Sari direct la conținut

Gabriela Firea, prima declarație de la criza RADET: Este strigătoare la cer demagogia PNL care a deținut controlul regiei în ultimii 10 ani

HotNews.ro
Gabriela Firea, Foto: PMB
Gabriela Firea, Foto: PMB

Gabriela Firea consideră că discursul opoziției din spațiul public și din Consiliul General privind problemele RADET este strigător la cer deoarece PNL a deținut controlul regiei înainte că ea să fie primar și a asistat la degradarea sistemului și la acumularea datoriilor istorice. Gabriela Firea spune că nu putea rezolva în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la Revoluție încoace. Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că în primăvară vor începe lucrările pentru reabilitarea a 63,24 km de conducte, iar până acum s-au făcut studiile necesare. În ultimele săptămâni, au avut loc aproape zilnic avarii în rețeaua RADET, iar mii de bucureșteni au rămas fără apă caldă și căldură.

„Consider strigătoare la cer demagogia PNL privitoare la situația RADET, în condițiile în care acest partid a deținut controlul total asupra acestei regii în ultimii 10 ani, înainte de mandatul meu, timp în care au asistat pasivi, sau poate chiar activi, la degradarea sistemului de termoficare din București și la acumularea datoriilor istorice către ELCEN. Știm cu toții că sunt probleme în rețea, dar cred că oricine întelege că nu aveam cum să fi rezolvat în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la Revoluție încoace. Încă din primele luni de mandat, am luat decizia de a unifică producția și distribuția energiei termice în București. În multe alte orașe din țară centralele au fost preluate gratuit de către administrația publică locală, iar noi nu reușim, iată, să le preluăm nici cu bani, deși am făcut toate diligențele necesare de 2 ani”, a declarat primarul Gabriela Firea, declarația fiind inclusă într-un comunicat de presă emis vineri de Primăria Capitalei.

Gabriela Firea spune că nu poate să-i amăgească pe bucureșteni că va rezolva problema RADET peste vară, dar se va ține de planul de investiții aprobat pentru reabilitarea rețelei.

„Înțeleg nemulțumirea, pe deplin justificată, a celor care nu au căldură sau apă caldă în apartamente dar nu-i pot amăgi, așa cum o fac politicienii lipsiți de responsabilitate din opoziție, că există soluții miraculoase care să rezolve peste noapte, sau peste vară, problemele din sistemul de termoficare. Pot să le promit însă că ne vom ține cu maximă seriozitate de planul de reabilitare a acestui sistem pe care l-am început deja și că, în următorii ani, vom fi din ce în ce mai puține probleme”, a mai declarat Gabriela Firea.

Reprezentanții Primăriei Capitalei susțin că instituția investește constant în sistemul de termoficare al Municipiului București, și a explicat stadiul proiectelor.

”Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală Energetică București SĂ, a demarat proceduri pentru dezvoltarea a două noi centrale termice de acest tip, în zonele identificate că fiind deficitare (Aviației, respectiv Bd. Basarabia), așa cum este prevăzut în Strategia de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din Municipiul București. Astfel, în prezent este finalizat studiul de soluție în vederea construcției primului din cele două CET-uri, studiu realizat cu finanțare de la Guvernul Japoniei în baza Memorandumului încheiat în acest sens între PMB, Ministerul Energiei și Compania Japoneză ITOCHU. Sumele necesare pentru a demara această investiție au fost alocate Companiei municipale amintite, care este în plin proces de identificare a locațiilor pentru cele două viitoare centrale. În situația în care, în viitorul imediat, necesarul de energie electrică și termică va impune noi investiții, PMB va avea în vedere dezvoltarea și a altor CET-uri, în plus față de cele amintite”, mai arată Primăria Capitalei.

În ceea ce privește investițiile în rețeaua de termoficare, reprezentanții municipalității spun că au făcut un studiu pentru a le prioritiza.

„Prioritizarea investițiilor RADET și ale Primăriei Municipiului Bucureșt are în vedere reabilitarea imediată a rețelei de transport apă fierbinte, componentă a SACET care produce cea mai mare parte a pierderilor de căldură înregistrate pe întregul sistem. Pentru identificarea segmentelor de rețea care necesită cu prioritate reabilitare/modernizare și pentru a putea totodată asigura alocările bugetare necesare, a fost elaborat în anul 2017 un studiu de fezabilitate care a evidențiat necesitatea de a efectua lucrări de reabilitare pentru 501,44 km conducte (250,72 km de canal de termoficare)”, potrivit sursei citate.

Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că o parte din bani vor veni din fonduri europene.

”Pentru a degreva, parțial, bugetul local de efortul investițional pe care acest obiectiv îl presupune, o parte din lucrări – pentru 212 km de conducte, sunt cuprinse în proiectul pregătit de municipalitate pentru a primi cofinanțare din fonduri europene, prin programul POIM. Până în prezent, au fost definitivate: actualizarea studiului de fezabilitate și depunerea acestuia spre verificare la Autoritatea de Management, documentul tehnic conform cerințelor experților Jaspers, analiză cost-beneficiu, planul tarifar, depunerea documentaţiilor pentru obţinerea avizelor/autorizațiilor solicitate prin certificatul de urbanism (29 de avize obținute), procedura de evaluare a impactului asupra mediului (decizia etapei de evaluare inițiale și de încadrare) – că etapă a procesului de obţinere a Acordului de mediu. Actualizarea SF a fost necesară având în vedere modificarea indicatorului de lungime, care a impus actualizarea multiplelor componente ale studiului. Valoarea investiției se ridică la 994.349.671 lei fără TVA (circa 213,6 milioane Euro)”, se mai arată în comunicat.

Pentru alte tronsoane de rețea care insumează 63,24 km de conducte, tronsoane care au înregistrat în ultimul timp cel mai mare număr de avarii și pentru care trebuie începute imediat lucrările, indicatorii tehnico-economici stabiliți prin studiul de fezabilitate au fost aprobați HCGBM nr. 216/2018, potrivit sursei citate. Valoarea investiției se ridică la 274,894,009 Lei fără TVA, iar contractul de proiectare cu execuție a fost atribuit Companiei Municipale Energetică București SĂ. Până în prezent, a fost finalizată etapa de proiectare a trei obiective din totalul celor șapte aferente investiției, urmând că ordinul de începere a lucrărilor de execuție să fie dat la încheierea sezonului de încălzire 2018-2019, pentru următoarele tronsoane:

Obiectivul 2 – Magistrala II Sud – CS1 (CET)–CS5 Bobocica, cu o lungime de 4,27 km;

Obiectivul 6 – Magistrala Progresu Ferentari CF6-C14S, cu o lungime de 6,3 km;

Obiectivul 7 – Magistrala I-III Vest – CD9 – CD5, cu o lungime de 950 m.

Pentru restul de 226 km de coducte, începând din acest an vor fi începute procedurile necesare pentru elaborarea documentației pentru achiziția lucrărilor de proiectare și execuție, iar prioritizarea lucrărilor va avea loc după influența pe care o au în asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică. La construcția bugetului pe 2019, pe lângă sumele alocate investițiilor menționate, vor fi alocate toate sumele solicitate de RADET pentru alte tipuri de investiții (realizate direct de către regie), mai susține Primăria Capitalei.

Modernizarea centralelor existente

”Investițiile municipalității au fost direcționate și spre lucrări de modernizare a centralelor termice zonale sau de cvartal, că măsură de eficientizare a producerii și furnizării energiei termice în Capitală, proiecte ce vor fi continuate în acest an. Astfel, în luna octombrie 2018 au fost demarate lucrările de modernizare la Centrală Termică Amzei, prin Compania Municipală Energetică București SĂ. Lucrările vor fi reluate în primăvară anului 2019, că urmare a faptului că în sezonul rece centrală continuă să livreze populației agent termic și apă caldă. Valoarea investiției se ridică la 2.865.615 lei fără TVA. Totodată, pentru partea de producere a energiei termice în cogenerare, în conformitate cu prevederile Strategiei de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din municipiul București, PMB derulează proiectul de modernizare a CTZ Casă Presei, care va asigura o parte din necesarul de energie termică în zona de nord a Capitalei. Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin HCGMB nr. 48/2018. Valoarea investiției se ridică la 52.175.564 lei (exclusiv TVA). După delegarea serviciului public de producere a energiei termice, Compania Municipală Energetică București va demara procedura de achiziție necesară începerii lucrărilor sus amintite. În anul 2019, vor fi modernizate tot de către PMB, centralele termice de cvartal Luterană și Rosetti, proiecte ale căror valori sunt estimate la 6.090.000 lei, respectiv 1.846.270 lei”, se arată în comunicatul Primăriei Capitalei.

