​INTERVIU ​VIDEO Vlad Soare, președinte AMBI: Atât de multe unități administrativ-teritoriale nu fac nimic altceva decât să reprezinte o risipă a banului public

​Vlad Soare, președintele Alianței Metropolitane București-Ilfov (AMBI), a discutat în cadrul unui interviu acordat HotNews.ro despre ce ar presupune desființarea primăriilor de sector din București, despre împărțirea administrativ-teritorială după model comunist și despre unificarea Bucuresti-Ilfov într-o singură comunitate. „Faptul că noi suntem în momentul de față atât de multe unități administrativ-teritoriale nu face nimic altceva decât să reprezinte o risipă a banului public și o subfinanțare a unităților administrativ-teritoriale. Motivul pentru care noi suntem atât de divizați din punct de vedere administrativ este unul pur politic”.

Interviul integral:

Principalele fragmente din interviu:

Despre organizarea administrativ-teritorială

Bucureștiul, când a fost gândit, a fost gândit în baza unei organizări teritoriale care corespundea și cu o anumită ordine politică. Noi suntem în continuare organizați pe unități administrativ-teritoriale, după o lege comunistă, o lege care este încă în vigoare, o lege din 1968. Și de aici și problema: dacă va uitați în București și în Ilfov, veți observa că de fapt este o mare concentrare urbană în București-Ilfov. Mai mult, dacă va uitați pe evoluția dezvoltării comunității București-Ilfov, veți observa că nu mai există micro-comunități separate și e de fapt o mare comunitate. Foarte mulți din București s-au mutat în afara orașului, foarte mulți dezvoltatori imobiliari au construit cartiere întregi în afara orașului și foarte mulți din Ilfov lucrează în București. Și practic, avem o singură comunitate. Din păcate, din punct de vedere juridic au rămas 50 de administrații la nivelul București-Ilfov. Și asta generează o serie de probleme, de la probleme juridice, până la probleme economice. Criza în care ne aflăm astăzi, cea generată de acest virus, ne demonstrează că există o lipsă de coeziune între serviciile publice locale, dintre aceste unități administrativ-teritoriale, care au rămas din punct de vedere juridic pe hârtie și realitatea care este în teren – și anume faptul că noi suntem o singură comunitate.

Reorganizarea administrativ-teritorială (nu doar a regiunii București-Ilfov, ci a României) face parte dintr-un master plan, pe care noi ar fi trebuit să-l punem în aplicare de foarte mult timp și anume cel al revoluției administrative, pe care o propunea România de foarte mult timp. Faptul că noi suntem în momentul de față atât de multe unități administrativ-teritoriale (adică comune, orașe și județe) nu face nimic altceva decât să reprezinte o risipă a banului public și o subfinanțare a unităților administrativ-teritoriale. Motivul pentru care noi suntem atât de divizați din punct de vedere administrativ este unul pur politic. Ăsta este adevărul. Practic, organelor politice le convine această administrație, această împărțire administrativ-teritorială pentru că permite o gestionare a mai multor bugete și când gestionezi mai multe bugete automat poți să creezi sau să influențezi și anumite lucruri. Dar realitatea din teren este alta. Foarte multe comune, orașe și municipii din România nu-și mai permit să mai gestioneze acele comunități pentru că bugetul lor este mai mic decât ceea ce ele au de gestionat: competențele pe care le-au primit prin descentralizare nasc și niște obligații și vedeți foarte mulți primari care se duc înapoi spre guvern și solicită bani. În fiecare an este aceeași poveste. Asta arată că în realitate noi ar trebui să regândim această împărțire administrativ-teritorială. Iar cel mai ușor de implementat un nou model (model care nu e inventat de noi, ci pe care l-au implementat deja foarte multe alte țări) este în jurul Bucureștiului, pentru că e normal. Este cea mai dezvoltată zona urbană și este cel mai ușor de implementat acest model pentru moment.

