Daniel Daianu: Euro- unde a avut doamna Thatcher dreptate si unde nu
Bilantul economic al doamnei Margaret Thatcher, ca prim ministru al Marii Britanii (MB), este foarte controversat. Unii accentueaza “socul” ca forma de supply side economics (stimulare a ofertei), pe care l-a aplicat unei economii/societatii vazuta in amortire si captiva a unor sindicate “inflexibile”. Altii, arata cu degetul la fracturi in societate, la o lipsa de compasiune fata de cetateni, la disparitia unor ramuri traditionale si pierderea excelentei in industrii de varf. Doamna Thatcher a fost la originea unei schimbari radicale de abordare in politica economica, care a rezonat cu politici de peste Ocean aplicate de administratia Ronald Reagan. In continuare vreau sa punctez mai ales un aspect: atitudinea fata de crearea zonei euro.
Doamna Thatcher a avut o pozitie lipsita de echivoc, de respingere a intrarii MB in zona euro. Nu a crezut in indemnurile unor comilitoni de varf din Partidul Conservator, de a alatura MB proiectului monedei comune. Poate instinctul, poate amprenta suveranista a relatiei dintre MB si alte tari din UE, poate sfaturi de la consilieri economici (pe prof. Alan Walters am avut posibilitatea sa il cunosc la cateva dezbateri) au cantarit in decizia luata. Opinia mea este ca toate aceste ingrediente au contat in algoritmul alegerii facute. Avand si beneficiul analizei retrospective vedem ca pozitia doamnei Thatcher a fost corecta.
Criza adanca a zonei euro este mai mult decat una a sistemului financiar; ea impleteste dificultati enorme ale bancilor cu o organizare defectuoasa institutionala si de politici, cu diversitatea prea mare intre economille compnente. Respect, fara a impartasi aceeasi paradigma, gandirea lui Milton Friedman si il apreciez deopotriva pe Martin Feldstein. Ambii au judecat cu scepticism proiectul monedei comune asa cum a fost gandit si apoi pus in aplicare. In 28 august, 1997, Friedman a scris un text cu talc “Euro: Unitate Monetara catre Vrajba Politica?”.
El remarca ca demersul de creare a monedei unice a fost motivat in principal de politica (nu de ratiuni economice), de dorinta de a lega Germania si Franta in mod indestructibil, “pentru a face un viitor razboi european imposibil” –este ce recunosteau si oficiali europeni ai vremurilor. De altfel, acest deziderat este mai mult decat onorabil. Dar tot el spunea ca euro va exacerba dispute politice din cauza unor socuri asimetrice, care ar putea fi mult mai usor amortizate de modificari ale ratelor de schimb. Concluzia sa era ca uniunea monetara va submina coeziunea politica. La fel a gandit si Martin Feldstein intr-un articol din Foreign Affairs din aceeasi perioada. Si nu putini economisti germani si din alte tari europene au privit cu mefienta modul in care s-a introdus euro, intre ei fiind Otmar Issing, primul economist sef al BCE.
Necazurile de acum ale zonei euro, atmosfera foarte apasatoare cu operatiuni de salvare (bail out) ce se tin lant, cu mari divergente in gasirea de solutii, inclusiv in privinta formarii unei uniuni bancare, arata ca pozitia doamnei Thatcher a fost corecta din punct de vedere al judecatii economice. Un temei de adoptare a monedei comune ar fi putut fi contrabalansarea fortei economice a Germaniei reunificate, care este, vedem, coplesitoare in zona euro. Mai ales ca doamna Thatcher ca si Francois Mitterand si lideri italieni au privit cu mefienta reintregirea Germaniei, care modifica balanta puterii in Europa. Dar se vede ca argumente de ordin economic au prevalat in cele din urma si, cred ca bine a fost pentru MB. Sa ne imaginam un contrafactual de genul: o MB in zona euro, cu un sector financiar supradimensionat, cu deficite externe mari induse de erodarea pozitiei industriei prelucratoare autohtone.
Care ar fi fost costurile pentru MB in ipoteza necesitatii de a avea corectii ale deficitelor mari, in conditiile in care nu poate utiliza cursul de schimb si nici politica monetara proprie. Si, repet, cu un sector financiar supraexpandat, care ar fi cauzat daune teribile bugetului public. Am fi avut, mutatis mutandis, cazul Irlanda, la o scara mult mai mare. Care ar fi fost presiunea pe restul zonei euro? Ne putem imagina un bail-out pentru MB, cu sectorul ei financiar asa de mare? Cine ar fi putut mobiliza resurse pe masura? Cand lira sterlina a iesit din ERM acum cca doua decenii, ca urmare a unor atacuri speculative, MB a avut posibilitatea de a utiliza instrumente de corectie, cursul de schimb si politica monetara proprie. Ce ar fi facut daca ar fi fost in zona euro, cu un sector financiar atat de mare?
Doamna Thatcher a avut dreptate, cred, in respingerea intrarii MB in zona euro in conditiile date. Dar nu acelasi lucru se poate spune despre alte decizii. Ma refer la dereglementarea industriei financiare, care a inceput cu Big Bangul din 1986. Este adevarat ca City-ul londonez a ajuns sa rivalizeze cu New York, ca centru international al finantei, dar s-a pus in miscare o masina infernala de expansiune a intermedierii financiare, adesea desprinsa de economia reala si cu efecte destabilizatoare –care au iesit la iveala in timp. MB a avut ani de crestere economica, care s-au vazut in recuperarea unor decalaje fata de economii mari, dar s-a bizuit excesiv pe industria financiara si exploatarile de titei si gaz din Marea Nordului.
Daca masuri de liberalizare in anumite domenii si chiar unele privatizari aveau sens, eu cred ca s-a gresit prin masuri duse la extrem, prin renuntarea la masuri de politica industriala, ceea ce a slabit pozitia competitiva a MB in industrie. De ce Germania reuseste sa aiba o industrie auto si alte ramuri industriale competitive si Marea Baritanie nu? Este vorba aici de o predestinare? Sa credem asa ceva este o prostie. Avem rezultatul unor decizii mai bune sau mai rele luate de-a lungul timpului. Exista diferente majore intre modelul anglo-saxon si cel neo-corporatist din Germania. Poate ca britanicii nu vor sa fie precum germanii si viceversa ca stil de viata si unele modele organizationale, de business. Dar unii pot invata de la ceilalti mereu.
Ironia face ca acum, premierul David Cameron sa incerce punerea pe picioare a unei strategii industriale, inclusiv prin resuscitarea invatamantului ingineresc. Si tot David Cameron continua o radicala reforma a reglementarii si supravegherii industriei financiare in MB (vezi raportul Vickers si documente ale Bancii Angliei).
Ps. argumentul ca proiectul euro a avut ca principala menire asigurarea pacii postbelice poate deconcerta. Fiindca are sens sa ne intrebam de ce democratia, valorile demnitatii umane, cele morale, nu sunt indeajuns pentru a ne apara de strigoii trecutului.