Sari direct la conținut

VIDEO Dan Diaconescu muta OTV pe internet si anunta plangere penala legata de inchiderea postului de catre CNA

HotNews.ro

Dan Diaconescu a anuntat, luni, citat de Romania TV ca depune plangere penala legata de „inchiderea OTV” de catre CNA – for care a decis, pe 22 ianuarie, sa retraga licenta audiovizuala acordata acestui post. Anuntul vine in contextul in care OTV a inceput sa emita pe site-ul televiziunii http://www.otv.com.ro/live/#tolink, mediul online neintrand in competentele Consiliului Audiovizualului.

Emisia OTV a fost intrerupta marti, 22 ianuarie, in jurul orei 18:40, dupa ce Consiliul National al Audiovizualului a retras, in sedinta din aceeasi zi, cu unanimitate de voturi, licenta audiovizuala a televiziunii care il are ca asociat principal pe Dan Diaconescu. CNA nu are in atributii, insa, si reglementarea internetului din Romania.

Decizia a fost luata ca urmare a faptului ca societatea care opereaza postul, Ocram Televiziune, nu a facut dovada platii amenzilor incasate in perioada 2009-2012. In decizie s-a tinut cont si de ceea ce presedintele CNA Laura Georgescu a numit un „abuz unic” in istoria institutiei – anume ca OTV a cerut si a obtinut in instanta calitatea de „consumator captiv in raport cu CNA”.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/d78fae70e755c52e7e182fd84c070872/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Mediafax mentioneaza ca o cerere de anulare a deciziei CNA a primit termen pe 6 martie. Potrivit aceleiasi surse, avocatii firmei de avocatura care reprezinta OTV, Fenechiu-Savu si Asociatii, au depus pe 25 ianuarie, la CUrtea de Apel Bucuresti, o alta cerere prin care solicita preschimbarea termenului de judecata – 30 ianuarie – stabilit pentru o cerere de suspendare provizorie a deciziei CNA, pana la ramanerea irevocabila a cererii principale de anulare a hotararii Consiliului.

  • Licenta OTV, retrasa din cauza neplatii amenzilor aplicate de CNA

CNA a retras licenta audiovizuala a televiziunii OTV, fapt care presupune ca postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite in audiovizual. Licenta OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasa la propunerea Laurei Georgescu, actualul presedinte al CNA.

Licenta OTV – un post aflat in lista televiziunilor „must carry”, pe care cablistii l-au retransmis in mod obligatoriu in 2012 – a fost retrasa din cauza ca societatea Ocram Televiziune SRL, care detine licenta televiziunii, nu a facut dovada platii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru incalcari ale legislatiei audiovizualului, in anii 2009, 2010, 2011 si 2012.

Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, „Licenta audiovizuala analogica se retrage de Consiliu in urmatoarele situatii: titularul nu depune la Consiliu, in termen de 6 luni de la data aplicarii unei amenzi, dovada achitarii acesteia”.

OTV a primit amenzi in cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul National al Audiovizualului, incepand din anul 2009 si pana pe 28 martie 2012, cand televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat in insolventa, si nu a facut la CNA dovada achitarii lor. Amenzile aplicate la CNA merg la bugetul de stat.

Pe 22 ianuarie, dupa luarea hotararii de retragere a licentei OTV, Laura Georgescu a declarat pentru jurnalistii aflati la sedinta Consiliului ca a propus retragerea licentei postului OTV pentru ca aceasta televiziune a facut „un abuz unic” in istoria CNA si in istoria Romaniei, respectiv a solicitat instantei si a si primit atribuirea calitatii de „consumator captiv in raport cu CNA”.

„OTV s-a dus si a solicitat, in iunie 2012, la Tribunalul Bucuresti, sectia civila, atribuirea calitatii de consumator captiv in raport de CNA – nu ati mai auzit, cred, asa ceva pana astazi – si prelungirea duratei valabilitatii licentei dupa data de 28 martie 2013, cand de drept i se opreste. Ce m-a enervat? M-a enervat lispa de motivare. In motivare, judecatorul imi da doua definitii. Ce inseamna acest consumator captiv, deci omul care nu are pe piata alt furnizor la dispozitie, CNA nefiind intr-o relatie contractuala cu SC Ocram Televiziune SRL, si doi – faptul ca a atribuit CNA calitatea de furnizor de servicii alaturi de gaze, apa, canalizare, telefonie. Pentru asa ceva n-am nicio problema sa solicit Consiliului ridicarea licentei”, a explicat Laura Georgescu.

Totodata, Laura Georgescu a spus ca CNA a pierdut acest proces la fond, dar a facut recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. „CNA a pierdut fondul. Am in acest moment o sentinta definitiva, dar nu am si caracterul irevocabil. Cu el mai pot lupta si cu el mai pot intoarce (…) CNA a facut deja recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. A fost prima masura pe care am luat-o”, a spus Laura Georgescu.

Pe de alta parte, avocatii de la firma de avocatura Fenechiu-Savu si Asociatii, care reprezinta OTV, au depus, joi, 24 ianuarie, la Curtea de Apel Bucuresti o cerere prin care solicita preschimbarea termenului de judecata stabilit pentru cererea de suspendare provizorie a deciziei Consiliului National al Audiovizualului din acest caz, pana la ramanerea irevocabila a unei alte cereri, principale, de anulare a aceleiasi hotarari a CNA. Concret, la termenul din 24 ianuarie, avocatii au cerut ca solicitarea de suspendare provizorie sa nu mai fie judecata pe 30 ianuarie, asa cum fusese stabilit initial, ci mai devreme, cerand astfel judecatorului Curtii sa stabileasca un termen de judecata. Totodata, cererea de anulare a deciziei CNA a primit termen pe 6 martie.

De asemenea, deputatul PPDD Liliana Minca a declarat, pe 24 ianuarie, intr-o conferinta de presa organizata la Palatul Parlamentului, ca a solicitat convocarea de urgenta a Comisiei de Cultura a Camerei Deputatilor pentru a discuta pe tema retragerii licentei OTV, la sedinta urmand sa fie invitati si membrii Consiliului National al Audiovizualului.

In aceeasi conferinta de presa, patronul OTV, Dan Diaconescu a declarat ca demersuri similare vor fi facute de parlamentarii PPDD si la adresa Comisiei de cultura din Senat, el asteptandu-se ca la nivelul comisiilor reunite sa se declanseze o investigatie privind modul in care „a fost posibila inchiderea unei televiziuni in Uniunea Europeana”.

  • OTV emite din septembrie 2001. Societatea care detinea licenta postului tv, in insolventa

Dan Diaconescu a mai spus ca a sesizat si europarlamentarii romani referitor la inchiderea OTV, pentru a vedea care este pozitia lor, si a facut referire la prevederile constitutionale actuale, potrivit carora niciun fel de publicatie nu poate fi suprimata. Patronul OTV a sustinut ca CNA a incalcat toate regulile prin luarea deciziei de suspendare a licentei televiziunii, avand in vedere ca firma Ocram Televiziune SRL – care detinea licenta – nu-si putea plati amenzile aplicate de Consiliu, fiind in insolventa.

Societatea Ocram Televiziune SRL este in insolventa din data de 28 martie 2012. Asociatii societatii Ocram Televiziune SRL sunt: Dan Diaconescu – asociat principal (80,1%) si GMG Media Box SA (19,9%). Actionarii GMG Media Box SA: PSV Company SA (99,996%), Enache Sorin si Druica Constantin (cu cate 0,002%). Actionarii PSV Company SA sunt: Elbahold Limited (Cipru) – 54,422728%, Asociatia salariatilor din SNP Petrom SA (25 asociati) – 25%, PSV Company SA – 10,010714% si Actionari persoane fizice (8577) – 10,566558%. Actionar unic al Elbahold Limited (Cipru) este Berhill Limited (Cipru), al carei actionar unic este Luca Liviu.

OTV a inceput sa emita pe 6 septembrie 2001. Licenta postului OTV a mai fost retrasa o data de CNA, in anul 2002, pe vremea cand Consiliul era condus de Ralu Filip.

Dan Diaconescu controleaza si postul DDTV, unde este de asteptat sa isi multe emisiunea „Dan Diaconescu Direct”, dupa incetarea emisiei OTV. Licenta audiovizuala a televiziunii DDTV va expira pe 24 februarie 2014. Licenta DDTV (Direct Digital TV) este detinuta de societatea Telecroma Media SRL, ai carei asociati sunt: Flostoiu Ion Florin – asociat principal (61,65%), Diaconescu Iulius Mario (33,35%) si Al Attar Khaldoun (5%).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro