Falsa democratie cu discount: Referendum si libertati fundamentale in Romania.
Motto: Libertatea nu e gratis. Şi nici la ofertă.
Bula mediatică în care visează cu ochii deschişi o parte din români şi aleşii lor constituanţi poate fi un fals prieten. Spre exemplu, comisia de revizuire a Constituţiei şi parlamentarii care au votat noua lege a referendumului aspiră spre o democraţie în care reprezentativitatea (constituţională) devine una selectivă (cvorum de participare 30%) iar legitimitatea democratică se poate extrage cu suficienţă doar din votul unei minorităţi (cvorum decizional 12,5%).
Ca şi cum nu ar fi deja suficientă această semnificativă eroare de pedigree politic, aceiaşi parlamentari prea puţin prudenţi visează acum la suveranitatea absolută în stat a unui parlament transformat în actor unic şi ultim arbitru al corpului social (limitarea controlului de constituţionalitate, anchetele care vizează puterea judiciară, judecători şi procurori în egală măsură, precum şi serviciile de informaţii).
Această alegere personală a respectivilor aleşi este neinspirată şi trădează o periculoasă iluzionare cu privire la realitatea proximităţii politico-geografice în contextul căreia domniile lor au privilegiul de a-şi desfăşura activitatea politică. În acest context de entuziasm novator constituţional nu este deloc inutil a reaminti originile actualului consens constituţional occidental.
Libertăţi fundamentale şi drepturile omului
Eşecul Republicii de la Weimar în Germania şi ascensiunea nazismului a avut printre efectele secundare postbelice şi concentrarea atenţiei spiritului politic occidental asupra faptului că invocarea eo ipso a democraţiei nu are sens şi valoare decât dacă democraţia asigură: (a) separaţia puterilor în stat (protecţia independenţei justiţiei şi supremaţia legii în faţa arbitrariului executiv), (b) libertăţile cetăţeneşti fundamentale (protecţia majorităţii în faţa abuzurilor statului, inclusiv abuzuri legislative), (c) drepturile fundamentale ale omului (protecţia minorităţii în faţa abuzurilor majorităţii, inclusiv abuzuri anti-constituţionale).
Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite ale Americii au purtat şi câştigat un război împotriva unei ideologii criminale responsabilă pentru Holocaust promovând tocmai aceste valori esenţiale ale civilizaţiei occidentale. Corolarul consolidării acestor principii fundamentale se regăseşte în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată la Paris în 1948) şi în Convenţia (Europeană) pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale (adoptată la Roma în 1950), România fiind semnatară a ambelor documente. Nu există particularităţi locale ce ar justifica relativizarea acestor principii fundamentale şi transformarea lor în excepţii dubioase nedetectabile de către partenerii externi ai României. Cei care proiectează limitele propriilor competenţe asupra altora dau doar dovadă de naivitate.
În plus, este surprinzător a observa un păgubos sindrom al struţului la membrii comisiei de revizuire ce lucrează cu spor la subminarea actualului status-quo constituţional din România, urmare probabil a faptului că domniile lor, parlamentari constituanţi, nu pot înţelege că România nu trăieşte şi nu poate trăi în izolare. E de notat că amăgirea nombrilismului, în general, se poate dovedi contra-productivă atunci când metafora „singur pe lume” chiar devine realitate. (Nicolae Ceauşescu a avut neşansa să experimenteze pe propria piele în decembrie 1989 ce se poate întâmpla atunci când plăcile tectonice ale geopoliticii se pun în mişcare şi nombrilul rămâne de unul singur la mijloc, adică în aer.)
Ca un exemplu, putem aminti că actuala Lege fundamentală (Grundgesetz) a Republicii Federale a Germaniei instituie nu doar limite formale ale revizuirii, precum cele din art. 152 din Constituţia României (cel despre care domnul preşedinte al comisiei de revizuire declara că poate fi la rândul său revizuit), ci un întreg mecanism de protecţie efectivă a ordinii constituţionale existente (wehrhafte Demokratie), aplicabil inclusiv, la limită, împotriva unui eventual vot majoritar popular ce ar avea ca finalitate încălcarea drepturilor fundamentale ale omului (articolele 79; 1 şi 20; 9, 18, 21 şi 33).
Raţiunea acestui mecanism este tocmai aceea de a preveni repetarea unor experienţe precum cea care a condus la Holocaust. În clar: Demnitatea omului este inviolabilă (art. 1). Apoi vine şi democraţia. Mai mult, Legea fundamentală a Republicii Federale autorizează pe cetăţenii germani să se opună în mod direct, ca ultim remediu, împotriva oricărei persoane ce intenţionează să abolească ordinea constituţională existentă (art. 20-4).
Iată o temă de meditaţie asupra a ceea ce ar putea însemna o viitoare revizuire a Constituţiei în România după experienţa anului 2012.
Noua lege a referendumului (2013)
Revenind însă la fondul problemei după menţionarea acestui context oarecum minor şi adesea ignorat în România, trebuie reamintit şi precizat faptul că democraţia este un model legitim şi funcţional doar atâta vreme cât noţiunea de reprezentativitate nu este compromisă. La modul absolut, decizia prin vot majoritar luată de o minoritate nu se poate numi democratică decât pentru minoritatea respectivă, atâta vreme cât nu sunt definite condiţii pentru asigurarea reprezentativităţii deciziei luate de o astfel de minoritate în numele unei majorităţi mai largi.
Reprezentativitatea în sens democratic (majoritar) a unui cvorum decizional nu poate fi asigurată decât în condiţiile unui cvorum de participare compus din majoritatea absolută (50% + 1) a corpului electoral consultat.
Dacă, pentru considerente practice, se pot în general admite derogări de la acest principiu atunci când este vorba de administrarea afacerilor curente ale unei ţări (deoarece există supremaţia legilor şi a Constituţiei), lucrurile se schimbă radical atunci când se pune problema modificării status-quo-ului constituţional pe baza căruia funcţionează respectivul stat şi societatea respectivă în ansamblul ei. În acest din urmă caz, reprezentativitatea cvorumului decizional devine o problemă esenţială de asigurare a caracterului democratic al schimbărilor constituţionale propuse de Parlament corpului electoral şi o garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Existenţa unui cvorum constituţional majoritar (recte, 50% plus unu din corpul electoral) instituie un necesar filtru cetăţenesc ce se exercită de corpul electoral, separat de controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Acest filtru cetăţenesc este expresia firească a suveranităţii poporului şi a libertăţii de a alege pe care o au cetăţenii în baza art. 2 şi 36 din Constituţie.
Filtrul referendumului constituţional cu cvorum de participare majoritar (50% plus unu din corpul electoral) creează de asemenea o obligaţie imperativă pentru iniţiatorii oricărui proiect constituţional (sau cu miză constituţională) de a obţine votul majoritar din partea unei majorităţi clare şi reprezentative a ansamblului cetăţenilor pentru validarea respectivului proiect. Acest mecanism constituie prin el însuşi un mecansim eficient de asigurare a inviolabilităţii libertăţilor cetăţeneşti fundamentale deoarece are capacitatea de a bloca încălcările flagrante de înfrângere a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor fie prin vot negativ, fie prin abţinere de la vot.
În acest context, nu trebuie uitat faptul că o propunere de modificare a status-quo-ului constituţional este prin definiţie o propunere ce poate conţine măsuri pasibile de a restrânge ori limita direct sau indirect libertatea exerciţiului unora sau mai multora din drepturile fundamentale ale cetăţenilor, aceasta fiind general şi prioritar aplicabilă faţă de ansamblul legilor în vigoare până la acea dată.
INTERVIURILE HotNews.ro