Pragmatismul și ranchiuna. Sau despre lipsa culturii democratice

Pot să înțeleg argumentul, Băsescu a cedat în “deal-ul” cu procurorii că n-avea de ales din cauza celor 70% (deși nu pot înțelege cum argumentul ăsta vine tocmai de la cei care își fac un titlu de glorie din faptul că n-au participat la vot și ne înjură pe ăștia care am participat, totuși, adică cei fără de care USL ar fi avut 100%, nu 70%, dar în fine).

Nu-s de acord cu el, e drept. În realitate Băsescu avea de ales, putea să respingă procurorii exact așa cum a făcut-o și pe vremea lui Pivniceru, între timp aveam interimari care făceau treabă, fapt dovedit – Morar și Călin. Dacă ținea la justiție mai mult decât la orice, desigur. Zic că a fost păcat și pentru el că n-a făcut-o și de data asta, cum a făcut-o în toți anii din urmă, dar e într-adevăr opțiunea lui. Probabil e pragmatic pentru Băsescu să renunțe la sprijinul celor puțini pentru care justiția contează sau la sprijinul Bruxelles-ului, pentru sprijinul celor mult mai mulți pe care îi poate mobiliza PSD.

Pot, așadar, să înțeleg că Băsescu a cedat pragmatic justiția ca să devină din nou jucător, și că e o mișcare pragmatică pentru a rupe majoritatea de 70%; deși să fiu sinceră pe mine personal majoritatea de 70% mă speria pentru posibilitatea de a îngenunchea statul de drept și justiția, nu de altceva. Politic, mișcarea asta îl întoarce pe Băsescu din nou în joc alături de Ponta (și PDL-Udrea) și echilibrează cât de cât taberele politice, un lucru care are, probabil, și efecte pozitive. Aș vrea să reamintesc totuși că, până acum, toate “soluțiile imorale” pe care le-a găsit Băsescu nu au presupus o cedare pe justiție. E păcat că această nouă “soluție imorală” o face, abia acum devine imorală cu adevărat, deși e pragmatică.

Ceea ce NU pot însă să înțeleg este ranchiuna asta a susținătorilor lui Băsescu contra celor pentru care justiția și statul de drept contează. E okei să-l susții pe Băsescu, nicio problemă. Poți fi de părere că mai bine să se rupă coaliția de 70% decât să meargă înainte anticorupția, nici măcar nu e o opțiune nelegitimă. Dar nu înțeleg ranchiuna, domnilor.

Acum, Morar și Macovei nu mai sunt eroii pozitivi, samuraii fragili ai anticorupției, oamenii cu coloană de neîndoit – nu, sunt niște fripturiști care nu erau nimic fără Băsescu. Cei care îi susțin sunt niște oportuniști, că vezi Doamne, întotdeauna i-a aranjat până acuma Băsescu (bani? contracte? funcții?) sau Morar sau Macovei însăși (bani? contracte? funcții?) sau procurorii. Oportuniști, vezi bine, că întotdeauna în ăștia 8 ani a fost foarte avantajos să fii de partea lui Morar și Macovei, de parcă cei doi ar fi fost vreodată într-adevăr “pe val” în cercurile de putere și au avut de câștigat material din “funcțiile” alea. Unde-am mai auzit noi astea? Pe la Antena 3, desigur, aia pe care o bârfesc cei care au nervi să se uite.

Într-adevăr, Macovei n-ar fi fost ministru al justiției fără Băsescu, Morar n-ar fi fost șef la DNA fără Băsescu, Băsescu a făcut lucruri grozave în toți anii ăștia pentru statul de drept, a respins legi cu dedicație, a contestat alte legi la Curtea Constituțională, a pus câțiva oameni excelenți în pozițiile cheie, ultimul fiind chiar Morar la Curtea Constituțională, și nimeni nu-i neagă asta. Da, Macovei și Morar au avut de câștigat “funcții” cu sprijinul lui Băsescu, dar “funcții” pe care le-au exercitat întotdeauna în interesul public, nu în interesul personal; iar lor personal probabil le-ar fi fost viața mai ușoară fără “funcțiile” cu pricina. De fapt, nu probabil, sigur. Nu știu dacă vă mai aduceți aminte de atentatul la viața lui Macovei din 2006.

Se uită însă și Băsescu a avut de câștigat din ce a făcut în anii ăștia, din numirea lui Macovei sau a lui Morar: a câștigat susținerea unui grup foarte mic, dar foarte activ, susținere pe care n-ar fi avut-o niciodată fără Macovei și Morar. A câștigat credibilitate afară, că fără ei și fără lucrurile pe care le-a făcut pentru justiție rămânea un personaj exotic, un marinar care bea șpriț cu Becali. Poate că dacă nu erau Morar și Macovei Băsescu nu era nici el acum președinte, nici în 2009, nici după puciul de vara trecută de care statul de drept l-a salvat, pârele lui Macovei la Înalta Poartă și faptul că procurorii lui Morar au pus mâna pe listele de alegători înainte să dispară peste graniță.

Susținătorii lui Băsescu și ai Mișcării lui acum au de pierdut îndepărtând, plini de ură și ranchiuni absurde, tocmai acel grup activ, reformist, “taliban”, prin înfierarea exemplară a noilor dușmani descoperiți în propriile tranșee. Iată că Morar și Macovei și procurorii și toți ceilalți fripturiști, “jurnaliști și oengiști”, au devenit mai periculoși pentru țărișoară decât Voiculescu sau Dragnea, de care nu mai zicem mai nimic zilele astea. Nu e timp de Voiculescu, Dragnea, Iordache, Fenechiu, Pricopie, Niță, SRS, Chiuariu – ne ocupă tot timpul înjuratul fripturiștilor și insinuările pe model învățat la Antena 3, la care ne uităm cu conștiinciozitate să învățăm că “așa nu, dar până la urmă poate că mai bine da”.

În schimb, defectele lui Băsescu capătă proporții de virtuți de-a dreptul divine din care trebuie să se împărtășească și Poporul – deunăzi vedeam pe Facebook o doamnă care se lăuda c-a făcut-o și ea “țigancă împuțită” pe nu-știu-cine.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro