Foc și fum în sala de operație: studiu de caz

Cazul de malpraxis cu consecințe fatale petrecut înainte de Crăciun într-o sală de operație a Spitalului de Urgență Floreasca din București a încins spiritele și a zdruncinat, dacă mai era nevoie, încrederea în sistemul de asigurări de sănătate. Știrea despre această tragică întâmplare a fost postată pe Facebook de un deputat-medic, nu întotdeauna apreciat de confrați, dar bine cunoscut pentru vizitele de lucru prin unitățile medicale și semnalarea neregulilor, arhicunoscute, cold cases, trenante, mușamalizate sau recent întâmplate.

Pe scurt, corpul unei paciente de 66 de ani, cu cancer de pancreas în stare avansată, operat în 13.12.2019, a luat foc și a ars timp de 10 minute pe masa de operație, în timpul unei intervenții chirurgicale de urgență efectuată în 22 .12.2019, ca urmare a unei complicații hemoragice postoperatorii. Cauza declanșării focului a fost utilizarea unui bisturiu electric în combinație cu un dezinfectant contraindicat pentru dezinfecția tegumentelor. Din declarații, câmpurile operatorii au început să fumege și îndepărtarea lor pentru a identificarea cauzei, a dus la declanșarea flăcărilor. Cei prezenți în sală au stins până la urmă focul prin înăbușire cu ce au avut la îndemână, câmpurile operatorii și apa sterilă aruncată dintr-o galetă. Paciență a suferit arsuri grave pe ~40% din suprafața corpului și a decedat în spital duminică seară, 29.12.209. Ministerul Sănătății, în subordinea căruia se află spitalul, a trimis corpul de control și primul raport despre ce s-a întâmplat va fi gata la începutul lui 2020. Imediat, în media și pe rețele de socializare au apărut nenumărate puncte de vedere și declarații ‘’în exclusivitate’’. Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, care s-a autosesizat pentru moarte suspectă. Deputatul-medic care a semnalat cazul a formulat o plângere penală. În premieră, prima sancțiune a fost dată de Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate care a anunțat că a ridicat acreditarea Spitalului de Urgentă Floreasca din cauză că incidentul din sală de operație, ar fi trebuit raportat, conform legii, în termen de maximum 24 de ore.

Care sunt particularitățile și ce s-ar putea învață din acest caz tragic?

Cum era de așteptat, într-o perioadă liniștită când lumea se pregătea de Revelion și de focuri de artificii, dezvăluirea a declanșat un incendiu mediatic din care nu au lipsit polarizarea, politizarea și asocierea cu alte evenimente soldate cu victime că urmare a arsurilor tegumentare. Ziariștii și formatorii de opinie au rostogolit cazul pe toate fețele, presa internațională a preluat știrea. Ministrul Sănătății, de profesie chirurg, care tocmai prezentase bilanțul pozitiv al instituției, s-a ferit să vorbească prea mult sau să tragă concluzii pripite, lucru de apreciat, afirmând că a fost vorba de un șir de nereguli. Pe rețele de socializare, compasiune, dezamăgire, lipsă de perspectivă și indignare. Cetățenii s-au așteptat că odată cu mărirea salariilor profesioniștilor din sănătate aceștia să înceapă să schimbe câte ceva din lucrurile care le sunt la îndemână, asumarea responsabilității, eliminarea corupției, diminuarea erorilor medicale umane, recunoașterea greșelilor, crearea unui curent de opinie în favoarea reformelor în învățământ și în sistemul medical. La rândul lor profesioniștii din sănătate care își fac treabă cu conștiinciozitate s-au simțit nedreptățiți să fie judecăți la grămadă și puși în umbră iar focul indignării publice să se reverse din nou și asupra lor. Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților crede că este vorba de un șir de neglijențe și o vină colectivă. După cum se știe, aspectele socio-mediatice ale malpraxis-ului influențează relația medic-pacient, medic-aparținători, relațiile intercolegiale.

Reaprinderea discuției despre existența protocoalelor de raportare a incidentelor, a cazurilor de malpraxis, felul în care se respectă și cum acționează cei care trebuie să vegheze că ele să fie respectate. În acest caz, incidentul a fost prea târziu raportat și s-a descoperit, cu surprindere, că acest spital nu a raportat niciun incident în ultimii 2 ani iar inspecția poate că ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu și să se întrebe cum de este posibil!

Comunicarea a fost de la început nefirească, canalele folosite, atipice, conținutul neadaptat cazului, lipsit de tact, de empatie, părtinitor. Ministrul Sănătății, publicul și profesioniștii din sănătate au aflat din presă și/sau din postarea de pe Facebook a pârâciosului deputat-medic. Aparținătorii pacienței ar fost informați de o pacientă din salon despre operația de urgență iar despre gravitatea arsurilor postoperatorii, ar fi aflat din media, altfel li s-ar fi comunicat că a fost un incident minor. Secretarul de Stat trimis împreună cu o echipă să evalueze situația a numit primul cauza posibilă: interacțiunea bisturiu electric neomologat cu biocidul nepotrivit ales. Despre medicii din echipă de intervenție la momentul declanșării focului, despre care s-a susținut că ar fi fost șocați și puțin cooperanți cu cei care au încercat să afle cum de s-a putut întâmpla acest accident, nu s-a scris prea mult. În schimb, pe chirurgul semnatar al protocolului operator sau cum nefericit a fost numit ‘’titularul’’ cazului, s-a vărsat tot focul; a fost menționat cu bune și cu rele, cu titluri și funcții, profesor universitar (cu antecedente de plagiat), fost consilier prezidențial și ministru demisionat al sănătății, etc. Deși a fost primul din echipă operatorie care a ieșit la rampă, nu s-a dovedit un bun comunicator, a încercat să justifice incidentul și mai mult a turnat gaz pe foc! Nici persoane ‘’importante’’ în politica sanitară a țării, președintele Colegiului Medicilor din România și Președintele de Comisiei de Sănătate din Senat, nu au dovedit că dețin abilități în comunicare și știu când trebuie să menții tăcerea sau ce ar trebui spus în asemenea momente delicate. Au dat dovadă de părtinire și s-au rezumat să evidențieze într-un limbaj steril și servil calitățile profesorului de chirurgie care semnat protocolul operator și să incrimineze presa…Nici urmă de empatie, de compasiune față de familie dar și față de toată echipă responsabilă de accident sau de cei stand by din secție. Nu s-au făcut referiri sau s-a manifestat vreo îngrijorare în legătură cu respectarea procedurilor, calitatea actului medical, impactul incidentului asupra corpului medical în general și a spitalului în special. Absent a fost și interesul de a se face ceva concret pe loc, de exemplu de a sugera că poate este nevoie de asistentă psihologică pentru familie și dar și pentru echipă care a produs accidentul, aflată în șoc. A lipsit și o scurtă privire în viitor, ce s-ar putea face pentru a preveni astfel de situații: să învățam din greșeli/discutarea cazului – workshop-uri, constituire grup de lucru -, revizuirea protocoalelor și curiculelor, educație medicală continuă țintită pe nevoi, evaluarea periodică a competențelor, ș.a.

Tipul erorii medicale care a grăbit sfârșitul acestei paciente, este un ‘’never event’’, grav dar ceva ce putea fi în întregime evitat și care nu ar trebui să se mai repete. În sistemele medicale bine organizate se alcătuiesc liste cu astfel de efecte adverse mai mult sau mai puțin grave și se elaborează instrucțiuni despre cum pot fi evitate. De asemenea, asociațiile profesionale și profesioniștii din sănătate dezbat aceste cazuri și le folosesc pentru a trage învățăminte și a-și îmbunătăți activitatea și calitatea actului medical; pe net sunt destule exemple (unul dintre ele aici: https://improvement.nhs.uk/documents/2265/Revised_Never_Events_policy_and_framework_FINAL.pdf.)

În cazul de față, atitudinea, a fost, și de minimalizare a incidentului afirmându-se cu nonșalanță că astfel de incidente se întâmplă și la alții, că din grabă… intervenția fiind urgentă …si nici urmă, de mea culpa din partea cuiva sau despre ce avem de gând să facem după ca să nu se mai repete.

Din păcate, pacienta și-a găsit sfârșitul într-o situație lipsită de demnitate, corpul mutilat, în suferință, la simptomele bolii grave și incurabile fiind adăugate cele provocate de arsuri, în primul rând durerea, și de hemoragie. Din ce s-a scris, paciență a fost după accident în imposibilitatea de a fi în contact cu cei din jur, și în primul rând cu aparținătorii, de a-și exprimă ultimele dorințe.

Abordarea cazului ar fi putut să fie altfel, și în acest caz ar fi putut fi plagiat managementul unui astfel de caz din protocoalele din sisteme de sănătate bine organizate. Având în vedere diagnosticul de cancer de pancreas în stadiu avansat, abordarea în acest caz poate că ar fi trebuit să fie de la început paliativă și nu invazivă.

În paranteză fie spus, îngrijirea paliativă este holistică, susține și nu prelungește viață, nici nu grăbește și nici nu amână moartea, își propune să mențină calitatea optimă a vieții până la momentul morții și să satisfacă nevoile medico-psiho-sociale ale pacienților, indiferent de locul în care aceștia sunt îngrijiți – la domiciliu sau în spital. Evaluarea realistă a situației și stabilirea unui plan terapeutic cu obiective pe termen scurt și (adițional) cu un repertoar de măsuri alternative este unul dintre principiile de bază ale acestui tip de abordare. Tratamentul nu trebuie temporizat și trebuie început imediat, bolnavul este prin definiție „in criză de timp“ iar suferința este extremă sub toate aspectele sale.

În paliație se efectuează și intervenții chirurgicale paliative după ce echipă multidisciplinară a evaluat cu grijă riscurile, beneficiile și alternativele de tratament și le-a prezentat pacientului (sau celor care îl reprezintă) a cărui alegere primează. Una dintre urgențe și cauze de deces la pacienții în faza paliativă a bolii este hemoragia exteriorizată sau internă care pot fi prevenite prin limitarea investigațiilor și intervențiilor chirurgicale inutile și bună comunicare cu pacientul și familia despre manifestarea acestora în faza de sfârșit a vieții și ce anume ar dori să întâmple, de exemplu dacă să se intervină chirurgical.

Îngrijirea in cancere și mai ales în cele cu perioadă scurtă de supraviețuire presupune și se recomandă integrarea acordării îngrijirilor paliative la scurt timp după punerea diagnosticului. Cancerul de pancreas în stadiu avansat are un prognostic rezervat iar decesul survine adesea în 3- 6 luni. În Standardul de calitate NICE, din studii, puncte cheie în îngrijirea pacientului cu cancer de pancreas sunt: informarea explicită și corectă despre diagnostic, prognostic, și posibilitățile de tratament, tratamentul corect al simptomelor, măsuri dietetice, și nu în ultimul rând intervenția psihologică efectivă.

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro