Competiția fiscală crește, harta taxării în UE se reconfigurează. Cum ar putea să se poziționeze România?

Reducerea cotelor de impozit pe profit în opt state membre UE și în SUA, începând din 2017, marchează o schimbare de abordare în taxarea companiilor la nivel global, deoarece discursul public și demersurile legislative s-au concentrat, până acum, aproape exclusiv asupra prețurilor de transfer și a mutării profiturilor între diverse jurisdicții. Această schimbare merită toată atenția și din partea României, deoarece poate scădea capacitatea țării noastre de a atrage investiții străine.

Impulsul dat de SUA

Decizia SUA de a diminua cota de impozit de la 35% la 21% și de a oferi o rată scăzută de impozitare pentru profiturile repatriate a avut un efect de antrenare aproape instantaneu în alte țări ale lumii, în contradicție cu parcursul de obicei greoi de modificare a legislației fiscale.

Pentru o imagine completă la nivelul UE, Deloitte România a analizat comparativ cotele de impozit aplicabile țărilor membre și a constatat că, începând cu 2017, competiția fiscală a luat un avânt fără precedent cel puțin pentru ultimul deceniu. În plus față de cele opt state care au diminuat cotele de impozit pe profit în decursul ultimului an, altele au anunțat că vor să opereze scăderi, cum ar fi Franța, care are cea mai mare rată de impozit pe profit din UE. La rândul său, Belgia care tocmai a tăiat cota de la 33% la 29% în 2018 ar urma să continue în această direcție în anii următori.

Explicația pentru această reacție imediată a altor țări o reprezintă faptul că diminuarea unei cote de impozit într-o jurisdicție are potențialul să reconfigureze harta taxării la nivel global întrucât impactul în planul de business al companiilor este major. În ultima instanță impozitul pe profit este un element de cost care micșorează veniturile acționarilor, în consecință investițiile pot fi redirecționate de aceștia spre jurisdicții cu o impozitare mai scăzută.

Totuși nu trebuie uitat faptul că, în alegerea unei jurisdicții, investitorii nu iau în calcul doar taxarea, ci un ansamblu al factorilor care au impact pentru afacerea lor, cum ar fi stabilitatea politică și legislativă, povara administrativă, infrastructura, piața muncii (calitatea și costul forței de muncă) etc.

Unde se află România

În noul context, România continuă să fie unul dintre statele cu cele mai reduse cote de impozit pe profit din UE, după Ungaria (9%), Bulgaria (10%), Irlanda (12,5%), Cipru (12,5%), Lituania (15%), Polonia (15%, dar numai pentru micile afaceri).

Prin urmare, România ar putea considera că nu este prea puternic afectată și că celelalte state au încă o fiscalitate suficient de împovărătoare încât să nu conteze evoluția recentă. Totuși, alte două aspecte sunt foarte importante. Pe de o parte, vecinii României, concurenții direcți în atragerea investitorilor, Ungaria și Bulgaria au cote de 9%, respectiv 10% pe profituri, deci mult mai mici decât a României. Pe de altă parte, Romania nu stă prea bine la alți factori care sunt luați în calcul în decizia de investire, așa cum au fost menționați mai sus (infrastructura, stabilitatea politică și legislativă etc).

Din aceste motive, poziția României pe radarul investitorilor riscă să ajungă mai puțin interesantă. Prin comparație cu alte state UE, în principal din Europa Centrală și de Est, România nu punctează la niciunul dintre celelalte elemente decisive pentru investiții. De altfel, în ultimii ani, nu au existat investiții de anvergură foarte mare. Statisticile Băncii Naționale arată o majorare a investițiilor străine directe (ISD) de 1,5% în 2017 față de 2016, în condițiile în care România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE. Întrebarea firească este de ce există încă reticență a investitorilor. Probabil din motive specifice fiecărei companii, dar este foarte posibil ca și din cauza celorlalte aspecte amintite mai sus.

Astfel, în ceea ce privește stabilitatea și predictibilitatea legislativă, efervescența din ultimul an vorbește de la sine: de exemplu în 2018, doar pentru modificarea Codului Fiscal au intrat în vigoare șapte acte normative. Or investitorii se confruntă cu reglementări în diverse zone, în funcție de activitate și devin rezervați când văd un tumult de schimbări care le pot da peste cap planuri de afaceri.

La rândul său, modul în care se lucrează cu administrația se traduce în costuri generate atât de tarifele cu autorizațiile, licențele etc, dar mai ales de complexitatea și durata procedurilor de obținere a acestora sau a celor de conformare ulterioară. În cazul administrării fiscale, de exemplu, oprirea programului de reformă încheiat cu Banca Mondială pe parcursul ultimului an nu dă semne de încurajare că sistemul va fi imbunătățit prea curând, cu toate că declarațiile oficiale recente au fost în sensul continuării acestuia.

La capitolul infrastructură, referindu-ne numai la cea de transport, ritmul lucrărilor este foarte lent, în condițiile în care anul trecut au fost dați în folosință doar 15 km de autostradă, iar Capitala, principalul pol economic al țării, nu e conectată de autostrăzi la principalele coridoare de transport europene.

Nici forța de muncă, care a reprezentat un atu până de curând datorită pregătirii bune, dar și a costului, nu mai este la fel de ofertantă. Migrația, scaderea calitatii învățământului și inadecvarea programei de educație la cerințele companiilor sunt principalii factori care au dus la diminuarea bazei de recrutare și, implicit, a unei resurse esențiale în dezvoltarea afacerilor.

Fiscalitatea scăzută ajută, dar

Rezolvarea tuturor problemelor amintite anterior este decisivă pentru atragerea de investiții. În consecință este nevoie ca energiile autorităților să se canalizeze în direcția ameliorării mediului economic care ar aduce beneficii clare pentru cetățeni, dar si pentru investitori.

Dacă ne uităm pe harta României, observăm că acolo unde s-au făcut investiții au crescut numărul locurilor de muncă, salariile, calitatea vieții în ansamblu. În același timp e limpede că aceste investiții au țintit zonele cu infrastructură și forță de muncă bine pregătită și suficientă. De exemplu, în afară de București și județul Ilfov, investiții de peste un milliard de euro fiecare au atras Timiș, Cluj, Arad, Alba, Sibiu sau Constanța. Aceste județe au și cele mai multe locuri de muncă, peste 100 de mii fiecare, și cele mai mari salarii. La polul opus sunt județe din Moldova și din sudul țării rupte de restul țării, neconectate cu rutele principale de transport ale UE.

Toate aceste probleme ar trebui să fie priorități ale României indiferent de ceea ce se întâmplă cu fiscalitatea. Întețirea competiției fiscale în UE pune acum în lumină un fapt care începuse să fie observat de câțiva ani, dar a rămas în plan secund. Taxarea scăzută, costul forței de muncă, apartenenta României la UE au fost pilonii principali pe care s-a bazat România pentru cel putin ultimii zece ani pentru a se promova în fața investitorilor; primii doi și-au cam epuizat, însă, puterea de atracție.

Contează cota de impozit? Desigur, este esențială, dar face parte dintr-un mix strategic cu mai multe alte elemente unde România a rămas în urmă, nereușind să recupereze decalajele existente încă din anii 90. De fapt, mai important decât fiscalitatea este ca autoritățile să definească prioritățile strategice, pe termen lung, ale țării și să acționeze cât mai rapid și eficient asupra acestora. Eu nu mi-am pierdut optimismul, cred că există destui oameni competenți în structurile de adminstrare la nivel național care pot face ca aceste lucruri să se întâmple.

Un articol semnat de Dan Bădin, Partener Coordonator, Deloitte România