[Medici buni] Dr. Dumitru Pocreață, medic chirurg la MedLife Brașov: „Îmi doresc ca pacienții să vibreze la starea mea sufletească și la sinceritatea pe care o am față de ei“
Ca orice copil care a crescut cu cheia de gât într-un orășel de provincie, în anii ’80, dr. Dumitru Pocreață, originar din Dărmănești, județul Bacău, și-a petrecut o bună parte din copilărie la serviciul părinților. A crescut „în sistem“, cum îi place să spună, pentru că mama sa lucra la spital și s-a familiarizat încă de mic cu atmosfera din cabinetele medicilor: „Mi se părea că, atunci când intrai la doctor în cabinet, era ca și cum ai fi intrat într-un altar. Trebuia să fii cuminte, să nu zici și să nu faci nimic“. În cabinetul doctorului Dumitru Pocreață, de la Centrul de Obezitate din cadrul MedLife Brașov, nu e la fel: pacienții găsesc un chirurg pentru care latura umană este cel puțin la fel de importantă ca precizia bisturiului. Și de multe ori, se reîntorc și la 5 ani după operație pentru că simt că au găsit un medic care le este cu adevărat alături.
Chiar dacă a copilărit cunoscând foarte bine ce se întâmplă într-un spital, Dumitru Pocreață s-a hotărât că acela este drumul său abia la liceu, când și sora lui mai mare a devenit cadru medical. „Ei îi datorez ambiția de a face Medicina. În plus, în liceu, am reușit să primesc grilele de la o prietenă foarte bună care intrase la Medicină cu un an înainte și acum este medic de familie în zona mea“, își amintește dr. Pocreață care sunt momentele-cheie care l-au condus către medicul care este astăzi.
Așa că a ales să urmeze Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, unde și-a făcut și rezidențiatul. Apoi a optat pentru chirurgie deoarece s-a potrivit cel mai bine firii sale sportive: „N-aș fi putut să fac o ramură medicală“, spune el. La fel a fost și cu chirurgia generală: „Mi se potrivește cel mai bine, pentru că am putut să fac o paletă largă de operații și apoi să aleg ce mi-a plăcut mai mult“.
În prezent, practică mai multe subspecialități chirurgicale: chirurgia herniilor, a varicelor, oncologică, endocrină, iar chirurgia bariatrică este una dintre pasiunile sale. O pasiune pe care o cultivă constant: „Am participat lapeste 800 de intervenții bariatrice, particip constant la cursuri, la specializări și congrese“. De altfel, dr. Pocreață este unul dintre cofondatorii Centrului de Obezitate de la Brașov, unde pacienții care au probleme cu greutatea primesc o îngrijire completă. Practic, ei vin la consultație și ulterior sunt văzuți, ascultați și tratați de medici dintr-o varietate de specialități: boli de nutriție și diabet, endocrinologie, cardiologie, pneumologie, gastroenterologie, ORL, chirurgie plastică, psihologică/psihiatrică, ginecologie. „Doar așa putem să identificăm exact unde sunt problemele și să le abordăm corect. Chirurgia intervine doar în situația în care simțim că nu putem să avem rezultate decât printr-un gest radical“, explică dr. Dumitru Pocreață.
„Unii pacienți vin cu bucurie spre sala de operație“
Este esențial ca pacientul să fie foarte bine pregătit pentru operație, atât fizic, cât și mental, pentru că operația nu e singurul gest pe care trebuie să-l facă ca să fie slab, sănătos, fericit, precizează chirurgul. „De aceea, atunci când pacienții par resemnați nefericiți, nemulțumiți, au probleme în a-și accepta condiția, le oferim posibilitatea de a consulta un psiholog sau un psihiatru. Apoi, unii pacienți vin cu bucurie spre sala de operație, alții plâng de fericire, unii plâng de emoție adunată, gândindu-se cum de au ajuns ei până acolo. Bineînțeles, asta ar putea fi o lecție pentru cei care știu că au probleme cu greutatea, să ia măsuri astfel încât să nu ajungă până la chirurg.“
Din păcate, numărul românilor supraponderali și obezi este în creștere, după cum arată și statisticile, iar asta se vede și cu ochiul liber, pe stradă, spune medicul: „Dacă mă uit pe stradă, văd multe persoane care ar avea deja nevoie de operație. Practic, noi când vedem un om care e supraponderal sau obez, ne gândim cât de greu îi este, știm poveștile de viață ale tuturor pacienților care au venit la noi la operație. Ne povestesc aproape toată viața lor, cum au ajuns acolo, cum au scăpat totul de sub control, ce probleme emoționale i-au adus în situația asta, faptul că refulau în mâncare, că toate activitățile sociale erau legate de mâncare“.
Medicul bun e empatic, are curaj și își cunoaște limitele
Chirurgul nu trebuie să fie un medic rece, dimpotrivă, subliniază dr. Dumitru Pocreață: „Empatia, să te poți pune în locul pacientului, aceasta este una dintre cele mai importante calități ale unui medic bun. Dacă ești empatic, , toată experiența pe care ai acumulat-o te va ajuta să fii profesionist și să-i oferi pacientului tot sprijinulde care are nevoie“.
Pentru un act medical desăvârșit, însă, este nevoie și de curaj. Totuși, curajul nu trebuie să fie nesăbuit, ci să simți că deții controlul, pe baza experienței profesionale. Un curaj care să-ți permită să prevezi pașii următori și să poți lua măsuri atunci când e necesar.
În plus, medicul bun își cunoaște limitele. „Cu timpul, vrei să faci mai mult, mai bine, să primești și mai multă mulțumire și poți să cazi în capcana de a acceptaatât de mulți pacienți, încât să nute mai poți ocupa maxim de fiecare în parte. Aici este echilibrul pe care trebuie să ajungi să-l ai. Să faci exact cât poți să faci bine, cu ajutorul colegilor, al instituției, al departamentelor de suport, dar tot ce faci să faci bine. Dacă tu ajungi să crezi că vei face minuni de unul singur, sigur ai o limită fizică și psihică. E o limită peste care să nu treci. În momentul în care simți că nu ai același randament, ar trebui să te autolimitezi. Cine crede că are puteri nelimitate primește imediat semne de la soartă că are limite umane“, spune chirurgul.
„E important să simți că ai medicul tău, echipa ta care estecu adevărat alături de tine“
În chirurgia bariatrică, de la momentul primului consult și până la operație pot trece până la trei luni, timp în care pacientul este pregătit pentru intervenție, din toate punctele de vedere. Însă după operație, relația cu chirurgul și cu echipa medicală devine și mai strânsă.
„De la momentul operației, pacienții sunt foarte atent monitorizați chirurgical timp de o lună – este perioada în care pot apărea mici probleme legate de intervenție. Sunt anumite protocoale în legătură cu cât și cum trebuie să mănânce, micile dureri, mici probleme medicale legate strict de operație. Totodată, postoperator, este implicat și nutriționistul. După o lună, există consulturi periodice în cadrul cărora pacientul este urmărit, repetăm anumite analize pentru a ne asigura că nu există carențe în organism, dar și pacienții pot semnala echipei, ori de câte ori simt nevoia, eventualele probleme care pot fi direcționate către alte specialități: dacă are o problemă de încurajare, o cădere psihică, dacă apare o carență de vitamine, dacă apare o altă afecțiune, care nu are legătură cu obezitatea, dar trebuie diferențiată de problemele de nutriție sau dacă apare o boală independentă. Noi ținem legătura cu toți pacienții și îi îndemnămși pe ei să țină legătura cu noi timp de 5-10 ani, astfel încât să se simtă îngrijiți, ca într-o familie, în acest fel și rezultatele sunt menținute pe termen lung. Încurajăm pacienții să-și schimbe stilul de viață într-unul sănătos și echilibrat, nu suntem adepții dietelor și regimurilor alimentare drastice care în timp devin frustrante. E important să simți că ai medicul tău, echipa ta care estecu adevărat alături de tine.“
„Cred că medicii sunt dependenți de fericirea pacientului“
Ce îi aduce mulțumire și împlinire profesională doctorului Dumitru Pocreață? Sigur, au fost operații de 9-10 ore în care nu a ieșit din sala de operație, iar intervenția a fost un succes. Au fost operații spectaculoase prin durată, prin complexitate, prin finețe, prin numărul kilogramelor de grăsime pierdută, prin rezultat etc.
Însă „dacă aș zice că un caz e mai spectaculos decât celălalt, oarecum aș desconsidera suferința unui om care a venit cu o unghie infectată, de exemplu. Fiecare caz trebuie tratat cu aceeași importanță“, subliniază chirurgul.
Impresionantă pentru dr. Pocreață este mai degrabă reacția și emoția transmisă de pacient după operație. „Cred că medicii sunt dependenți de fericirea pacientului și de faptul că-l vezi foarte bucuros că i-ai redat șansa la viață sau chiar viața. Unii pacienți bariatrici, după operație, sunt fericiți pentru că pur și simplu, pot să se joace în sfârșit cu copiii, lucru pe care nu-l mai puteau face. Reușesc să fie foarte activi și să reintre cu totul în viața socială.“
Ești mulțumit și fericit când simți că ai făcut bine oamenilor, spune medicul chirurg. „Îmi doresc ca pacienții să vibreze la starea mea sufletească și la sinceritatea pe care o am față de ei.“
Două oportunități de muncă în străinătate – refuzate
Imediat după rezidențiat, doctorului Pocreață i s-a ivit posibilitatea unui job în Anglia, dar simultan, a venit o oportunitate bună și în țară, la Brașov, de nerefuzat. Așa că a rămas.
A ales Brașovul și după ce a primit o a doua ofertă, în Danemarca, care arăta foarte bine financiar. De ce a decis și atunci să rămână? „Aveam atunci un copil nou-născut și trebuia să învățăm timp de șase luni daneza în Spania. Probabil că am fi reușit, dar nu cred că aș fi fost atât de fericit cum sunt aici“, încheie chirurgul.
***
Articolul face parte din campania „Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.
Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.
Articol susținut de MedLife