Nu desființezi orașul Otopeni, Unitatea Administrativ-Teritorială Otopeni. O lași să existe. Singurul lucru pe care îl faci este să găsești soluția astfel încât să transferi din competențele unei astfel de unități administrativ-teritoriale, competențe care ar putea fi aplicabile la nivelul întregii comunități, către o structură centrală și lași lucrurile mai mărunte, cele de interes local, să fie gestionate în continuare de către un aparat administrativ. În momentul de față, de exemplu în București, noi avem 7 ADP-uri – și la nivel de sector și la nivelul Primăriei Generale. La fel, avem încă 42 de ADP-uri la nivelul unităților administrativ-teritoriale din Ilfov. În momentul de față, aceste ADP-uri au toate câte un director, au toate o structură care realizează, practic, aceleași atribuții prin intermediul aceleiași comunități. Să fim corecți și transparenți până la capăt: dacă vă uitați pe istoria acestor ADP-uri o să vedeți că în principiu foarte multe partide politice și-au servit clientela politică prin astfel de structuri. Dacă am face o singură structură, un singur ADP la nivelul regiunii, nu înseamnă că rezolvăm situația, dar în mod clar vom avea o structură care poate să coordoneze, să ofere un serviciu public integrat și o structură care ne costă mult mai puțin și care e mai ușor de controlat și de verificat, pentru că inclusiv autoritățile care efectuează controlul o vor face direct acolo. Practic, noi nu vorbim despre un oraș mamut, noi vorbim despre o singură comunitate – cea din București și din Ilfov – și care, vrem sau nu vrem, ea se va dezvolta uniform. Nu avem cum să controlăm asta, nu avem cum să spunem oamenilor „Nu vă dezvoltați în direcția aia!”. Este clar că Ilfov și București la un moment dat, din punct de vedere urban, vor reprezenta o singură comunitate. Din punct de vedere mental, pentru cetățean este o singură comunitate. N-ai cum să-l convingi pe cel care s-a mutat în Voluntari, în Pipera, Chiajna sau Bragadiru că el nu e bucureștean. În primul rând, marea majoritate sunt oameni care s-au mutat din București în zonele astea și în al doilea rând, ei lucrează în București, își duc copiii la școală în București, se folosesc de serviciile publice locale din București și automat au și așteptările pe care le aveau în București și anume să aibă servicii publice integrate.

Despre impozitare

N-am fi prima comunitate urbană, prima zona metropolitană care ar avea o impozitare diferită. Impozitarea în comunitățile acestea, în zonele metropolitane europene se face în cercuri concentrice: cu cât stai mai în afara zonei centrale, cu atât impozitarea scade. Nu o să putem să facem o uniformizare totală și ar fi și o greșeală să faci o uniformizare totală. Dar în timp, trebuie să iei în considerare faptul că Bucureștiul și Ilfovul (și aici nu e vorba doar de București și de Ilfov, putem să ne imaginăm foarte multe alte zone urbane din România) se vor dezvolta și practic, ceea ce noi avem scris pe hârtie din punct de vedere juridic – și anume împărțirea asta administrativ-teritorială – nu va mai corespunde unei realități, iar asta va genera și deja generează o sumedenie de probleme. Vă dau un exemplu foarte simplu: știți câți „bucureșteni” au vize de flotant în București? Sunt peste 50.000 de astfel de oameni cu viza de flotant în București, dar care locuiesc în Ilfov. E o sumă imensă. De ce au acești oameni viză de flotant? Marea majoritate își aduc copiii la școală în București. Gândiți-vă numai din perspectiva asta. Omul respectiv își face o viză de flotant unde apucă, pe la un prieten, că să-și ducă copilul la o școală din București.

Nu este normal să avem un astfel de efect generat de o împărțire administrativ-teritorială când noi suntem o singură comunitate. Nu poți să impui părintelui să nu-și ducă copilul la ce liceu sau școală dorește. Este inadmisibil ca un om care stă la un kilometru de București să nu aibă acolo o unitate școlară bună sau măcar una care să poată primi copilul. Pentru că și acolo sunt, dar nu au locuri, că sunt prea puține. În foarte multe comunități din jurul Bucureștiului. Atunci ești nevoit să-ți faci viză de flotant și făcând asta, ce generezi? Tu, ca părinte, în loc să te duci direct spre birou sau să te duci la școala de lângă casă să-ți lași copilul, trebuie să traversezi orașul pe un alt traseu, să-ți lași copilul, după care să te duci pe un alt traseu la birou, după care iar deviezi, te duci să-ți iei copilul și te întorci cu el acasă. Chestia asta înmulțiți-o cu o cifră undeva aproape de 50 de mii și o să vedeți încă un motiv pentru care nimeni nu stă în București. Inclusiv în timpul programului de lucru o să vedeți că toată lumea aleargă, în metrou, în trafic. O să vedeți că Bucureștiul este încontinuu alergat de oameni.

Despre metrou

Totul pleacă de la modul în care avem reglementate legile care ne oferă posibilitatea de a ne dezvolta din punct de vedere administrativ. Bucureștiul are buget să facă metrou, are un buget foarte mare. Dacă mai și aplică pentru fonduri europene, își face metrou singur. De asemenea, sunt orașe în jurul Bucureștiului care au și ele bugete să intre într-un parteneriat cu Bucureștiul și să facă linii comune. Nu se poate din punct de vedere juridic. De ce? Pentru că metroul e la Ministerul Transporturilor și acolo o să rămână. Pentru că așa scrie în lege. Bun, întrebarea este, e acolo, dar de ce nu pot să-mi fac și eu o linie de metrou? Simplu, pentru că în legea domeniului public spune foarte clar că liniile de metrou și liniile de tren fac parte din domeniul public al statului. Astfel, ele nu sunt în domeniul unităților administrativ-teritoriale. Și automat vor fi gestionate tot de Ministerul Transporturilor. Problemele pleacă inclusiv de la modul în care noi am hotărât să implementăm actele normative la nivelul administrației, atât centrale, cât și locale. Și de aceea vă spun că discuția e mult mai complexă. Bani sunt. Dacă reușim să facem și o reorganizare administrativ-teritorială la nivelul Bucureștiului vor fi și mai mulți bani.

Despre fondurile europene

A fost un mare scandal acum un an și jumătate cu Euro 2020, că am hotărât să-l organizăm și trebuia să facem o linie de metrou. Și îmi aduc aminte o declarație a directorului Metrorex care a zis „Dar ce, am semnat eu contractul sau am vrut eu să organizez Euro 2020? N-am nicio obligație să construiesc metroul”. Bun, trecem peste chestiunea aceasta, care este o declarație mai mult decât nefericită. Au făcut un proiect de metrou și în loc să-l facă așa cum am gândi oricare dintre noi (de la Aviatorilor linie dreaptă până la Otopeni) ei îl făcuseră undeva pe Sisești, prin Bucureștii Noi, legau magistrala aceea din Străulești de trebuia să schimbi 3 linii ca să ajungi la Gara de Nord și încă o linie că să ajungi la Victoriei. Și au aplicat pentru fonduri europene. Și dacă vă aduceți aminte, autoritățile europene au spus foarte clar că linia nu-și are sensul, proiectul nu este bun și trebuie să fie drept. Motiv pentru care au zis că îl vor face în regie proprie. N-au mai făcut nimic, evident, dar ce vreau eu să spun este că nici banii ăștia europeni nu mai vin cum veneau odată. Adică să nu te verifice nimeni. Nu mai poți face de capul tău ce vrei.

La nivelul Uniunii Europene au prioritate proiectele care integrează comunități. Motiv pentru care, la nivelul Uniunii Europene, dacă reușesti să demonstrezi că suntem mai multe unități administrativ-teritoriale, mai multe comune, mai multe orașe, mai multe suburbii care beneficiem de un proiect al U.E. acela primește un punctaj mai mare, are prioritate. Motiv pentru care, daca am crea o structură care să cuprindă aceste micro-comunități, cu siguranță vom avea un punctaj mai mare ți putem să ajungem în zona eco și putem să ne gândim la nebunia asta care este generată de poluare.

Despre poluarea din Bucuresti

Uitați, vă pun în următoarea situație: sunteți primar în orice localitate din jurul Bucureștiului și după cum vedeți, poluarea nu se oprește la șoseaua de centură. Poluarea e în toată comunitatea. Și eu vin, municipalitate din București, și va spun: Domnul primar, aș vrea să fac o groapă mare de gunoi și un sistem de ecologizare foarte performant care să îmi deservească Municipiul București. Am banii, va rog să mă ajutați cu un teren și o să va fie bine și dumneavoastră, că va deservește și dumneavoastră. Dumneavoastră o să-mi spuneți, Foarte bine, te ajut, dar o să fie o mare problema. Oamenii, oare, care vă votează, vor fi de acord să aibă acolo acea groapă de gunoi și acel incinerator, modern de altfel? E o problema reală, motiv pentru care, eu nu pot s-o fac în București, că nu poți să faci o astfel de structura în oraș. Dar e nedrept să o fac și lângă dumneavoastră, motiv pentru care singura soluție este să se facă astfel de centre care să deservească mai multe comunități în zone care sunt destul de îndepărtate de acele localități și din punct de vedere juridic, că să poți să faci asta, ai nevoie de o cupolă comună, pentru că se pune probema inclusiv cine dă terenul, cum dăm terenul, al cui este? Cum facem pe terenul altcuiva, eu să vin cu finanțarea? Și tot așa. Lucrurile astea își găsesc rezolvarea foarte simplă la nivel legislativ în momentul în care propui o nouă organizare teritorială.

Impunerea unui astfel de proiect pe agenda politică

Este foarte greu de la nivel asociativ. Nu vă ascund faptul că am încercat și am discutat cu foarte multe structuri politice. Nimeni, nici măcar structurile noi politice nu își permit să propună un astfel de proiect în mod real dintr-un motiv foarte simplu: este sinucidere politică pentru toți să propună o astfel de chestiune, motiv pentru care, probabil, încercăm să creăm, fie prin asociație, fie cu alte structuri mai mici să chem și o platformă politică. Nu mă gândesc că va avea un impact foarte mare pe termen scurt, însă sper ca pe termen lung, ușor, ușor, intrând în zona asta, să poți să influențezi deciziile astfel încât competențele să fie partajate de la nivelul micro-comunității către o comunitate mai mare.

Ca acțiuni concrete, în măsura în care vom putea să ne reluăm viața la normal, AMBI va încerca să ridice aceste mesaje și să facă cunoscută ideea și să facă dezbateri în zona publică privind crearea unei structuri comune pe mai multe paliere. Și pe paliere juridice, și paliere economice, iar din punct de vedere politic, v-am spus, încercăm să creăm și o platformă politică dintr-un simplu motiv: fără a avea o pltaformă politică, nu reușești să ajungi să influențezi factorul de decizie. Practic, încercăm, dacă va ieși această platformă publică, să candindăm la alegerile locale.