri.

Când lănciile de la Schöningen au fost pentru prima oară descoperite, în 1995, comunitatea academică a repornit dezabterea dacă hominizii ce au precedat oamenii de Neanderthal erau suficient de inteligenți încât să-și facă unelte simple și să poată comunica în timpul unei vânători, pentru a prinde ceva. Concluzia pare a fi, ca și în alte descoperiri din trecut, că acei hominizi nu erau doar simpli culegători de fructe și legume sau mâncători de cadavre de animale, ci posedau și capacitățile intelectuale necesare pentru a-și face unelte rudimentare.

Homo heidelbergensis este o specie sau subspecie dispărută de oameni arhaici din genul Homo care au trăit în pleistocenul mijlociu (acum aproximativ 700.000 – 300.000 de ani) cunoscuți din fosilele din Africa de Sud, Africa de Est si Europa.

Homo heidelbergensis s-a dispersat în Africa de Est și de Sud (Etiopia, Namibia, Africa de Sud), precum și în Europa (Spania, Italia, Franța, Anglia, Germania, Ungaria, Grecia). Relația cu generațiile ulterioare ale Neanderthalienilor, ale Denisovanilor și ale oamenilor moderni este neclară.