Ultima lovitura pentru "Rupert Mubarak" in scandalul interceptarilor ilegale: News Corp renunta la oferta pentru BSkyB
Conglomeratul media News Corp., zguduit din temelii de scandalul interceptarilor telefonice ilegale ale News of the World, a anuntat ca renunta la oferta sa de a prelua pachetul integral de actiuni la reteaua de televiziune BSkyB, relateaza BBC. Decizia a fost anuntata cu putin timp inaintea unui vot prin care Camera Comunelor din Marea Britanie urma sa il indemne pe magnatul Rupert Murdoch sa renunte la aceasta afacere.
Este una dintre cele mai mari lovituri suferite de Murdoch in urma scandalului News of the World, descris de The Guardian drept o „primavara araba” a celui pe care-l numeste „Rupert Mubarak”.
Potrivit BBC, toate cele trei mari partide din parlamentul britanic au anuntat ca urmau sa sprijine motiunea prin care sa i se ceara lui Murdoch sa renunte la oferta pentru BSkyB. Sursa citeaza o declaratie a oficialilor News Corp., potrivit careia „am crezut ca prin propunerea de preluare a BSkyB de catre News Corp. ambele companii ar fi avut de beneficiat, dar a devenit evident ca este prea dificil sa inregistram un progres in acest climat. (…) News Corp. va ramane un actionar pe termen lung in BSkyB. Suntem mandri de succesul pe care acesta companie l-a obtinut si de contributia noastra la acest suces”.
- News Corp. oferise 8 miliarde de lire sterline pentru a prelua cele 61% din actiunile BSkyB pe care conglomeratul cotrolat de Rupert Murdoch nu le detinea inca.
Premierul britanic David Cameron a luat, miercuri, cuvantul in Camera Comunelor, spunand, citat de Reuters, ca „ceea ce s-a intamplat la aceasta companie este rusinos, este o problema care trebuie abordata la fiecare nivel, iar ei (News Corp – n.r.) ar trebui sa nu se mai gandeasca la fuziuni, cand au de rezolvat harababura pe care au creat-o”. Argumentand, intre altele, pentru introducerea unor masuri de reglementare in presa, Cameron a punctat, in discursul sau, trei probleme majore declansate de scandalul interceptarilor ilegale: „acuzatii de incalcari extinse ale legii de catre catre parti ale presei noastre. Acuzatii de coruptie la adresa unor ofiteri de politie. Un esec al sistemului nostru politic, de-a lungul multor, multor ani, de a rezolva o problema care se inrautatea continuu”.
Situatia se inrautateste pe zi ce trece pentru News Corp.. Doar in ultimele 24 de ore:
- Un inalt senator american a cerut o investigatie prin care sa se verifice daca vreuna dintre entitatile membre News Corp. au accesat ilegal date personale ale cetatenilor americani
- S-au intensificat speculatiile potrivit carora News Corp ar intentiona sa vanda toate ziarele din Marea Britanie
- Divizia australiana a News Corp a anuntat, potrivit Reuters, o ancheta pentru a verifica daca in ultimii ani au existat abuzuri in randul operatiunilor sale – ce includ multe dintre cele mai importante ziare din Australia, precizand insa ca „nu exista absolut niciun motiv sa banuim vreo neregula la News Limited”.
Situatia din Marea Britanie, descrisa de presa internationala:
- Reuters vorbeste despre o „invalmaseala in randul politicienilor, care luna trecuta incercau sa intre in gratia lui (Rupert Murdoch – n.r.) si care acum se intrec in a-l condamna pe magnatul stabilit in SUA”
- The Guardian: „Este asemenea primaverii arabe. Rupert Murdoch a devenit Hosni Mubarak. Potentatul a condus un imperiu media timp de peste 40 de ani si a devenit tot mai influent tragand sfori politice. Acum, o revolutie ameninta sa-l lase fara putere in termen de cateva saptamani. In ziua a noua a scandalului interceptarilor telefonice, pata se extinde in intregul sau imperiu”
- New York Times: „Partidul Conservator al lui Cameron a preluat puterea in mai 2010, sustinut de unele dintre ziarele din portofoliul britanic al lui Murdoch, iar criticii lui au spus ca el, asemenea unora dintre predecesorii din Downing Street nr. 10, a incercat sa mentina acest acest sprijin pe masura ce scandalul interceptarilor telefonice ilegale mocnea, inainte sa erupa si sa se transforme intr-o criza. Cu doar o saptamana in urma, Cameron a spus ca nu este treaba politicienilor sa se amestece in problemele companiilor private. Dar, miercuri, l-a indemnat pe Murdoch sa renunte la oferta sa de 12 miliarde de dolari”.