Efectele negative ale mass-media: Cresterea ratei sinuciderilor si a agresivitatii copiilor
Cresterea ratei sinuciderilor si a agresivitatii copiilor se numara printre efectele negative ale modului in care media prezinta diferite subiecte legate de astfel de aspecte. Concluzia le apartine participantilor la dezbaterea „Nu va uitati copiii la TV – Vezi ce vede copilul tau”, organizata vineri la Parlament de Consiliul National al Audiovizualului (CNA), transmite Mediafax. In cadrul evenimentului a fost incheiat un acord-cadru intre CNA, Ministerul Educatiei si Inspectoratul Scolar Bucuresti pentru promovarea drepturilor minorilor in audiovizual.
Vineri, 8 martie, la Palatul Parlamentului s-a desfasurat dezbaterea „Nu va uitati copiii la TV – Vezi ce vede copilul tau” organizata de Consiliul National al Audiovizualului (CNA). La eveniment au fost prezenti specialisti din domeniul sanatatii si ai educatiei, reprezentanti ai mediului academic, ai asociatiilor de parinti si ai ONG-urilor care desfasoara activitati in domeniul educatiei nonformale, reprezentanti ai unor radiodifuzori care difuzeaza programe pentru copii si ministrul Educatiei, Remus Pricopie.
Virgiliu Gheorghe, specialist in bioetica, a declarat ca rata sinuciderilor creste daca i se da unui act de sinucidere o explicatie rationala si daca sinuciderea este justificata prin consumul de substante interzise. „Daca sinuciderea (unui copil, n.r.) este glorificata de mass-media, creste rata sinuciderii (in randul copiilor, n.r.). Daca mass-media acorda un spatiu foarte larg sinuciderii, creste, de asemenea, rata sinuciderii”, a sustinut Virgiliu Gheorghe, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, rata sinuciderii scade daca actul este prezentat in sens negativ, aratandu-se, de exemplu, efectele devastatoare pe care le are asupra familiilor persoanei care se sinucide.
Cristina Trepcea, membru al CNA, a declarat ca televiziunile insista in prezentarea unor personaje mai ales daca ele incalca legea sau sunt contestabile.
Nadia Tataru, asociatul principal al postului de radio pentru copii Itsy Bitsy, a spus ca, potrivit studiilor, programele TV pentru prescolari si scolari mici sunt foarte nocive pentru dezvoltarea creierului, dezvoltarea emotionala a copilului, cresc agresivitatea si violenta, scad atentia si concentrarea, incita la consumul comercial ca nevoie de baza (colectie de jucarii, posesiuni materiale). Pe de alta parte, programele TV pentru scolarii mari sunt foarte nocive si pentru ca pun accent pe reusita in viata prin vedetism, sexualitate, moda, scrie Mediafax.
Aceasta a declarat ca in prezent copiii sunt foarte expusi la pornografie si ca minorii isi petrec mult timp liber uitand-se la televizor si urmaresc, chiar si alaturi de parinti, programe cu tenta sexuala explicita. Studiile recente arata ca 70% dintre copiii romani de gimnaziu sunt expusi la imagini si mesaje perverse si degradante cand navigheaza pe internet, 45% dintre copiii romani au accesat fie din intamplare, fie intentionat site-uri cu nuditate si pornografie. 13% dintre copiii romani cu varste cuprinse intre 6 si 15 ani au vizionat un film pornografic (peste jumatate din ei au folosit televizorul in acest scop), in timp ce 1% dintre copiii romani au vizionat pana la varsta de 6-8 ani filme pornografice, a afirmat Nadia Tataru.
Programele TV pentru copii ar trebui semnalizate in functie de varsta recomandata (ca in cazul jocurilor si jucariilor), iar CNA ar trebui sa le impuna radiodifuzorilor sa transmita avertizari de genul „Consumul de TV creeaza dependenta si provoaca dezechilibru psihic” si „Pentru a avea un copil sanatos, ascultati-l, discutati impreuna”, a mai sustinut Nadia Tataru.
Cristina Trepcea, membru CNA, a vorbit si despre lucrurile bune pe care copiii le iau de la televizor, respectiv invatarea unei limbi straine. Trepcea a atras insa atentia ca exista tendinta ca programele difuzate de cele mai multe canale pentru copii sa fie dublate, fapt negativ pentru dezvoltarea minorilor. „Subtitrarea face parte din modelul nostru cultural si le faciliteaza copiilor invatarea prin ascultare a unei limbi straine, ii si obliga sa citeasca, ceea ce stim cu totii ca fac din ce in ce mai putin”, a adaugat Cristina Trepcea.
Acord-cadru intre CNA, MEN si ISMB pentru promovarea drepturilor minorilor in audiovizual
In cadrul evenimentului presedintele Consiliului National al Audiovizualului, Laura Georgescu, ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, si Inspectorul Scolar general al Municipiului Bucuresti, Constantin Traistaru, au semnat un acord-cadru care sa contribuie la coordonarea actiunilor privind drepturile minorilor in audiovizual.
Documentul prevede ca participarea minorului la un program audiovizual trebuie sa tina seama de sensibilitatea si vulnerabilitatea specifice varstei si de personalitatea minorului, transmite Agerpres. „Prezenta violentei in programele audiovizuale trebuie sa fie justificata editorial, iar publicul trebuie avertizat inainte de difuzarea unor imagini socante, a unor scene de violenta sau cu impact emotional negativ”, se mentioneaza in parteneriatul la care au subscris, printre altii, reprezentanti ai cablistilor si ai posturilor de radio si televiziune, Directiei pentru Protectia copilului din Ministerul Muncii si Directiei de Ordine Publica a Inspectoratului General al Politiei Romane.
Semnatarii acordului au convenit ca CNA sa asigure, in perioada 1-5 aprilie 2013, prezenta expertilor sai in scolile din Bucuresti, in cadrul programului „Scoala Altfel” pentru a prezenta elevilor drepturile si libertatile copiilor in audiovizual si sa lanseze un telverde, cu numarul 0800888555, la care copiii sa poata a semnala Consiliului programe audiovizuale si aspecte din aceste programe tv pe care le urmaresc si nu le agreeaza.
„Consiliul National al Audiovizualului va asigura, lunar, pe parcursul anului 2013, prezenta expertilor sai in Centrele de Resurse pentru Educatie si Dezvoltare, in scopul cunoasterii drepturilor si libertatilor copiilor in audiovizual”, se mai prevede in document.
Citeste si: