Statul Islamic „intact” în ciuda morții lui Baghdadi, arată Pentagonul
Grupul terorist și-a păstrat coeziunea, având ”o structură de comandament și de control intactă” în ciuda morții liderului său, în octombrie anul trecut – se arată într-un raport american. Retragerea SUA din Irak va duce probabil la revitalizarea ISIS, relatează Les Echos, citat de Rador.
O veste proastă pentru securitatea lumii. Potrivit unui raport de 100 de pagini publicat de Biroul inspectorului general al Pentagonului, moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi, în octombrie anul trecut, nu a doborât Statul Islamic. Citând informații furnizate de Agenția de informații militare a Ministerului Apărării (DIA) și de comandamentul central american (Centcom), responsabil de forțele americane din Irak și Siria, Inspectorul General notează în acest raport publicat pe 4 februarie că organizația teroristă, în ciuda pierderii liderului său, și-a menținut coeziunea, având ”o structură de comandament și de control intactă”, rețele urbane clandestine și ”o prezență a insurgenților în majoritatea zonelor rurale ale Siriei”.
Chiar dacă cifrele arată că activitățile SI, care a ales rapid un succesor al lui Abu Bakr al-Baghdadi, sunt mai reduse decât în trecut, ele nu au încetat. În Irak, dar și în alte părți ale lumii, după cum o arată asumarea atacului de la Londra de la începutul acestei săptămâni.
Tot potrivit datelor Centcom și ale Departamentului Apărării, numărul de atacuri revendicate de Statul islamic în Irak s-au redus la jumătate în ultimul trimestru al anului 2019 (67, față de 138 în cursul lunilor precedente). Și o parte dintre acestea (24) au fost mai mult operațiuni calificate ca «oportuniste» decât acțiuni pregătite minuțios, estimează raportul, care explică faptul că aceste cifre trebuie analizate cu prudență, mai ales ca urmare a blocării utilizării Internetului de către autoritățile irakiene.
În orice caz, constată raportul, „Statul Islamic continuă să facă propagandă intensă, în special online via Twitter, Facebook și Telegram”.
La fel de prudent, raportul consideră „neconcludent încă” impactul deciziei americane de a-și suspenda operațiunile împotriva Statului Islamic după raidul care l-a ucis la data de 3 ianuarie a.c. pe generalul iranian Qassem Soleimani, omul-cheie al influenței Iranului în Orientul Mijlociu.
În timp ce Parlamentul Irakului solicită, printr-un vot, retragerea forțelor americane din această țară, raportul inspectorului general conchide că „fără o prezență militară americană, este foarte probabilă o revenire accentuată a influenței SI în zonă”.