În prezent, Municipiul București, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov, are pregătită documentația pentru delegarea serviciilor de producție, transport și distribuție a energiei termice către Compania Municipală Energetică București SĂ, conform Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ce investiții a făcut RADET

O serie de investiții au fost realizate la nivelul RADET, procesul de modernizare a sistemului de termoficare fiind continuat și în acest an, potrivit Primăriei Capitalei:

– Reabilitarea a 22,8 de km din rețeaua primară și 100,9 km din reţeaua secundară de termoficare. RADET Bucureşti a înlocuit, în anul 2017, un total de 11.3 km și 11.5 km în anul 2018, comparativ cu perioada cuprinsă între anii 2010 – 2014, când au fost înlocuiţi timp de 4 ani aproximativ 20 de km de reţea primară.

– Reînceperea investiţiilor în reabilitarea reţelei de termoficare după o perioadă de 7 ani, în care acestea au fost blocate, respectiv 13,72 km de reţea.

– Lucrări de modernizare a sistemului de transport și distribuție a energiei termice au fost realizate în cartierele Aviației – PT 1, 2, 3, 4, 5 și 6 Aviației, fiind modernizati 17.4 km lungime conducta rețea – valoare realizată conform contracte 22.077.810 lei fără TVA și Drumul Taberei – ansamblul MICRO 2 – lot 5fiind modernizati 8.2 km lungime conducta rețea – valoare realizată conform contractului, în valoare de 5.447.584,37 lei fără TVA.

– Au fost realizate și recepționate lucrări de reabilitare a rețelelor termice aferente cartierelor Rahova și Titan: 5,5 km lungime conducta rețea primară aferentă zonei Cotroceni-Ana Davila-Spital Municipal și Ana Davila-Academia Militară-Panduri – în valoare de 15.896 lei fără TVA și 10 km lungime conducta rețea primară aferentă zonei Liviu Rebreanu-1 Decembrie 1918 – în valoare de 20.591 lei fără TVA.

– În această perioada s-au realizat și lucrări de modernizare și eficientizare a centralelor termice de cvartal și a instalațiilor de distribuție aferente – CT 6, CT 10 și CT 13 Bucureștii Noi, CT Barbu Văcărescu, CT Bucur și CT Caporal Bălan. Capacitățile realizate însumează 2.7 km lungime conducta rețea. Până acum au fost modernizate 3 centrale, celelalte 3 centrale urmând a fi modernizate în cursul anului 2019. Valoarea totală realizată conform contractelor se ridică la 2.207.760 lei fără TVA.

În prezent, la nivelul RADET se află în procedura de achiziție lucrările de modernizare pentru centralele Floreasca și Ferentari. Concret, procedura se află în etapă de analiză tehnică a documentației depuse de ofertanți.

– Un alt obiectiv realizat de regia autonomă îl reprezintă actualizarea sistemului SCADĂ – investiţie începută în 2009, blocată în anul 2011 şi reluată în anul 2018 – cu rol important în modernizarea şi reabilitarea sistemului de termoficare, care presupune transmiterea de date între dispeceratul central şi punctele termice, monitorizarea şi controlul de la distanţă al sistemului de termoficare.

– Tot în ultimii doi ani au fost refăcute licitaţiile şi procedurile necesare pentru achiziţionarea unor dispozitive şi elemente importante în procesul de funcţionare a sistemului de termoficare. Astfel, au fost achiziţionate, pentru prima dată în ultimii şapte ani, vane – dispozitive în cazul cărora înlocuirea este de multe ori mai importantădecât însăşi înlocuirea conductelor. Pentru motopompele pentru apă fierbinte, electropompele submersibile şi vanele cu acţionare electrică necesare reabilitării reţelei primare au fost încheiate la sfârşitul anului 2018, în baza bugetului aprobat de PMB, acorduri-cadru pe o perioada de 12 – 24 luni.Valoarea acestora este de aproximativ 11, 10 milioane de lei (fără TVA).

– În primăvara anului 2019 se va relua colaborarea cu terţii în vederea realizării lucrărilor de reparaţii în reţeaua de distribuţie a energiei termice. RADET nu mai este un sistem închis, prin care numai unii furnizori reuşeau să patrundă, ci, dimpotrivă, dă dovadă de transparenţă în relaţia cu terţii.

– Începerea în 2018 şi continuarea în 2019 a lucrărilor de modernizare a reţelelor de termoficare aferente punctelor termice 2 Aviaţiei şi 6 Aviaţiei – blocate din anul 2010, pentru care s-a utilizat şi se va utiliza în continuare 71% din ţeava existentă în depozitele regiei autonome şi nefolosită din anul 2010.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ RADET – cronica unei morți anunțate. De ce rămân bucureștenii tot mai des fără apă caldă și căldură

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro