Sari direct la conținut

Mortalitatea prin cancer la san in Romania – 36%. Asociatiile de pacienti cer program de screening

HotNews.ro

Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer cere implementarea de urgenta a unui program national de screening pentru cancerul de san, aratand ca mortalitatea cauzata de boala este de 36%, peste media mondiala, iar 83,7% dintre femeile din mediul rural nu au facut niciodata un control preventiv, potrivit Mediafax.

Majoritatea femeilor depistate cu modificari ale sanilor in cadrul Campaniei „Nu am facut destul” au peste 40 de ani, dar 30% au pana-n 30 de ani, a declarat presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, la incheierea editiei din 2015 a campaniei, desfasurate in perioada octombrie-decembrie, in sapte judete, respectiv: Dolj, Giurgiu, Ilfov, Dambovita, Calarasi, Ialomita si Buzau.

Dintre femeile examinate, 8,5% au fost identificate cu probleme ale sanilor.

„Dintre cele 1.025 de femei, 87 au fost depistate cu diverse probleme ale sanilor, ceea ce inseamna un procent de 8,5% din numarul total al persoanelor care s-au prezentat la controlul medical. Din observatiile medicilor, cele mai frecvente modificari ale sanilor sunt legate de prezenta formatiunilor palpabile, fixe, de diferite dimensiuni, retractarea mameloanelor, durere la palpare, secretii mamelonare. Mai ingrijorator este faptul ca 83,7% dintre femeile care au venit la control nu isi facusera anterior niciun control medical al sanilor. Mai mult decat atat, 88% dintre femeile din mediul rural care au participat la caravana nu facusera niciodata o ecografie mamara sau mamografie”, a mai spus Irimia.

In cadrul campaniei, in ultimii doi ani, au fost testate un numar total de 2.027 femei din 11 judete.

O pondere de 36 la suta dintre romancele diagnosticate cu cancer la san mor, media europeana fiind de 29 la suta, iar cea mondiala de 31 la suta.

„Daca ar fi sa apelez la strategii de comunicare, as indrazni sa folosesc un slogan „prezidential”: Da, putem! Putem fara indoiala si trebuie sa implementam cat mai curand un program national de screening mamar. Autopalparea este la indemana, iar mamografia si ecografia mamara sunt proceduri investigationale disponibile si usor de efectuat. Trebuie sa lasam pudoarea deoparte si sa invatam ca orice, subliniez, orice modificare a sanului trebuie sa te indrume catre medic. De asemenea, trebuie sa intelegem ca un cancer nu inseamna automat un destin implacabil si ca stadiul in care se depisteaza boala este esential pentru evolutia ulterioara. Un cancer mamar incipient (tumora infraclinica sau tumora palpabila cu dimensiuni pana in 2 cm) este un cancer curabil. Deci…putem”, a declarat medicul oncolog Catalin Costovici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro