Sari direct la conținut

Procedura privind reclasificarea fiscala a diurnei. Ce trebuie să știi

HotNews.ro
Adrian Benta, Foto: StartupCafe.ro
Adrian Benta, Foto: StartupCafe.ro

Prin Legea nr. 72/2022 a fost adoptată amnistia și anularea unor obligații fiscale generate de reclasificarea echipelor de inspecție fiscală a sumelor primite de salariați sub formă de diurnă, indemnizație de delegare, indemnizație de detașare, etc. din venituri neimpozabile.

Această lege interzice organelor fiscale să efectueze inspecții asupra sumelor primite de salariați sub formă de diurnă, indemnizație de delegare, indemnizație de detașare, clauză de mobilitate, etc.

Cu toate acestea, legea permite reclasificarea fiscală a acestor sume atunci când Inspecția Muncii identifică că aceste sume NU sunt diurne, indemnizații de delegare, indemnizații de detașare, clauze de mobilitate, etc.

Inspecția Muncii are obligația să colaboreze cu Agenția Națională de Administrare Fiscală când se identifică aceste situații de reclasificare, iar Ordinul comun nr. 1429/874/2023 adoptat de Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor adoptă această procedură de colaborare, o procedură relativ ușor de aplicat.

În esență, procedura urmează etapele de mai jos:

  • 1. Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale, efectuează acțiuni de inspecție fie conform tematicii proprii, fie la cererea altor autorități și în cazul constatării că unele sume încasate de salariați nu reprezintă diurne, indemnizații de delegare, indemnizații de detașare, clauze de mobilitate, etc, vor încheia procese-verbale de control cu cele constatate și, după caz, vor aplica sancțiuni;
  • 2. Respectivele procese-verbale vor fi comunicate în termen de 45 de zile către Agenția Națională de Administrare Fiscală;
  • 3. Agenția Națională de Administrare Fiscală aplică procedurile de reclasificare a sumelor neimpozabile în venituri de natură salarială în baza documentelor și a celor constatate de Inspecția Muncii și vor emite actele administrativ-fiscale, consecință a reclasificării fiscale;

Notă: aceste acte administrativ-fiscale sunt supuse obligației de comunicare către contribuabil, iar acesta poate să urmeze calea contestației conform Codului de procedură fiscală.

  • 4. În situația în care personalul cu atribuții din cadrul ANAF efectuează inspecții inopinate, efectuează analize de risc și constată că există sume plătite salariaților sub formă de diurne, indemnizații de delegare, indemnizații de detașare, clauze de mobilitate, etc. și apreciază că acestea NU sunt venituri neimpozabile, va solicita inspectoratelor teritoriale de muncă efectuarea verificărilor asupra acestor sume. Termenul de sesizare a inspectoratelor teritoriale de muncă este de maxim 15 zile lucrătoare de la data finalizării analizei de risc sau de la data încheierii procesului-verbal de inspecție inopinată;
  • 5. Ulterior sesizării, Inspecția Muncii efectuează verificările ce se impun și respectă prezenta procedura.

De reținut: Legea nr. 72/2022 aduce amnistia la potențialele reclasificări fiscale pentru perioada anterioară datei de 3 aprilie 2022. Prin urmare, pot face obiectul prezentei proceduri doar acele sume primite de salariați sub formă de diurne, indemnizații de delegare, indemnizații de detașare, clauze de mobilitate, etc. ulterior acestei date.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro