Protecţia personală a premierului, a Regelui României şi a Conducătorului Statului, la începutul celui de-al doilea război mondial

La începutul anului 2017, mai precis la 9 ianuarie, am publicat pe această platformă de comunicare un articol care avea titlul de mai sus – ca o reacţie la greşeala gravă săvârşită de politicienii Nicolae-Liviu Dragnea (preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în acelaşi timp, condamnat penal) şi Sorin Grindeanu. Ei au comunicat în perioada respectivă faptul că nu doresc să colaboreze cu Serviciul de Protecţie şi Pază pentru asigurarea propriei protecţii oferite de această instituţie pentru demnitarii români.

În urmă cu două zile, acelaşi Nicolae-Liviu Dragnea a afirmat că a fost tinţa unui grup de patru persoane, care ar fi dorit să îl asasineze în aprilie 2017. Evident, domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor îl poate concura pe baronul Munchausen cu minciunile sale gogonate. Totodată, este clar faptul că deciziile anunţate la sfârşitul anului 2016 de Nicolae-Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu (la care s-au adăugat Călin Popescu-Tăriceanu, Mihai Tudose şi Vasilica-Viorica Dăncilă), de a nu colabora cu Serviciul de Protecţie şi Pază, au permis preşedintelui Camerei Deputaţilor să se autovictimizeze la postul de televiziune „Antena 3” în urmă cu două zile.

Redăm, în continuare, în întregime, textul publicat la 9 ianuarie 2017.[1]

La începutul secolului XXI, când fenomenul globalizării generează schimbări majore la nivelul întregii omeniri, o expresie celebră continuă să circule printre Pământeni: „Din istorie nu se învaţă niciodată”. Deşi fiecare cetăţean al planetei poate fi, într-un fel sau altul, beneficiar al unor aplicaţii civile provenite din programele militare dezvoltate exponenţial în timpul Războiului Rece, oamenii se întreabă, ca în urmă cu o sută de ani, de ce se repetă greşelile din trecut.

Pentru personalul care asigură protecţia demnitarilor, întrebarea respectivă este cât se poate de actuală. Revoluţia tehnico-ştiinţifică din a doua parte a secolului trecut a fost însoţită de o dezvoltare fără precedent a tehnologiilor care permit efectuarea unor atacuri teroriste de amploare pe toate meridianele globului. În aceste condiţii, personalul de protecţie a demnitarilor are nevoie în permanenţă de o prezentare sistematizată a informaţiilor privind misiunile care urmează să fie îndeplinite, astfel încât să poată face faţă ameninţărilor cu care se confruntă. După misiune, în cadrul structurilor specializate se realizează o analiză a evenimentelor petrecute şi se propun soluţii pentru îmbunătăţirea protecţiei demnitarilor.

Analiza post-misiune nu este un obicei introdus recent în cadrul serviciilor de protecţie şi pază. Aceasta a fost realizată şi la sfârşitul lunii septembrie 1939, după ce un grup de legionari l-a asasinat pe Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de Miniştri al României.[2] În referatul întocmit la 29 septembrie 1939 de Niky Ştefănescu s-a afirmat faptul că, pe de-o parte, însuşi prim-ministrul României şi-a pus în pericol viaţa, nerespectând măsurile elementare de protecţie şi, pe de altă parte, s-a precizat că „nu intră în competinţa noastră a analiza motivele fostului Prim ministru, în ceiace priveşte suprimarea succesivă a măsurilor de siguranţă”[3]. În acel moment, şeful Corpului Detectivilor din Direcţiunea Generală a Poliţiei a încercat să arate că misiunile informative[4] şi cele de protecţie, desfăşurate de personalul Direcţiunii Generale a Poliţiei în perioada premergătoare atentatului au fost zădărnicite de intervenţiile repetate făcute de Armand Călinescu pentru modificarea măsurilor de protecţie care îl vizau direct. Astfel, mai întâi, prim-ministrul României a solicitat retragerea autovehiculului care îl escorta în deplasările sale prin localitate şi în provincie; apoi, la ordinul său, a fost scos din funcţiune mecanismul care bloca uşile automobilului blindat pe care îl utiliza, pe timpul deplasărilor. Ulterior, Armand Călinescu a renunţat complet la acel automobil, agenţii şi jandarmii care îl însoţeau în deplasările cu trenul şi automobilul au fost retraşi, iar traseul de plecare şi sosire din/în Gara de Nord a fost modificat. Prim-ministrul României a preferat să utilizeze un autoturism decapotabil în locul celui blindat, a schimbat agentul-şofer care conducea maşina oficială, impunându-l pe cel dorit de dânsul[5], iar în timpul deplasărilor pe care le efectua în oraş, în cadrul plimbărilor de relaxare, precum şi atunci când mergea la exerciţiile de călărie nu mai era însoţit de agenţi de protecţie. Conducerea Corpului Detectivilor a încercat în repetate rânduri să desfăşuroare acţiuni de protecţie sub acoperire, fără înştiinţarea lui Armand Călinescu, pentru a asigura totuşi un nivel de protecţie pentru prim-ministru, însă experienţa de militar i-a permis acestuia să-i depisteze rapid şi să-i înlăture pe cei care, în viziunea sa, îi spionau viaţa intimă.[6] Drept consecinţă, autorii atentatului din 21 septembrie 1939 şi-au îndeplinit misiunea, beneficiind de ajutorul acordat în mod nesperat chiar de către ţinta lor – preşedintele Consiliului de Miniştri al României.

La analiza acestui eveniment trebuie să ţinem cont şi de existenţa unor focare de tensiune la frontierele de est şi de vest ale ţării noastre. Deoarece structurile comuniste, organizate pe teritoriul Uniunii Sovietice şi organizaţiile iredentiste din Ungaria generau presiuni puternice asupra sistemului naţional de securitate al României, autorităţile de la Bucureşti au fost nevoite să adopte o serie de măsuri suplimentare pentru protejarea demnitarilor români şi străini aflaţi în România. Evoluţia evenimentelor politice de pe continentul european în primăvara anului 1939 a condus chiar la o reevaluare a sistemului românesc de protecţie a demnitarilor şi impunerea unor corecţii.

Acţiunea de reevaluare şi modificare a procedurilor de protecţie a demnitarilor a devenit evidentă la 8 iunie 1939, cu prilejul organizării la Bucureşti a „Zilei tineretului” de către „Straja Ţării”, precum şi a „Zilei Sporturilor” pe stadionul „Principele Carol” – A.N.E.F. (redenumit „Republicii”, după abdicarea Regelui Mihai). Întrucât la demonstraţiile programate pentru ziua respectivă urmau să asiste „Maiestatea Sa Regele şi Marele Voevod Mihai, precum şi Înalţi oaspeţi străini, Consilieri Regali, Membrii Guvernului, Membrii Corpului Diplomatic, Ataşaţii Militari Străini, Înaltele autorităţi civile şi militare”[7], Serviciul Poliţiei Sociale şi al Informaţiilor (din cadrul Prefecturii Poliţiei municipiului Bucureşti) a emis la 6 iunie 1939 un ordin prin care s-au stabilit „măsuri pentru asigurarea ordinei, pazei şi siguranţei”[8], astfel:

1. Serviciul Poliţiei Judiciare trebuia să efectueze imediat verificări la toate instalaţiile şi lucrările care se executau la stadionul „Principele Carol”, o atenţie deosebită urmând să se acorde tribunei regale, precum şi tribunelor unde urmau să ia loc demnitarii români şi străini. O asemenea dispoziţie a fost emisă ca urmare a accidentului care avusese loc la 8 iunie 1936, când o tribună a stadionului respectiv s-a prăbuşit sub greutatea spectatorilor care asistau la un spectacol sportiv asemănător, provocând moartea a trei spectatori şi rănirea a sute de oameni;

