Sari direct la conținut

VIDEO Libia: Statele Unite se întorc în joc

HotNews.ro
Portavionul american USS Abraham-Lincoln, Foto: Agerpres/AP
Portavionul american USS Abraham-Lincoln, Foto: Agerpres/AP

Statele Unite nu uită de spațiul mediteranean. În timp ce criza din Libia continuă, Washingtonul își întărește prezența navală în apropierea coastei nord-africane. Acolo unde zboară avioanele mareșalului Khalifa Haftar și unde lupta pentru Tripoli se înăsprește. Dar, mai presus de toate, unde alte puteri își mută pionii. Și de aceea Statele Unite doresc să vadă situația clar, scrie Occhidellaguerra.it, platforma de reportaje de război susținută de cotidianul Il Giornale.

Imaginea pușcașilor marinicare părăsesc coasta libiană nu ar trebui privită ca imaginea unui drapel coborât pentru că Washingtonul nu a abandonat complet Libia. A nu lua o poziție fermă nu înseamnă să lași pe ceilalți să preia controlul complet. Și, așa cum a confirmat senatorul Graham, în acest război proxy dintre aliații americani nu poate să nu existe spațiu și pentru strategul american.

Astfel, ca o primă mișcare, Pentagonul a decis să confirme desfășurarea Grupului de Atac Portavion Abraham Lincoln în apele Mediteranei. Desfășurarea a fost planificată de ceva timp, dar este clar că acum are un înțeles complet diferit: monitorizarea Mare Nostrum înseamnă mai presus de toate trimiterea unui mesaj tuturor concurenților.

Grupul de atac, care include portavionul USS Abraham Lincoln, Escadrila portavion 7, crucișătorul cu rachete USS Leyte Gulf și distrugătoarele Flotilei 2, a pornit de labaza Norfolk pe 1 aprilie, îndreptându-se spre Marea Mediterană, zonasa de operațiuni făcândpartedincea a Flotei a VI-a, cu sediul în Napoli, și a intrat oficial în mareaMediterană în primele ore ale zilei de 8 aprilie. Așa cum a raportat agenția Nova, revista americană Stars & Stripes a spus că Abraham Lincoln a trecut Strâmtoarea Gibraltar „pentru a instrui, a patrula și a demonstraforță în regiuni în care marina rusă a devenit mai activă„. Un mesaj foarte clar, care poate fi aplicat pe trei fronturi: Libia, Siria și Marea Neagră.

Trei zile după trecerea strâmtorii, mass-media spaniolă a confirmat prezența Grupului de Atac Portavion Abraham Lincoln în portul militar dinPalma de Mallorca, în simultan cu alăturarea fregatei Alvaro de Bazan Esps Mendez Nunez la operațiunile marinei SUA.

Indică mișcarile flotei americane interesul reînnoit al Washingtonului pentru haosul libian? Este posibil. Vestea despre sosirea Grupului de Atac al USS Abraham Lincoln este, de fapt, partedintr-o serie de voci care au implicat administrația Trump după retragerea pușcașilor marini pe 7 aprilie. Cu această ocazie, Comandamentul SUA pentru Africa (Africom) a ordonat retragerea „temporară” a unităților prezente în Libia din „motive de securitate”. Și această mutare bruscă a forțelor americane a dat imaginea unei Americi destinate să abandoneze pământul haosului libian.

Dar în ultimele zile, în special dincauza mișcărilor mareșalului Haftar și a implicării tuturor aliaților americani în conflict (precum și a puterilor rivale), ceva se schimbă. Și Pentagonul nu pare să vrea să dea prea mult impresia că părăsește terenul înfațaprovocatorilor. Și tocmai din acest motiv, Italia, în frunte cu premierul Giuseppe Conte, a cerut în mod repetat administrației Trump un interesmai mare față de haosul de la Tripoli după ofensiva trupelor Armatei naționale libiene. Invitație la care senatorul Graham a răspuns vorbind despre un posibil schimb – trimiterea trupelor italiene în nord-estul Siriei.

Pentru a confirmainteresul american reînnoit în ceea ce se întâmplă în Libia vine și vestea revenirii forțelor speciale ale SUA în vestul țării. După cum arată situl Formiche, din ceea ce se poate deduce din surse libiene, unitățile americane vor ajunge în Misurata, orașul-statcare s-a alăturat lui Fayez al-Sarraj și de multtimp a fost de acord să urmeze planul ONU, plan care este susținut de Statele Unite. Și tocmai în Misurata, axadintreRoma și Washington ar puteafireconstituită pe frontul libian, pentru că acolo sunt trupele italiene, acolo avem cele mai bune contacte după Tripoli. Și de acolo planul lui Trump pentru războiul din Libia începe din nou. Un plan care consideră Italia ca prim partener al administrației americane: cu condiția să nu facă greșeli.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro