Leonard Orban: Corectiile financiare solicitate de catre Comisia Europeana se vor aplica tuturor proiectelor din componentele programelor mentionate, fie ca au avut nereguli sau nu
Corectiile financiare solicitate de catre Comisia Europeana, care ajung pana la 25% pe anumite componente ale Programelor Operationale, sunt bazate pe principiul unei „rate egale de corectie” asadar vor fi aplicate tuturor proiectelor din componenta respactiva, a explicat Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene. Aceasta inseamna ca se vor „taia” sume in mod egal din pachetul de cereri de rambursare care s-au transmis sau se vor transmite la Bruxelles, aferente unor proceduri de achizitii realizate inainte de luna octombrie 2011. La nivel national, beneficiarii pe componentele respective vor fi analizati individual pentru a decide daca vor suporta sau nu corectiile din buzunarul propriu.
La solicitarea HotNews.ro, Leonard Orban a exemplificat:
„Pe programul de Mediu, nivelul corectiilor va ajunge pana la aproximativ 175 milioane euro pana in anul 2015. Aceasta se refera la cheltuieli deja rambursate si cheltuieli care vor fi aprobate pe achizitiile din perioada vizata. Dar corectiile pentru cheltuielie deja aprobate pana acum se ridica la 11,2 milioane euro. La programul de Tansport, nivelul estimat al corectiilor pentru achizitiile din perioada vizata va ajunge la circa 350 mil euro, pana in 2015, dar partea corectiilor necesara pana in prezent estemult mai mica, a mai spus acesta.
„Oricum, acesti bani nu sunt pierduti, sunt reorientati fie spre alte proiecte, axe sau programe operationale, (care pot fi <> in cadrul financiar 2007-2013, adica trebuie finalizate pana in 2015 – n.r.)
Rata de corectie vor fi aplicate tuturor proiectelor din componentele anuntate, la nivelul pachetului de cereri de plata transmis la Bruxelles. Ulterior, a mai spus acesta, cel mai probabil se va face o evaluare de la caz la caz a beneficiarilor.
Corectiile solicitate de Comisia Europeana
Ministrul Leonard Orban a prezentat in sedinta de Guvern de miercuri, 14 noiembrie, o nota cu masurile necesare pentru solutionarea problematicii corectiilor propuse de Comisie. Aici au fost propuse:
• pentru POR, Axele prioritare 1, 3 ?i 5 – o rata de corectie de 10% aplicata contractelor cu proceduri de achizitie publica lansata înainte de octombrie 2011;
• pentru POS CCE, Axa prioritara 2 – o rata de corectie de 10% aplicata contractelor cu proceduri de achiztie publica lansata înainte de octombrie 2011; Axa prioritara 3 – o rata forfetara de 25% din valoarea contractelor; Axa prioritara 4 – o corectie forfetara de 5%;
• Pentru POS T, un procent corectiv de 25%, aplicat pentru contractele de achizitie publica lansate înainte de octombrie 2011, pentru contractele de achizitie publica gestionate de CNADNR, finantate din Axa prioritara 1 si de CN-CFR, finantate din toate Axele;
• Pentru POS M, o corectie forfetara de 10% pentru toate contractele a caror achizitie publica a fost lansata înainte de octombrie 2011.
• Pentru POS DRU, aplicarea unei corectii financiare de 25% pentru cererile de rambursare platite beneficiarilor dar neincluse în declaratii si aplicarea unei corectii financiare de 5% pentru cererile de rambursare procesate pe noile proceduri, dar care au fost evaluate pe vechile proceduri.