Infantilism lingvistic si cognitiv. Impostura. In Romania publica. Interviu cu Sanda Golopentia, profesor la Brown University SUA

Demnitarul a spus: “De ce o femeie nu poate fi motostivuitor?”.Si am numarat inca o folosire eronata a limbii romane. De aceea,am intrebat-o pe Sanda Golopentia, profesor la Brown University SUA,despre stalcirea zilnica a limbii romane, la nivelul politic. De la demnitar la vagabond, limba romana vorbita prost reflecta erori si lacune de educatie, de gandire si de afectivitate. Un lider politic isi joaca impostura si incompetenta in “stil mare”. De la“care” Tariceanu, presedintele Deputatilor,la “genunche” ex-ministrul Popsipana la “pamblica” actualul ministru Popa, al Educatiei.

Limba devine, din instrument de comunicare elementară un mod de a ne dezvolta gândirea și afectivitatea

Reporter: Născându-te în România, care-i rostul să vorbești limba română?

Sanda Golopentia: Limba țării în care ne-am născut este un dat. Nu putem decide să n-o vorbim, după cum nu decidem nici s-o vorbim. Vorbitul limbii materne ni se întâmplă. Într-o primă fază, vorbim cum ne-au vorbit părinții, cum auzim vorbindu-se în jur: într-o limbă familiară standard, în vorbirea regională a locului în care trăim, într-o română care se întâlnește cu alte limbi la cei pe care-i ascultăm vorbind. Vin apoi anii de școală și cunoașterea ni se adâncește. Aflăm că ne putem vorbi limba la nivele și în contexte diferite. Că vorbirea familiară sau cea regională nu sunt potrivite în circumstanțe publice speciale. Că limba română de astăzi și cea din trecut diferă. Că nu e potrivit să introducem într-un enunț românesc cuvinte străine pentru care dispunem de un echivalent în limba noastră. Că politețea ne impune anumite alegeri de cuvinte sau forme gramaticale și o pronunțare atentă. Că departajarea cuvintelor sau enunțurilor noastre de cele ale altcuiva pe care simțim nevoia să le amintim se face simplu, prin semnele citării (și nu prin legi!). Nivelul de corectitudine la care ajungem să ne vorbim limba maternă depinde de atenția cu care ajungem să controlăm aceste dimensiuni. Treptat, prin studiul diferitelor materii, de la literatură la matematici, fizică, științele naturii, chimie, istorie, geografie vocabularul ni se îmbogățește, percepem relații noi între lucruri, locuri și oameni. Limba devine, din instrument de comunicare elementară un mod de a ne dezvolta gândirea și afectivitatea. Lecturile aprofundate în domeniul care ne atrage și în domeniul literaturii ne transformă pe neobservate în vorbitori din ce în ce mai capabili, în experți firești ai limbii care ni s-a dat. Și lucrul se însoțește, neobservat, de un sentiment de mulțumire, de încredere în noi. Nicăieri și în raport cu nicio altă limbă nu-l vom mai încerca. Poate că în această evoluție naturală spre o competență lingvistică organică și o umanitate armonios rotunjită, pe care să le poți transmite mai departe celor care urmează, stă rostul vorbitului limbii materne, în cazul nostru, al limbii române.

Se vorbește violent, eurile se ciocnesc agresiv, înjurătura e la ordinea zilei

Reporter: Familia, educația impun norme de vorbire incorectă? De ce ele proliferează?

Sanda Golopentia: E greu de spus. În familie, mai ales cu copiii, se vorbește relativ atent, chiar dacă se recurge la un cod rudimentar. Normele sunt transmise implicit și indirect, ocaziile de corectare a unor pronunțări, opțiuni lexicale sau gramaticale, exprimări lipsite de politețe variază după timpul de care dispun părinții și formația lor lingvistică. Dacă educația în limba maternă a părinților nu s-a rotunjit, ei nu vor putea asigura traversarea în bune condițiuni a primei etape în însușirea limbii materne de către copil. Dar școala nu este numai o prelungire a deprinderii limbii materne, ea poate acționa compensator, reluând și adâncind etapele neparcurse. La nivelul mânuirii corecte a limbii, cred că educația în familie și în școală este esențială. Copiii sunt însă expuși și la alte influențe. Presa orală și scrisă din România și, la fel, socializarea prin internet conține de multe ori exprimări incorecte, vulgare, sau bazate pe un vocabular sărac. Discursul politic se poartă la un nivel jos. Pe stradă se vorbește violent, eurile se ciocnesc agresiv, înjurătura e la ordinea zilei. Am crezul, la începutul anilor 1990, că faptul reprezenta o defulare după ziarele și publicațiile cenușii și cuvântările înecăcioase din anii comuniști. Dar, dacă defulare a fost, ea s-a eternizat, a apărut un fel de bucurie rea a vorbitului și scrisului răstit care se imprimă, pe mai departe, în mințile copiilor. Pe de altă parte, reclama și, în genere, traducerile masive din limba engleză, vehiculează construcții anapoda.

Mă limitez la exemple pe care nu a trebuit să le caut: excesul de posesive — de tipul îngrijește părul tău, pielea ta etc. — la care un bun vorbitor al limbii române nu va recurge niciodată, având la îndemână alte modalități de a exprima apartenența (îngrijește-ți părul, pielea). Sau Competența face diferența; doar împreună putem face diferența (calc după engl. make a/the difference); în Albania oamenii protestează corupția; au ieșit în stradă să protesteze atentatele la democrația română (în loc de să protesteze contra corupției, contra atentatelor…), calc după construcții în limba engleză in care verbul to protest e utilizat tranzitiv: they protested the abuses of human rights.

Dar mai cu seamă, cred că atunci când cei chemați să îndrume educația nu-și înțeleg statutul, cu presupozițiile lui elementare, întregul proces ajunge pus sub semnul întrebării și al cinismului.

Un ministru al Educației crede că făcându-și autocritica pentru o prestație lingvistică pentru care, la școală, elevii nu primesc nota de trecere și refugiindu-se îndărătul manifestărilor de incompetență ale altora ne poate câștiga adeziunea?

Reporter: Are legătură cunoașterea limbii române cu nivelul de cunoaștere individuală?

Sanda Golopentia:Limba română nu este de pus, așa cum se face astăzi în școli, doar sub semnul magic al comunicării. Ca limbă maternă, deci limbă de bază a funcționării minții noastre, ea asigură gândirea, operațiile de sinteză, discriminare, argumentare pentru care materiile studiate la școală și mai târziu în învățământul superior o înarmează cu termenii necesari. Odată declanșat procesul de transformare a limbii materne în instrument al gândirii, vorbitorul traversează un salt calitativ ireversibil spre vorbirea ei adultă și modernă, care-i va asigura asimilarea și sinteza a noi și noi cunoștințe. Cine nu a traversat un asemenea salt rămâne într-o fază de infantilism lingvistic și cognitiv. Citez cu tristețe și cu jenă spusele recent numitului ministru al Educației: „… într-adevăr, recunosc, în acești ultimi 6 ani în care am fost rector, am făcut cu siguranță și dezacorduri, am avut probabil și bâlbe, și cuvinte stâlcite, și greșeli gramaticale, în general datorate emoției, lucru care întotdeauna se vede când vorbesc în public. Nu neg că am făcut astfel de greșeli, nu sunt onorante nici pentru un rector, cu atât mai puțin pentru un ministru al Educației. … Dar cine nu mai greșește? Găsim vreo personalitate publică la care să analizăm discursurile din ultimii 3 ani și să nu găsim niciun dezacord?” Un ministru al Educației crede că făcându-și autocritica pentru o prestație lingvistică pentru care, la școală, elevii nu primesc nota de trecere și refugiindu-se îndărătul manifestărilor de incompetență ale altora ne poate câștiga adeziunea?

Reporter: Ce inseamnă facultăți de cunoaștere reduse?

Sanda Golopentia: Prefer să vorbesc despre minți care nu au fost înarmate pentru cunoaștere prin educație — în care am văzut că un loc esențial este ocupat de formarea unei competențe lingvistice deschise spre asimilarea tot mai largă și mai creatoare a realității. Nu facultățile indivizilor sunt reduse, ci armătura minților lor nu a fost suficient dezvoltată prin educație.

Reporter: Care-i defectul unui lider cu facultăți de cunoaștere reduse?

Sanda Golopentia: Un lider ale cărui facultăți de cunoaștere nu au fost dezvoltate prin educație nu poate impune respectul concetățenilor săi. Nu-i poate convinge de utilitatea sau inutilitatea unei acțiuni. Nu poate confirma, prin modul în care gândește și exprimă ceea ce a gândit, valoarea instituției pe care o reprezintă în statul de apartenență și, implicit, nu-și poate reprezenta în mod onest țara. Îi rămâne însă o soluție: aceea de a renunța la postura de lider fără acoperire în merit, dacă a comis imprudența (sau impostura) de a accepta o funcție pentru care nu e pregătit.

Cum nu prea avem parte de politicieni adevărați, discursul politic a ajuns să fie discreditat, fără ca cei care-l coboară să fie preocupați de acest fapt.

Reporter: De ce astăzi politicienii ignoră vorbirea corectă a limbii române?

Sanda Golopentia: În jocurile lor de putere mulți politicieni cred că își pot impune felul de a vorbi și nu sunt dispuși să învestească efort în a-și completa competența lingvistică sumară. Luați în râs pentru modul de exprimare, ei vor răspunde că sunt mândri de originea lor regională și că recurg în mod intenționat la regionalisme, pe când realitatea este că nu erau preveniți de variația formelor în vorbirea familiară și în vorbirea publică. Sau că vorbesc în dezacorduri din cauza emoției, iar nu ca rezultat al neștiinței. Și într-un caz și în altul, preocupați de avantajele puterii iar nu de obligația de a servi și de modul în care câștigi un asemenea privilegiu, ei nu intuiesc nici faptul că, din respect pentru cetățeni, discursul public trebuie să se desfășoare în limba standard comună tuturor, iar din respect pentru funcție și țară, limba standard trebuie mânuită fără greș.În fapt, cred că trebuie să distingem între indivizii care s-au nimerit, prin relații sau servicii, pe eșichierul politic, le-aș pune politicieni cu numele și cei care sunt politicieni adevărați, având de susținut un ideal, de deschis perspective noi conaționalilor lor pe plan intern sau extern, de răspuns unor primejdii care ne amenință. Cum nu prea avem parte de politicieni adevărați, discursul politic a ajuns să fie discreditat, fără ca cei care-l coboară să fie preocupați de acest fapt.

In incoerență sau vulgaritate a exprimării, politicienii noștri de astăzi l-au depășit demult pe Ceausescu

Reporter: Putem compara acest moment istoric al vorbirii precare a limbii române cu vreun altul?

Sanda Golopentia: Să ne amintim de modul în care pronunța unele cuvinte Nicolae Ceaușescu. Dar trebuie să subliniem că, în materie de dezacorduri și anacoluturi, de incoerență sau vulgaritate a exprimării, politicienii noștri de astăzi l-au depășit demult.

In cadrul pledoariei Perspektiva pentru o limba romana vorbita corect,CLICK sa vezi interviul cu Emil Ionescu, decanul Facultatii de Litere-Bucuresti.