Concediu la turci, sau cum am învățat să spun Do svidaniya
Inainte să plecăm în concediu de mare și soare în Alanya, m-am gândit să învăț câteva cuvinte turcești. Strictul necesar, pentru a saluta, cumpăra și mulțumi apoi. Nicio secundă nu m-am gândit că în complexul turistic în care vom fi cazați o altă limba e regină, alături de cea autohtonă. Limba rusă, din care în afară de „spasiva“ nu știu o iotă. Cu engleza și germana te descurcai, cu rusa erai ca la tine acasă, mai bine zis ca la ei, căci complexul era plin de vorbitori ai acestei limbi, veniți mai de aproape, sau mai de departe, din republici ale fostului URSS.
Oameni de treabă, de condiție medie sau dedesubtul acesteia, fără fițe și fără să confirme, în mare, binecunoscutul clișeu că „rușii sunt mari bețivi“.
Dar să o iau de la capăt. Am decolat din Timișoara în urletele câtorva bebeluși exasperați de așteptare și de disconfortul lor de bebeluși duși cu avionul. Am plecat din vestul țării de la multe grade Celsius, am ajuns la și mai multe grade. O temperatura convenabilă, încă, pentru regiunea Antalya, deoarece în august „se ajunge și la 55 de grade”, după cum ne-a spus ghidul companiei de turism, care ne-a așteptat la aeroport.
Gastronomie traditionala turceasca
Foto: Hotnews
Drumul la hotel a durat ceva peste o oră, într-un microbuz bine climatizat și al cărui șofer conducea atent, fără să intre, în timp ce șofa, pe Facebook. Șosele și autostrăzi bine întreținute, mărginite de vegetație și de o perdea de flori roz, care sparg monotonia reliefului plat. Multe construcțîi noi, o serie dintre acestea neterminate sau părăsite de tot. Destule case și locuințe modeste, sărăcăcioase, la marginea Antalyei sau pe parcurs.
Însă orașul e în expansiune, multe firme și reprezentanțe auto din toată lumea și-au găsit vadul aici. La cele peste 2.300.000 de locuitori ai săi, circulația pe străzi pare blândă. Și Mediterana era blândă, cu valuri mici, anunțând un concediu liniștit. Doar o știre de la nemți, preluată din Habertürk-ul turcesc a spart cumva liniștea începutului de sejur.
O turistă germană a fost găsită moartă după noaptea de duminică, 10 iunie. În zori, paza de coastă a pescuit-o din mare. La autopsie, motivul decesului a fost stabilit ca fiind prin strangulare. Suspectul, care a fost prins și reținut, este un muzicant german de origine libaneză, pe care aceasta l-ar fi cunoscut la discotecă, iar apoi s-au dus să înoate în mare. Așadar, de atenție e nevoie chiar și într-un concediu extrem de relaxat.
Însă numai de concediu relaxat n-am avut parte, căci în complexul hotelier în care ne-am cazat – altfel extrem de familiar și plăcut, ca prim impact, nu era niciun moment de plictiseală. Patru bazine cu apă „ca lacrima”, de la „puțin peste gleznă”, pentru oaspeții cei mai mici, până la adâncimea pentru înotătorii versați. După dejunul prelungit pentru somnoroși, la 11.00 începea animația, cu urs, crocodil, leu și Mickey Mouse, care mărșăluiau pe muzică disco, să-i antreneze pe adulți și copii la activitățile zilei.
Club Aqua Plaza
Foto: Hotnews
Așa am cunoscut-o pe Sima, o frumoasă tânără din Iran, care lucrează nouă luni pe an în Alanya, ca să câștige un ban într-o altfel de lume decât a ei. Un „căpșunar”, un lucrător sezonier, am zice, cum sunt și mulți români de-ai noștri, în alte țări. În căldura toridă, Sima și-a scos blana de leu de pe cap și, cu broboanele curgându-i pe față, însă cu un zâmbet larg care îi dezvelea dinții albi, ne-a invitat la programul zilei.
Iar acesta nu era simplu. De la lecții de înot, gimnastică în apă, darts, baie cu spumă pe ritm de dans, la tenis de masă, de câmp sau minigolf, totul era la dispoziția turiștilor cazați în Club Aqua Plaza, programat sau spontan. Și totul gratis. Iar fiecare seară culmina cu un spectacol diferit: de muzică și dans latino, de oldies, de karaoke, de dansuri tradiționale turcești.
Am prins sfârșitul Ramadanului și seara de bairam. În acea seară, până și chelnerii care serveau masă și-au schimbat ținuta, în tricouri roșii cu semilună. E „Turkish night”, ne explica Eray, chelnerul nostru de bază, care avea de trei ori pe zi grijă și o nepaipomenita viteză de a ne aduce câte o băutură la masă, care să completeze delicatesele gastronomice turcești.
Sunt mândri turcii, de țara lor. Sunt mândri aceia pe care i-am cunoscut, deși nu toți agreează politica lui Erdogan. Chipul său îl vezi pe multe panouri care străjuiesc drumurile, alături de cel al altor guvernanți sau candidați politici locali. Drumurile acestea sunt însă în afara resort-ului, prin urmare imaginea președintelui cu apucături de dictator nu-i agresează pe turiști în confortul lor de vacanță.
Tot „din afară” auzi și chemările zilnice sau nocturne, la rugăciune. Până la miezul nopții, într-un mod foarte bizar, muzica veselă și vestică din complexul turistic se împletește cu sunetul rugăciunilor musulmane din moschee, amplificat printr-un difuzor. Este expresia a două lumi, care la capătul Alanyei par a conviețui de minune. În fapt, toleranța e un lucru bun pentru business. Iar business-ul principal al acestei regiuni sudice a Turciei este turismul.
Prin turism, turcii și gastarbeiterii lor sezonieri au de lucru, investițiile, serviciile și agricultura înfloresc. Serele se întind pe kilometri, căci hoardelor de turiști flămânzi le sunt puse zilnic pe tăvile de la bufetele all-inclusive, munți de legume și fructe.
Spectacol cu papagal si chirilice
Foto: Hotnews
Iar aici ajung la „servire”, la modul în care sunt tratați oaspeții în hotel, în restaurant, la spa sau în butic. Un român cu care discutam, la întoarcerea acasă, despre acest aspect, mi-a zis că „turcii sunt umili”. Probabil că acesta era cuvântul prin care el definea politețea și solicitudinea celor care știu că fără turiști nu au job, sau poate că astfel au fost crescuți.
Cert este că politețea și zâmbetul, fie ele și de circumstanță, cu care ești întâmpinat la tot pasul, îți creează o senzație de confort. Iar acesta nu e deranjat nici de târguiala pe care o faci când cumperi ceva, nici de faptul că se acceptă – fără probleme, dar și fără să se ceară direct- un mic bacșiș.
Vizitând împrejurimile, am intrat și în alte hoteluri, mai „de fițe”, cu recepții imense, îmbrăcate în marmură neagră și rece, cu jilțuri aurite în holuri și vaze cu trandafiri dulce-mirositori, așezate peste tot, inclusiv la toaletă. La întoarcerea pe avion, o româncă mi-a spus că asta și-a dorit de la concediu, să stea „la cinci stele”, într-un hotel „ca în Ali Baba și o mie și una de nopți”.
Noi nu ne-am dorit asta (căci oricum povestea e din alt film), așa că am optat pentru patru stele și ne-am nimerit „printre ruși”. Mulți cu fețe rotunde și cu ochi oblici. O grămadă dintre ei, pasionați de fotbal, căci tocmai începuse Campionatul Mondial. Iar la sport, ca și la plajă sau la masa de seară, nu poți fi decât bun vecin. Așa că, la final, am învățat să spunem „do svidaniya”, pe lângă turcescul „güle güle”.