Sindromul Chicken Little
Odată ce o politică a fost adoptată și implementată,
toate activitățile ulterioare devine eforturi de a o justifica.
Barbara Tuchman
Marșul nebuniei: Din Troia spre Vietnam, 1984
În folclorul american există un basm foarte popular printre copii: Chicken Little. Este vorba despre o găinușă – Chicken Little sau Henny Penny – căreia, trecând pe sub un stejar, i-a căzut o ghindă-n cap. Îngrozită și panicată, găinușa (figura dedesubt) a început să cotcodăcească din răsputeri: The sky is falling! The sky is falling!! (Ne cade cerul în cap! Ne cade cerul în cap!).
Foarte alarmată, Chicken Little s-a repezit să anunțe groaznica veste regelui local. Pe drum, și-a găsit suratele înaripate – Cocky Locky, Ducky Lucky, Drakey Lakey, Goosey Loosey, Gander Lander și Turkey Lurkey – cărora le-a transmis, cu frica-n suflet, că cerul va cădea peste ele și că va veni sfârșitul lumii. Dar, la o cotitură, s-au întâlnit cu vulpoiul Foxy Loxy, care le-a liniștit imediat: Intrați, dragele mele, în vizuina mea și veți fi salvate. The rest is history sau This is the end of story.
Plecând de la simbolistica basmului, sindromul Chicken Little a ajuns să denumească o isterie de masă, paranoică, generatoare a unei false credințe într-un dezastru iminent. Purtătorii sindromului utilizează ad nauseam un repertoriu alarmist, dominat de strigăte disperate precum: Este sfârșitul lumii! Este prea târziu! Apocalipsa vine peste noi!
Istoria cunoaște multe epidemii produse de sindromul Chicken Little. Dacă m-aș opri doar la alarmismul climatic, probabil că cea mai dezastruoasă manifestare a sindromului o reprezintă procesele vrăjitoarelor din Europa medievală. După ce inchiziția a eradicat ereticii autentici (precum catarii și waldensienii), începând cu anii 1400, majoritatea vrăjitoarelor au fost acuzate că produc vreme rea. În 1484, Papa Inocențiu al VIII-lea a recunoscut că vrăjitoarele „au spulberat recoltele pământului, strugurii din vii, fructele din copaci…,[au distrus] livezi, pajiști, pășuni, porumbul, grâul și toate celelalte cereale.”[1]. Pe măsura ce Europa se afunda în Mica Glaciație, tot mai multe zone se confruntau cu recolte dezastruoase, cu prețuri alimentare crescute și, în final, foamete intensă. Consecința: vrăjitoarele au devenit țapii ispășitori. Circa o jumătate de milion de vrăjitoare au fost executate între 1500 și 1700 și există o corelație semnificativă între temperaturile scăzute și creșterea numărului de procese înscenate vrăjitoarelor pe cuprinsul Europei.
Următoarele exemple, selectate din mass-media vremii, ilustrează alarmismul și isteria climatică într-o perioadă mult mai recentă.
Chicken Little și răcirea globală
The New York Times, 24 februarie 1895: „Geologii cred că lumea ar putea îngheța din nou”.
15 aprilie 1912: Transatlanticul Titanic se ciocnește catastrofal cu un aisberg la o latitudine de 41.7°N. Portul de destinație, New York, este pe paralela de 40.7°N. Poate de aceea, ori de câte ori vreun aisberg se rupe pe undeva, găinușa noastră face un atac de panică.
The New York Times, 7 octombrie 1912: „Prof. Schmidt ne avertizează că se apropie o nouă eră glaciară.”
Los Angeles Times, 7 octombrie 1912: „A cincea eră glaciară este pe drum. Rasa umană va trebui să lupte pentru supraviețuirea sa împotrivă frigului.”
Chicago Tribune, 9 august 1923: „Oamenii de știință afirmă că gheața arctică va distruge Canada.”
Washington Post, 10 august 1923: „Vine era glaciară.”
Los Angeles Times, 6 aprilie 1924: „Dacă aceste lucruri sunt adevărate, este evident că… ne îndreptăm obligatoriu spre o eră glaciară.”
Chicken Little și încălzirea globală
După iminenta epoca glaciară, în jurul anilor 1930, temperaturile au început să crească. Little Chicken și-a făcut din nou de treabă, schimbându-și însă cotcodăcitul cu 180°:
Los Angeles Times, 11 martie 1929: “Majoritatea geologilor cred că lumea se încălzește și că va continua să devină mai caldă.”
Chicago Daily Tribune, 6 noiembrie 1939: „Chicago este pe primul loc printre miile de orașe [din întreaga lume] care au fost afectate de o tendință misterioasă către un climat mai cald în ultimele două decenii.”
The New York Times, 10 august 1952: „Lumea a început să se încălzească în ultima jumătate de secol.”
Chicken Little și răcirea globală
Dar, de la începutul anilor 1940 până prin anii 1970, temperaturile au scăzut atât de mult încât Little Chicken s-a apucat să cotcodăcească din nou: Răcirea globală vine peste noi! Răcirea globală vine peste noi! Iată ce au scris o parte din suratele ei alarmate:
Science News, 15 noiembrie 1969: „Cât de mult continua actuala tendință de răcire este una dintre cele mai importante probleme ale civilizației noastre.”
Washington Post, 11 ianuarie 1970: „Iernile reci anunță sosirea unei noi glaciații.”
Science Digest, 1973: „În acest moment nu ne mai putem bucura de o distanță confortabilă de mii de ani pentru a ne pregăti pentru următoarea glaciație…Odată ce înghețul începe, va fi prea târziu.”
The New York Times, 29 decembrie 1974: „Actualele schimbări climatice for produce morți în masă prin înfometare și probabil anarhie și violență.”
Christian Science Monitor, 1974: „Atlanticul de Nord se răcește aproape la fel de repede cât de poate răci un ocean.”
Time Magazine, iunie 1974: „O nouă eră glaciară? Când meteorologii măsoară temperaturile medii de pe glob, ei constata că atmosfera a fost din ce în ce mai rece în ultimele trei decenii…și anomaliile meteo pe care ei le studiază ar putea reprezenta începutul unei alte glaciații.”
Newsweek, 28 aprilie 1975: „Reducerea producției alimentare [ca rezultat al schimbărilor climatice] ar putea începe foarte curând, probabil în numai zeci de ani de acum încolo. […] Faptul principal [este că] clima terestră pare să se răcească.” (vezi figura dedesubt)
The New York Times, 21 mai 1975: „Mai devreme sau mai târziu, o răcire majoră pe scară largă [este] considerată inevitabilă. Indiciile că a început deja sunt evidente”
Science News, 1 martie 1975: „Încă o dată, această tranziție ar putea induce numai o mică schimbare în temperatură globală – 2 sau 3 grade -, dar impactul asupra civilizației va fi catastrofal. Răcirea începută în 1940 a fost suficient de mare și suficient de consistentă pentru a mai putea fi inversată curând.” Pe copertă (vezi dedesubt), titlul este „Vine epoca glaciară?” și, pentru prima dată, Manhattanul este prezentat sub asaltul nemilos al ghețarilor. În 2004, filmul „The Day After Tomorrow” a valorificat această imagine apocaliptică.
New Scientist, 1975: „Amenințarea unei noi ere glaciare trebuie să stea alături de războiul nuclear ca o posibilă sursă de moarte și mizerie enormă pentru omenire.”
Chiar și prestigioasa National Academy of Sciences a fost de acord cu acest punct de vedere. În 1975, Academia americană a avertizat că exista o „posibilitate non-trivială că o răcire globală serioasă ar putea să afecteze Pământul în următorii 100 ani.”
Lowell Ponte, Răcirea: A început deja următoarea glaciație? Vom putea supraviețui?, 1976: „Răcirea a omorât deja sute de mii de oameni în țările sărace… Dacă aceasta va continua și nu se vor lua măsuri ferme pentru a face față acestei situații, răcirea va provoca foamete mondială, haosul mondial și, probabil, războiul mondial, iar toate acestea s-ar putea întâmpla până în anul 2000”[2].
Chicken Little și încălzirea globală
Dar, nu după mult timp, găinușa Chicken Little și celelalte orătănii înaripate au găsit un alt motiv de panică devastatoare: Încălzirea globală ne va omorî pe toți!Încălzirea globală ne va omorî pe toți! Și cum orice panică, mai mult sau mai puțin justificată, produce anxietate, s-a ajuns la următoarele:
The New York Times, 22 august 1981: „O încălzire globală, cu o magnitudine aproape fără precedent, este prezisă.”
The Independent, 17 ianuarie 2006: „Colapsul civilizație este rezultatul probabil dacă folosirea combustibililor fosili crește.”
Washington Post, 18 ianuarie 2006: „Creșterea temperaturilor ar putea, literalmente, să modifice fundamentele vieții de pe planetă.”
Sunday Times, 19 februarie 2006: „Odată ce o calotă glaciară începe să se dezintegreze, se poate ajunge la un punct critic, dincolo de care topirea devine exploziv de rapidă.”
Pe 24 martie 2006 are loc lansarea filmului An Inconvenient Truth. Al Gore a prezis creșterea nivelului oceanelor, topirea calotelor glaciare, temperaturi mai ridicate și mai multe uragane.
Time Magazine, 26 martie 2006: „Calotele polare se topesc mai repede ca niciodată…Din ce în ce mai mult…Pământul este devastat de secetă…Creșterea nivelului oceanelor produce inundarea comunităților de pe țărmurile joase…Oricum am privi, Pământul este într-un punct critic al echilibrului. Clima se prăbușește și de vină este încălzirea globală.”
Time Magazine, 3 aprilie 2006: „Încălzirea globală: Fiți îngrijorați. Fiți foarte îngrijorați.”
Reader’s Digest, 12 iunie 2006: ”Niciodată în trecut nu ne-am confruntat cu o astfel de criză globală.”[3]
Exemplele post-2006 despre sunt prea multe și prea bine cunoscute pentru a le mai menționa aici.
Așadar, dacă numărăm bine, în circa 125 ani, Chicken Little ne-a avertizat, în stilul ei caracteristic, despre patru schimbări climatice, una mai catastrofică decât altele. Și, iarăși, dacă am accepta logica ei de găinușă alarmistă, ar trebui să ne așteptăm la o nouă răcire globală! Nu-i așa, Chicken Little?!
Aș mai remarca faptul că o publicație liberală majoră –The New York Times – a raportat despre toate cele patru schimbări climatice post-1895: o dată că vine înghețul global, apoi că vine încălzirea globală, apoi iar vine înghețul global, iar în prezent ne omoară încălzirea globală. Cel mai recent, redactorul climatic al trustului de presă new-yorkez a scris, negru pe alb, că dioxidul de carbon este cel mai prevalent gaz cu efect de seră !?! Pe baza articolelor climatice publicate din 1895 până în prezent, The New York Times merită din plin trofeul Chicken Little.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro