Vot final în Parlamentul European, în acestă seară, pe Acordul Brexit /După 47 de ani, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană vineri, la miezul nopții
După trei ani de criză politică în Marea Britanie, în urma referendumului din 2016, Brexitul trebuie ratificat de Parlamentul European, înainte de a intra oficial în vigoare vineri, la ora 23.00 (ora Londrei și GMT). În sesiune plenară la Bruxelles, miercuri seară, de la 19.00, ora României, Parlamentul European va da undă verde Acordului privind Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.
Votul, prevăzut pentru ora locală 18.00 (19.00 ora României), va fi precedat de o dezbatere la care au fost invitaţi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, potrivit unui comunicat al Parlamentului European. Dezbaterea va începe în jurul orei 16.15 (17.15 ora României).
Votul din Parlamentul European are loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit și după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituționale din Parlamentul European.
Pentru a intra în vigoare, Acordul de retragere dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, înainte de a fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu.
Când ceasul va bate de miezul nopții la Bruxelles, vineri, lunga perioadă de 47 de ani de când Marea Britanie este membră a clubului națiunilor europene se va încheia. La început, aparent, nimic nu se va schimba, pentru că Regatul Unit va intra în perioada de tranziție de 11 luni care menține actualul status quo. Dar există o excepție crucială: Marea Britanie va fi exclusă din toate forurile de luare a deciziilor, iar consecințele vor fi imediate, scrie The Guardian.
Vineri seara, drapelele Uniunii Europene vor fi coborâte de pe toate clădirile oficiale, iar accesul britanicilor la circuitul de comunicare diplomatică europeană va fi blocat. Marea Britanie va deveni o pată bej pe harta Uniunii Europene, culoarea neutră a unei țări străine.