Cinci membri CNA ii scriu lui Ponta: Se exercita presiuni politice asupra CNA. Membrii propusi de PSD, PNL si PRM voteaza de obicei sanctiunile cele mai mici pentru OTV
Cinci membri CNA i-au transmis, joi, o scrisoare deschisa premierului Victor Ponta, in care se refera la declaratia acestuia de luni, cand el a spus ca va cere CNA „sa aplice legea pentru toata lumea”, in conditiile in care „o singura televiziune” a incalcat „toate regulile”, ceea ce ar denota „un regim juridic discretionar”. Cei cinci – Ioan Onisei, Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Mircea Deaca si Valentin Jucan – arata in scrisoare ca „se exercita presiuni politice cu privire la activitatea CNA” si exemplifica, printr-un tabel, ca „membrii CNA care au votat de cele mai multe ori pentru sanctiunile cele mai mici (in cazul OTV – n.red.) sunt tocmai aceia propusi in CNA de PSD, PNL si PRM”.
Scrisoarea deschisa a fost trimisa „pe adresa de deputat a dlui Victor Ponta” dupa ce discutiile din CNA pe tema derapajelor TV din ziua alegerilor, discutii programate pentru joi, s-au blocat. O parte dintre cei cinci membri care semneaza scrisoarea au argumentat ca se face o distinctie clara intre OTV – introdus pe agenda sedintei de azi – si alte posturi, pentru care nu existau monitorizari pe agenda sedintei de azi. Membrii Narcisa Iorga si Valentin Jucan au parasit sedinta, care a fost suspendata in momentul in care nu a mai existat cvorum. Vezi detalii in relatarea de joi de la CNA
- Luni, liderul USL Victor Ponta anunta ca va solicita CNA „nu ca prim ministru, ci ca deputat” sa aplice legea audiovizuala pentru toata lumea. El a invocat „incalcarea tuturor regulilor de catre o singura televiziune”, in conditiile in care celelalte posturi au respectat legea sau sunt sanctionate, afirmand ca ar exista un „regim juridic discretionar in care unii sunt mai egali decat altii”.
- In declaratia sa de luni, Victor Ponta nu s-a referit in mod explicit la OTV, post controlat de contracandidatul lui Ponta in alegeri Dan Diaconescu si care a transmis mesaje electorale pe tot parcursul zilei de duminica. Dar cazul OTV figura in mod aparte pe agenda discutiilor de la CNA de astazi, alaturi de cateva cazuri de posibile nereguli la alte televiziuni, semnalate de birourile electorale.
Scrisoarea celor cinci membri CNA:
Stimate Domnule Deputat,
Intrucat ati afirmat public ca:
- „In mod sigur, o sa solicit, nu ca prim-ministru, ci ca deputat, CNA sa aplice legea pentru toata lumea. Incalcarea flagranta, incalcarea tuturor regulilor, de catre o singura televiziune, in conditiile in care toate celelalte au respectat sau sunt sanctionate, denota un regim juridic discretionar, in care unii sunt mai egali decat altii si in care legea se aplica doar la unii, si nu la ceilalti”,
Va precizam ca noi, ca membri ai CNA, incercam pe cat posibil tocmai sa nu ne raportam in mod discretionar fata de niciun radiodifuzor si sa aplicam in mod corect si impartial sanctiunile prevazute de lege in cazul in care aceasta este incalcata in functie de gravitatea faptelor.
In acest spirit, astazi am refuzat sa luam parte la sedinta de analizare a modului in care a fost reflectata ziua votului de catre principalele posturi centrale de televiziune intrucat la data de 9 decembrie presedintele CNA a respins propunerea noastra de evaluare in direct a emisiunilor ce se aflau in desfasurare pe toate posturile respective. Presedintele CNA a sustinut ca trebuie sa fie analizate doar OTV si continutul a doua reclamatii inregistrate la CNA.
Sedinta CNA de duminica, 9 decembrie, nu fusese convocata in mod legal. De altfel, niciodata in ultimii cinci ani, presedintele CNA nu a convocat Consiliul in zilele in care au avut loc alegeri sau referendumuri, in ciuda solicitarilor insistente in acest sens facute de noi. De fiecare data, presedintele CNA a invocat faptul ca nu este corect sa fie aplicate sanctiuni doar ca urmare a vizionarii in direct a unor emisiuni , fara existenta unor rapoarte scrise de monitorizare. Dincolo de prezenta constanta a subsemnatilor, care s-au reunit la sediul CNA in fiecare dintre zilele in care au avut loc scrutinuri (alegeri locale, parlamentare, euro-parlamentare, prezidentiale si referndumuri), de aceasta data , presedintele CNA a reusit sa convinga alti doi membri sa vina la sediu . Mentionam ca nu exista niciun raport de monitorizare in legatura cu derapajele de la lege sesizate de USL la OTV si emisiunile la care se refereau celelalte doua reclamatii. Precizam totodata ca CNA nu s-a reunit in sedinta publica nici marti, 11 decembrie, zi consacrata reunirii in plen, desi duminica presedintele reclama urgenta sanctionarii OTV.
La sedinta de astazi a CNA, dincolo de „cazul OTV”, nu au fost prezentate rapoarte de monitorizare complete in legatura cu derapajele inregistrate in zilele de 8 si 9 decembrie la alte posturi de televiziune, indeosebi la cele de stiri. In opinia noastra, care este in convergenta cu a Domniei voastre, corect si legal ar fi fost ca CNA sa analizeze cu aceeasi exigenta toate incalcarile normelor privind reflectarea campaniei electorale, indiferent de radiodifuzor si de persoanele candidatilor.
In plus, in ultimele zile, au existat declaratii ale unor lideri politici cu privire la modul in care trebuie sa actioneze Consiliul National al Audiovizualului in privinta OTV, in timp ce altele erau declarate de catre aceiasi lideri politici victime ale CNA. Mai mult, seful de campanie al USL a adresat multumiri directe postului Antena 3 pentru modul in care a ajutat alianta politica pe care o reprezinta.
In acest context, consideram ca se exercita presiuni politice cu privire la activitatea Consiliului National al Audiovizualului, ceea ce aduce prejudicii statutului CNA de autoritate publica autonoma si impartiala.
Mai mult, intr-o emisiune de televiziune, ati facut trimitere directa la persoana unui membru al CNA (Narcisa Iorga) acuzand protectia pe care CNA o acorda OTV, in detrimentul altor posturi de televiziune. Precizam faptul ca pentru incalcarea normelor legale privind reflectarea campaniei electorale, OTV a fost sanctionat pe durata campaniei electorale recent incheiate, succesiv, cu amenzi contraventionale in cuantum de 20.000 si 30.000 de lei, in timp ce alti radiodifuzori, inclusiv posturile de stiri la care s-au constatat abateri repetate, au fost doar somate de catre CNA. Pentru o cat mai corecta informare, tinem sa aratam si modul in care membrii CNA s-au raportat prin vot la incalcarile constatate la OTV in perioada 2010 – 2012, avand in vedere ca, potrivit legii, orice sanctiune este stabilita cu un minimum de sase voturi. Mentionam ca datele acestea sunt publice, la adresa www.cna.ro.
Situatia voturilor membrilor CNA fata de abaterile constatate la OTV, numai in ce priveste publicitatea politica in afara campaniei electorale (anexata acestei scrisori), arata ca in perioada 2010 – cand au debutat derapajele referitoare la publicitatea politica si in 2011 – cand aceste derapaje au escaladat, membrii CNA care au votat de cele mai multe ori pentru sanctiunile cele mai mici sunt tocmai aceia propusi in CNA de PSD, PNL si PRM.
Consideram ca voturile acestor membri ai CNA au incurajat, in fapt, excesele OTV in privinta incalcarii legislatiei audiovizuale, sprijinind astfel propaganda politica evidenta promovata de acest post. Gravele derapaje de la lege ale OTV inregistrate in aceasta campanie electorala si in ziua scrutinului sunt si consecinta modului sovaielnic in care unii membri CNA au actionat in legatura cu acest post de televiziune.
Ioan ONISEI – vicepresedinte CNA
Narcisa IORGA – membru CNA
Gelu TRANDAFIR – membru CNA
Valeriu Mircea DEACA – membru CNA
Valentin Alexandru JUCAN – membru CNA
Lista cu sanctiuni aplicate OTV, transmisa premierului Ponta
OTV – Situatie sanctiuni publicitate politica
2010
Decizie nr. – Data – Sanctiune – Situatie vot
- 936 – 23.09.2010 – Somatie – Decizie cu unanimitate de voturi
- 1081 – 28.10.2010 – Amenda 5.000 – 6 voturi pentru (Rasvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Narcisa Iorga, Attila Szasz, Dan Grigore), 3 impotriva (Cristina Trepcea, Constantin Dutu, Mihai Malaimare)
2011
Decizie nr. – Data – Sanctiune – Situatie vot
14 – 11.01.2011 – Amenda 10.000 – 6 voturi pentru si 3 impotriva (Narcisa Iorga, Attila Szasz – motivare: amenda prea mica, Constantin Dutu – fara motivare)
183 – 01.02.2011 – Amenda 50.0000 – 6 voturi pentru (Narcisa Iorga, Attila Szasz, Cristina Trepcea,Rasvan Popescu, Ioan Onisei, Christian Mititelu)
260 – 29.03.2011 – Amenda 100.000 – Decizie cu unanimitate de voturi
376 – 19.05.2011 – Amenda 100.000 – 6 voturi pentru si 2 impotriva (Mihai Malaimare, Christian Mititelu)
428 – 09.06.2011 – Amenda 10.000 – 8 voturi pentru si 1 vot impotriva (Constantin Dutu)
528 – 13.09.2011 – Amenda 25.000 – 7 voturi pentru – Rasvan Popescu, Gelu Trandafir, Attila Szasz, Dan Grigore, Cristina Trepcea, Constantin Dutu, Mihai Malaimare
548 – 22.09.2011 – Amenda 50.000 – Decizie cu unanimitate de voturi
585 – 04.10.2011 – 10 minute – 7 voturi pentru – Gelu Trandafir, Attila Szasz, Dan Grigore, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Cristina Trepcea, Christian Mititelu impotriva: Mihai Malaimare, Ctin Dutu)
633 – 03.11.2011 – Somatie publica – Decizie cu unanimitate de voturi
647 – 08.11.2011 – Amenda 10.000 – 6 voturi pentru (dna Iorga si dl Dan Grigore au votat pt amenda de 50.000)
672 – 29.11.2011 – Amenda 50.000 – cu 7 voturi pentru si 1 vot impotriva (dl. Christian Mititelu)