Singurul adversar al dlui Ponta ramane teza de doctorat

Există în teatru o mașinărie care produce ceață: când momentul dramatic o cere, acționată din culise, mașinăria scoate un fâsâit ușor și umple scena de ceață. Nu se mai vede nimic. Decorul poate fi schimbat, unii actori ies, alții intră. Întreaga scenă va arăta apoi cu totul altfel. Cam asta cred că e situația în care ne aflăm. Am intrat într-un hățiș procedural pe care doar juriștii de meserie îl pot cu adevărat pricepe, iar unii dintre ei, pricepându-l bine, pot invoca un șir colosal de chichițe avocățești care să înnămolească întreaga afacere. Chestiunile juridice sunt interpretabile. Ceea ce nu înseamnă că, într-o societate civilizată, sistemul juridic nu funcționează – dar el funcționează pentru că există o autoritate morală și intelectuală autentică, pentru că, în ultimă instanță, actorii implicați se pot compromite în fața întregii societăți. La noi nu pare să fie cazul.

Mecanismele puterii de care dispune dl Ponta, ajutate de ceața juridică, de presiunea mediatică pe care o poate exercita și de resentimentele pe care le poate specula, cred că îl fac stapân pe întreaga scenă. Dacă Traian Băsescu mai e păstrat de decor, asta se întâmplă doar fiindcă mânia populară trebuie să aibă în continuare o țintă vizibilă. Cu excepția dlui Radu F. Alexandru, aparițiile pe ecran ale liderilor PDL mi se par palide, stânjenitoare, uneori iritante, oricum deloc telegenice. PDL-ul poate spera cel mult la o prezență simbolică în viitorul parlament. Apoi, un partid nou, creat de tineri intelectuali, poate fi o promisiune pe termen lung, dar, în absența unor oameni cu talent politic real, cu priză la electorat, nu văd cum s-ar impune. Mai sunt judecătorii și procurorii. Ei pot fi schimbați cu alți judecători și procurori, la adăpostul unei ceți dese. Acestea sunt calculele simple pe care și le fac liderii USL.

Există însă o problemă cu adevărat delicată: dl Ponta și-a scris o teză de doctorat. Deosebirea dintre chichițele juridice și teza dlui Ponta este că, în privința celei de-a doua, nu încape nici o interpretare: domnia sa a plagiat grosolan. Am arătat asta într-un articol anterior (Plagiatul lui Victor Ponta – o certitudine și câteva ipoteze), iar argumentele sunt de o simplitate dezarmantă: a preluat ca atare, cuvânt cu cuvânt, sute de pagini din alte cărți, fără ghilimele și fără note care să indice sursa. Pentru cei care sunt cât de cât familiarizați cu cartea, adică pentru intelectuali, plagiatul este la fel de evident ca afirmația că, în aritmetica obișnuită, unu și cu unu fac doi. În momentul de față, dl Ponta și întreaga sa echipă sunt în căutarea unor matematicieni care să depună mărturie că unu și cu unu fac șapte. Într-un fel, de aceștia depinde viitorul României. Dacă am reuși să privim cu detașare, ne-am amuza copios la gândul că o chestiune de ordin intelectual poate avea consecințe politice grave.

Dincolo de toată povestea cu Bruxelles-ul, cu Monitorul Oficial, cu dl Voiculescu etc., evenimentul cel mai interesant din ultimul timp mi se pare că e demisia decanului de la Facultatea de Drept. Domnia sa era unul dintre matematicienii care trebuiau să spună că unu și cu unu fac șapte. N-a spus nici că fac doi, nici că fac șapte – s-a retras. Acum trebuie găsiți de urgență matematicieni de nădejde de la marile universități din Salonta, Filiași, Jimbolia, Drăgășani. Cei de la Oradea s-au dovedit de nădejde: l-au albit pe dl Mang. Să fim însă drepți, lucrările dlui Mang ridică probleme tehnice puțin mai complicate. Apoi, miza era mult mai mică – dl Mang a dispărut deja din guvern, povestea domniei sale nu mai e de actualitate și, oricum, era un pion insignifiant, la fel ca dna Dumitrescu.

Ce posibilități se deschid în încercarea de a demonstra că unu și cu unu fac șapte? Mi se pare puțin probabil ca toți matematicienii puși în cauză să procedeze la fel ca decanul de la Drept. Ideea de a crea o comisie împănată cu matematicieni de Jimbolia e abilă: ei nu se pot compromite afirmând că unu și cu unu fac șapte pentru simplul motiv că nu prea au ce să compromită. Însă acea comisie nu conține doar matematicieni de Jimbolia. Apoi, matematicienii de Jimbolia n-or fi mari spirite, dar sunt probabil suficient de abili ca să-și dea seama că universul nu se va sfârși odată cu guvernarea Ponta, că o formă oarecare de viață va trebui să existe și după aceasta, iar afirmația că unu și cu unu fac șapte nu e doar puțin eronată, ci grotescă. Poate că unii dintre ei vor tinde spre oarece recunoaștere academică, un dram de respectabilitate. Poate că vor vrea să participe într-o bună zi la un congres internațional. În momentul în care ai ales să susții că unu și cu unu fac șapte nu mai ai nici un fel de viitor intelectual, ești condamnat să-ți rumegi știința în cerc închis până la capătul zilelor. În România se poate crea confuzie în jurul întrebării dacă unu și cu unu fac doi sau fac șapte, dar nu și în Germania, nu și în Anglia, nu și în Franța. Deși la prima vedere matematicienii de Jimbolia par siguri, bănuiesc că îi va munci o ușoară ezitare.

Dar să presupunem că matematicienii care nu prea au ce să compromită vor înclina balanța, iar votul comisiei va decide că unu și cu unu fac șapte, ceilalți membri fiind puși în inferioritate. Aceștia din urmă știu foarte bine că unu și cu unu fac doi (ceea ce, de altfel, știu și primii), dar în plus știu că votul comisiei compromite întreaga lume universitară din România – iar astfel, indirect, sunt și ei compromiși. Se vor afla într-o situație imposibilă: celule sănătoase într-un organism bolnav, condamnate să agonizeze alături de matematicienii de Jimbolia. Cred că protestul lor va deveni vehement. Fiind intelectuali în adevăratul înțeles al cuvântului, ei se bucură de audiență și în afara țării, în fața celor pentru care e evident că unu și cu unu fac doi. Mi se pare foarte greu de presupus ca, dacă o comisie îl declară pe dl Ponta neplagiator, să nu se declanșeze un scandal internațional de proporții. Cred că aici oamenii dlui Ponta își fac o socoteală greșită: nefiind ei înșiși intelectuali adevărați, subestimează forța solidarității intelectuale în mediile academice occidentale – cam la fel cum conducătorii sovietici au subestimat impactul lui Soljenițîn în Vest, fiindcă pentru ei toate lucrurile astea legate de libertate erau insignifiante. Dacă pentru dl Ponta & co plagiatul e ceva minor, nu la fel stau lucrurile și pentru socialiștii europeni, de pildă. Până la un punct, formal, ei îi pot acorda sprijinul, însă când afacerea va deveni prea stridentă, se vor desolidariza de domnia sa, așa cum au procedat și cu Adrian Severin – e doar o chestiune de timp. Atunci, pe calea academic-politică, dl Ponta va rămâne complet izolat.

În acel moment se deschid și alte posibilități. Până atunci, intelectualii din PSD vor fi acceptat tacit că unu și cu unu fac șapte, la fel și cei din PNL, bănuiesc – miza politică e prea mare. Când însă izolarea și oprobriul internațional vor deveni greu de minimalizat, cu tot fondul sonor creat de Antene, nu-i exclus ca oameni din PNL sau chiar din PSD, pe de-o parte sensibili la Europa, pe de alta, știindu-se fără adversar politic real în interior, să admită în cele din urmă că unu și cu unu fac doi. Habar n-am ce lupte de culise se dau în PSD (am oroare de toate luptele de culise), dar mi se pare probabil ca în acel moment ele să devină violente. Cu un deznodământ imposibil de anticipat.

Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro