Adeverința emisă de angajator – izvor de riscuri de natură penală în contextul stării de urgență

​​Deși Ordonanța Militară nr. 3 prevede o serie de limitări în ceea ce privește libera circulație a persoanelor pe durata stării de urgență, tot ea prevede și excepțiile în care circulația persoanelor în afara domiciliului/gospodăriei este permisă.

Astfel, Ordonanța prevede că este permisă circulația persoanelor în afara domiciliului/gospodăriei, printre altele, în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi. Pentru verificarea motivului deplasării angajații vor prezenta organelor de control legitimația de serviciu sau adeverința emisă de angajator. În aceste condiții, poate fi tentant pentru deținătorul unei adeverințe emise de angajator să eludeze interdicția de deplasare cu ajutorul acestui document, mai ales în contextul în care adeverința nu prevede programul de lucru al angajatului, ci doar perioada în care este valabilă.

Așadar, în unele condiții, adeverința emisă de angajator poate genera riscuri de natură penală atât pentru angajator, cât și pentru angajatul care eludează în mod fraudulos prevederile ordonanțelor militare pentru a crea aparența justificării unei deplasări nejustificate.

Deși, documentul la care face referire Ordonanța Militară nr. 3 este intitulat „Adeverință”, în mod greșit, am putea spune că acest document este, în fapt, o declarație „la purtător” a angajatorului dată angajaților pentru a fi prezentată organelor de control și, totodată, o declarație a angajatului în sensul că în momentul controlului acesta se deplasa de acasă spre locul de muncă sau invers.

În ceea ce-l privește pe angajator, acesta declară autorităților faptul că deplasarea angajatului identificat cu nume, prenume, data nașterii și adresa de reședință, între domiciliu și locul său de muncă, este esențială pentru activitatea organizației și nu poate fi organizată sub formă de telemuncă.

În acest context, având în vedere prevederile Codului penal care sancționează declararea necorespunzătoare a adevărului făcută organelor de control, angajatorii ar trebui să facă o analiză temeinică și documentată a situației fiecărui salariat, anterior emiterii adeverinței, pentru a identifica dacă într-adevăr activitatea salariatului nu se poate desfășura prin telemuncă, iar deplasarea acestuia este indispensabilă pentru desfășurarea activității. În lipsa acestor motive, folosirea adeverinței poate atrage răspunderea penală atât a angajatorului, cât și a angajatului, pentru infracțiunea de fals în declarații.

Mai mult, pentru a se proteja de potențialele riscuri penale generate de folosirea de către angajat a adeverinței în alte scopuri, este recomandabil ca angajatorii să aducă în mod expres la cunoștința angajaților (prin mijloace care să poată fi ulterior probate) faptul că adeverința poate fi folosită doar în scopul pentru care a fost emisă – în timpul orelor de program stabilit și doar pentru deplasarea la locul de muncă-, iar procedurile interne ar trebui să prevadă sancțiuni în cazul nerespectării acestei obligații. În acest sens, având în vedere contextul actual, angajatorii pot adopta o politică internă referitoare la regulile de eliberare și utilizare a adeverințelor, dublată de informarea corespunzătoare a salariaților asupra conținutului acestei politici.

Articol semnat de Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner, și Cătălin Chibzui, Senior Associate, Reff & Asociații