Sari direct la conținut

Cristina Tarcea, despre semnătura de pe protocolul dintre SRI și Curtea Supremă: Dacă Nicolae Popa nu sesizează Parchetul, o voi face eu / Când s-a pensionat, de fapt, fostul șef al Înaltei Curți

HotNews.ro
Cristina Tarcea, sefa ICCJ, interviu la Antena 3, Foto: Captura Antena 3
Cristina Tarcea, sefa ICCJ, interviu la Antena 3, Foto: Captura Antena 3

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat, marţi, în cazul controverselor privind semnătura fostului şef al Înaltei Curți, Nicolae Popa, de pe protocolul ÎCCJ-PG-SRI, că i-a sugerat acestuia să sesizeze Parchetul, menţionând că dacă nu o va face Nicolae Popa, o va face ea, potrivit Mediafax. Popa a declarat că a ieșit la pensie pe 1 septembrie 2009. Protocolul a fost semnat din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe data de 2 septembrie 2009,însă, potrivit datelor consultate de HotNews președintele de atunci, Traian Băsescu, a semnat decretul de pensionare a lui Nicolae Popa cu data de 14 septembrie, în condițiile în care cererea de pensionare a lui Popa, înaintată pe 1 septembrie, fusese avizată de CSM pe 10 septembrie, odată cu delegarea în funcție a Lidiei Bărbulescu.

Nicolae Popa a fost, marţi, prezent la instanţa supremă, pentru a vedea documentele pe care le-a semnat la finalul mandatului de preşedinte al instanţei supreme.

„Am studiat împreună documentele, ne-am uitat pe ele, a văzut şi dânsul cu atenţie protocolul şi, din câte mi-a spus, dânsul susţine că semnătura este a dânsului, că nu o contestă, dar că nu-şi aminteşte momentul şi dacă a semnat. Crede că nu l-a semnat şi probabil s-or fi folosit nişte manevre prin care a fost aplicată semnătura dumnealui pe protocol. O să vedem. I-am sugerat, mărturisesc, că, dacă aşa stau lucrurile, poate e cazul să facă o sesizare la Parchet. Am aşteptat momentul întâlnirii pentru că, mărturisesc, şi eu m-am gândit să fac o sesizare la Parchet. Dacă nu o să o facă dânsul, o să o fac eu. Să se facă lumină. Lucrurile sunt simple. Cu o expertiză se poate imediat afla dacă este sau nu semnătura persoanei în cauză”, a declarat, marţi, Cristina Tarcea, la sediul instanţei supreme.

Actualul preşedinte al instanţei supreme a mai spus că există în arhivele instanţei documente semnate de Nicolae Popa după data de 1 septembrie, când acesta susţine că s-a pensionat.

„I-am arătat. Sunt ordine obişnuite, uzuale, semnate în toată această perioadă, 2 septembrie 2009- 14 septembrie 2009, iar ordinul semnat în 14 septembrie 2009 este ordinul prin care a fost împuternicită doamna vicepreşedinte de atunci, doamna Bărbulescu (Lidia Bărbulescu -n.r.), să exercite funcţia de preşedinte cu delegaţie al Înaltei Curţi. I l-am arătat, dânsul l-a văzut, şi mie mi-a spus că de iure a fost preşedinte până la 14 septembrie, dar de facto de la 1 septembrie, dânsul nu şi-a mai exercitat aceste prerogative”, a mai declarat Cristina Tarcea.

Fostul şef al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, a declarat, luni, că nu a semnat protocolul dintre SRI, PG şi Înalta Curte, el plecând în pensie mai devreme decât a fost semnat documentul. Protocolul a fost semnat din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe data de 2 septembrie 2009,însă, potrivit datelor consultate de HotNews președintele de atunci, Traian Băsescu, a semnat decretul de pensionare a lui Nicolae Popa cu data de 14 septembrie.

„Eu am văzut acest protocol doar prin intermediul presei. Pe 1 septembrie 2009 am formulat cererea de plecare din ICCJ, exact în ziua în care împlineam vârsta de pensionare, 70 de ani, iar documentul apare semnat de mine în 2 septembrie 2009. Mâine trec pe la doamna preşedinte a ICCJ, pe care am rugat-o să îmi pregătească un exemplar să-l văd. Va fi prima dată când o să îl văd. Dacă îl semnam trebuia să ştiu, înseamnă că îl cunosc, că l-am dezbătut. Eu la 1 septembrie 2009 m-am urcat în maşină de la Curte şi m-am prezentat la CSM cu cererea mea de pensionare. Mai aveam un an de mandat, dar aşa am hotărât, ca fix la 70 de ani să plec la pensie şi să las liber mandatul, şi aşa am făcut. Din acel moment, mi-a predat telefonul de la instituţie, mi-am luat documentele personale, iar în dosarul meu am făcut şi o propunere, ca în locul meu să rămână să conducă doamna vicepreşedinte Lidia Bărbulescu”, a declarat Nicolae Popa, luni seară, la Antena 3.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro