Statele Unite nu vor să-i mai dea viză ministrului iranian de externe. Zarif nu va mai putea merge la Consiliul de Securitate de joi
Statele Unite au refuzat să-i acorde viză ministrului iranian de externe, lucru ce înseamnă că Mohammad Javad Zarif nu va putea merge la reuniunea Consiliului de Securitate ce va avea loc joi la New York, a declarat un oficial american pentru Reuters.
Oficialul care a dat informația a vrut să rămână anonim, iar Departamentul de Stat a refuzat să comenteze. Misiunea iraniană la ONU spune că nu a primit nicio informare oficială în acest sens.
Potrivit unei ”înțelegeri privind sediul” ONU, semnată în 1947, SUA ar trebui să permită diplomaților străini accesul la Organizația Națiunile Unite. Washingtonul spune, însă, că poate refuza vize din motive de ”securitate, terorism și politică externă”.
Zarif dorea să meargă la întrunirea Consiliului de Securitate de joi, iar vizita sa fusese plănuită înainte de uciderea comandantului iranian Qassem Soleimani printr-o lovitură aeriană americană și de inflamarea tensiunilor dintre Teheran și Washington.
Reuniunea Consilului de Securitate i-ar fi oferit lui Zarif o tribună la nivel global de la care să critice uciderea lui Soleimani. Trimisul iranian la ONU, Majid Takht Ravanchi, a descris uciderea puternicului general iranian drept ”un exemplu evident de terorism de stat care, ca act criminal, constituie o încălcare grosolană a principiilor fundamentale ale legislației internaționale, inclusiv Carta Națiunilor Unite”.
Zarif a fost ultima oară la ONU în septembrie pentru reuniunea anuală a liderilor lumii la ONU, după ce SUA au impus sancțiuni pe numele lui pentru implementarea ”agendei nesăbuite a liderului suprem iranian”. Sancțiunile blochează orice proprietate sau interes pe care Zarif le-ar putea avea în SUA, dar acesta a declarat că nu are așa ceva.
Zarif a fost și la reuniunile ONU din aprilie și iulie. În timpul vizitei din vară, Washingtonul a impus restricții severe lui Zarif și diplomaților din misiunea iraniană la ONU, mișcările acestora fiind limitate într-o mică zonă din orașul New York.