2. Serviciul Poliţiei Judiciare trebuia să-i verifice pe toţi muncitorii care lucrau la stadion, inclusiv pe angajaţii bufetului aflat în incinta arenei sportive, urmând ca „tot ce va vedea suspect va fi de îndată îndepărtat”[9];

3. Instalarea unui sistemul de pază permanent la stadion, care urma să fie ridicat abia după terminarea serbării;

4. În ziua repetiţiei generale (6 iunie 1939), angajaţii Poliţiei Judiciare urmau să facă o nouă verificare a personalului care participa la cele două serbări, urmată de o altă verificare amănunţită în dimineaţa zilei de 8 iunie 1939, instalându-se apoi agenţi şi jandarmi „care nu vor mai permite intrarea la tribune decât pe baza invitaţiunilor, cari sunt numerotate”[10].

Biletele de intrare pe stadion erau la rândul lor controlate („Cel mai sever control se va face la intrările Stadionului”) şi se urmărea, în acelaşi timp, capacitatea de încărcare a tribunelor, astfel încât „accesul acelora ce nu posedă invitaţii şi ar voi să stea în picioare sau să-şi facă loc printre ceilalţi, nu va fi permis”. În acest sens, în ordinul de serviciu emis de Serviciul Poliţiei Sociale şi al Informaţiilor s-a specificat astfel: „Nu se va face nici o concesiune, de nici un fel, nimănui, fie civil, fie militar (subliniere în documentul original – nota P. Opriş)”[11];

5. La fiecare intrare pe stadion şi la punctele de unde începeau traseele către stadion urma să fie instalat câte un ofiţer din partea Comenduirii Pieţei. Acesta trebuia să asigure o colaborare cu organele „Străjii Ţării” şi cele poliţieneşti în momentul efectuării controalelor ordonate;

6. Gardienii publici din posturile aflate pe stadion urmau să asigure libertatea de mişcare pe căile interioare de acces la tribunele rezervate oficialităţilor, interzicând totodată staţionarea oricărei persoane pe acele căi;

7. Serviciul Poliţiei Judiciare, Serviciul Controlului Străinilor şi Hotelurilor şi chesturile care aveau în subordine zonele aflate pe traseul Palatul Regal – Calea Victoriei – Bulevardul Elisabeta (până la Liceul „Gheorghe Lazăr”) – Strada Izvor – Stadionul „Principele Carol” urmau să efectueze în comun „un riguros control al imobilelor aflate pe traseu, fiecare din punct de vedere ce-l priveşte”[12].

Totodată, angajaţii Serviciului Poliţiei Judiciare, Serviciului Controlului Străinilor şi Hotelurilor şi chesturilor aveau să le aducă la cunoştinţă proprietarilor şi chiriaşilor locuinţelor aflate pe traseul de deplasare al regelui Carol al II-lea faptul că nu se permitea închirierea balcoanelor sau primirea unor persoane străine în imobilele de pe traseul respectiv, iar publicul nu avea voie să se urce în pomi, pe acoperişuri, pe stâlpii de susţinere a cablurilor telefonice sau pe stâlpii de iluminat, în podurile caselor sau în clopotniţe.

De asemenea, cei care locuiau temporar în camerele hotelurilor aflate pe itinerarul de deplasare al suveranului urmau să fie verificaţi. În cazul în care persoanele cazate într-un hotel nu inspirau încredere, agenţii de poliţie aveau aprobarea să le mute. Toate camerele goale urmau să fie încuiate, iar cheile de la acestea erau predate spre păstrare unui agent desemnat în acest scop pentru fiecare hotel aflat pe itinerarul de deplasare al regelui.

În cazul imobilelor cu mai multe intrări şi ieşiri, agenţii de poliţie aveau obligaţia să le închidă, lăsând deschisă doar una singură pentru fiecare clădire. La intrările închise urmau să se instaleze posturi de pază.

De asemenea, urmau să fie închise din timp toate pasajele pietonale de pe traseu înainte de trecerea cortegiului regal.

În cazul clădirilor aflate în curs de demolare, un agent urma să-i strângă într-un singur loc pe lucrătorii de la imobilul în cauză, cu cel puţin o oră înainte de trecerea suveranului. Agentul respectiv răspundea împreună cu cel care îl numise în acel post „de orice act necugetat ar săvârşi vreunul din cei ce i s-au dat în rază”[13].

8. Agenţii de poliţie aveau obligaţia să verifice „cu amănunţime: gurile de canal, telefon, stâlpii susţinători ai lămpilor electrice, felinarele cu lumină şi gaz aerian, clopotniţele, binalele (case în curs de dărâmare – nota P. Opriş), locurile virane, pomii, rezervoarele cu combustibili de la marile clădiri, în general ori şi ce loc şi lucru ce ar putea servi drept adăpost sau punct de pornire pentru comiterea vreunui fapt necugetat. Se va da toată atenţiunea depozitelor de benzină şi wespasienelor, unde se vor fixa posturi”[14]. O nouă verificare trebuia efectuată atât în dimineaţa zilei de 8 iunie, înainte de trecerea regelui, cât şi în după-amiaza aceleiaşi zile, înainte de înapoierea suveranului la Palat;

9. Se interzicea scoaterea de mese pe trotuare, în dreptul berăriilor, bodegilor, restaurantelor şi cofetăriilor aflate pe traseul de deplasare a cortegiului regal;

10. „Nici un fel de demonstraţie de nici o formă, ce iese din cadrul programului, nu este permisă; se va reprima îndată şi cu toată energia”. De asemenea, „nu se admite portul uniformelor, insignelor etc. a nici unei organizaţii politice, afară de F.R.N. (Frontul Renaşterii Naţionale – nota P. Opriş). Nu se admite răspândirea de material de propagandă sau cu caracter subversiv (subl.n.)”[15].

Motivul instituirii unor asemenea măsuri este uşor de intuit: la 10 februarie 1938 a fost instaurată dictatura regală în România şi relaţiile suveranului cu membrii Gărzii de Fier, principalii inamici ai lui Carol al II-lea, erau extrem de tensionate după uciderea liderului Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu şi a 13 legionari în pădurea de la Tâncăbeşti – în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938;

11. Se interzicea aruncarea de flori pe întregul traseu;

12. Se interzicea înmânarea de memorii sau petiţii regelui, atât pe timpul deplasării sale, cât şi la stadion, în cursul desfăşurării serbărilor.

Şefii de sectoare şi subsectoare erau responsabili de respectarea ultimelor patru interdicţii. Cei care încălcau dispoziţiile enumerate mai sus urmau să fie reţinuţi imediat şi trimişi la sediul Serviciului Poliţiei Sociale din cadrul Prefecturii Poliţiei Bucureşti.

Verificarea clădirilor şi controlul pe traseu urmau să fie asigurate de agenţi obişnuiţi de poliţie, însoţiţi de agenţi ai Direcţiunii Generale a Poliţiei şi de membri ai Serviciului S din Marele Stat Major. Orice imobil urma să fie controlat începând din pivniţă şi terminând cu podul clădirii. O atenţie deosebită se acorda podurilor aflate în zona străzii Izvor.

Membrii Serviciului Poliţiei Sociale şi al Informaţiilor, de comun acord cu cei ai Direcţiunii Generale a Poliţiei şi cei ai Serviciului S din Marele Stat Major aveau şi obligaţia de a efectua „investigaţiuni printre membrii organizaţiunilor de extremă stânga şi dreapta, pentru a afla din timp intenţiunile, astfel ca nici o eventualitate să nu ne surprindă”[16].

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro