Sari direct la conținut

VIDEO Cum s-au contrat opozitia, puterea si Emil Boc pe tema raspunsului politic al Parlamentului la declaratiile premierului ungar​

HotNews.ro
Dezbateri în Parlament, Foto: Hotnews
Dezbateri în Parlament, Foto: Hotnews

Dezbaterea si votul motiunii de cenzura de miercuri din Parlament a fost intrerupt dupa ce liderul senatorilor liberali, Puiu Hasotti, a cerut adoptarea unei declaratii politice cu privire la mesajul premierului Ungariei, Viktor Orban, cu prilejul zilei de 15 martie, prin care si-a exprimat dorinta ca „Ardealul si natiunea ungara sa redevina ce au fost”. Propunerea a iscat discutii aprinse in contradictoriu intre putere, opozitie, dar si premierul Emil Boc si-a amanat votul la motiunea de cenzura cu mai bine de doua ore.

Totul a inceput dupa ce senatorul liberal Puiu Hasotti a cerut introducerea pe ordinea de zi a votului asupra unei declaratii politice cu privire la mesajul premierului Ungariei, Viktor Orban, cu prilejul zilei de 15 martie. Puiu Hasotti a afirmat ca „adoptarea declaratiei politice a Parlamentului este chiar mai importanta decat motiunea de cenzura„.

Cererea liberalului a cauzat nemultumire in randul partidelor de la putere si a starnit aplauze in randul celor din opozitie. Dupa cateva minute confuze, s-a decis luarea unei pauze de consultari intre liderii de grupuri pentru a decide ce va urma. Desi pauza s-a lungit, iar discutiile intre lideri au fost numeroase, la reluarea sedintei nu s-a prezentat o concluzie unanim acceptata si s-a trecut la multiple luari de cuvant din partea parlamentarilor.

In timpul dezbaterilor, parlamentarii puterii au acuzat faptul ca Regulamentul sedintelor comune ale celor doua Camere a fost incalcat de presedintele Senatului, Mircea Geoana (PSD), in momentul in care i-a permis senatorului Puiu Hasotti sa dea citire declaratiei politice a Parlamentului, intrerupand astfel procedura pe motiunea de cenzura.

In primul rand, domnul Mircea Geoana trebuia sa il opreasca pe domnul Hasotti cand a vazut ca problema de procedura anuntata de acesta nu se referea la motiunea de cenzura. Articolul 80 din Regulament spune foarte clar ca, dupa incheierea dezbaterilor, se da votul pe motiunea de cenzura. Dupa acest vot se putea completa ordinea de zi„, a declarat deputatul UDMR, Marton Arpad, sustinut mai apoi si de catre deputatul PDL, Mircea Toader.

Toader i-a cerut presedintelui de sedinta a plenului reunit, Roberta Anastase, sa aplice Regulamentul, astfel incat sa fie acordat votul pe motiunea de cenzura si, ulterior, sa fie modificata ordinea de zi pentru adoptarea unei declaratii politice a Parlamentului.

Boureanu: „De ce ati intrerupt motiunea?” / Din sala: „C-asa vreau eu!” / Boureanu: „Vointa nu tine loc de inteligenta

In discutie a intervenit si Cristian Boureanu (PDL) care a declarat: „Nu cred ca indrazneste cineva de la UDMR pana la PNL sa conteste importanta celor doua subiecte. (…) Domnule Antonescu, doritor de presedinte de tara, de ce un subiect atat de important cum este motiunea de cenzura il intrerupeti inainte de a fi finalizat sau de ce un subiect atat de important cum este declaratia Parlamentului Romaniei il introduceti la ‘si altele’?„.

Din sala i se striga ironic: „Ca asa vreau eu!„. Boureanu raspunde: „Vointa nu tine loc de inteligenta. Daca Romania si parlamentarii Romaniei raspund la un subiect atat de important ca pretext sa justifice esecul opozitiei la motiunea de cenzura, este grav. (…) Haideti sa vedem daca intr-adevar avem guvern, sa terminam motiunea de cenzura, iar in momentul in care se cere ramanerea in sala in continuare pe alt subiect, acolo sa se vada maturitatea celorlalti parlamentari. (…) Dincolo de batalia opozitie-putere, sunt convins ca sunt colegi de la toate partidele deranjati de declaratiile pe care le-am ascultat cu totii„.

Pe la microfon s-au mai perindat si Eugen Nicolaescu (PNL), Bogdan Niculescu Duvaz (PSD), Radu Moldovan (PSD), toti cerand dezbaterea si votarea declaratiei politice in dauna votului la motiunea de cenzura si acuzand puterea de „lasitate”, „lipsa de patriotism” si de „deficiente de procedura„.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, a criticat reactiile „nervoase” ale parlamentarilor puterii la declaratiile venite din randul opozitiei, intrebandu-i pe alesi daca de dragul puterii renunta la demnitate. „Ce ar trebui sa mai faca liderii maghiari, ca e prim-ministru, ca e presedinte al Parlamentului ca sunt lideri de partid, ce ar trebui sa ne mai faca, ce ar trebui sa ne mai spuna ca sa avem si noi dreptul sa reactionam. Chiar nu aveti nici un fel de demnitate cand e vorba de a ramane la putere? Puterea, dragii nostri colegi, e trecatoare, astazi o aveti, maine n-o s-o mai aveti, dar o sa intrati in istorie la acel capitol de care copiilor dvs, nepotilor dvs o sa le fie rusine„, a declarat de la tribuna Ilie Sarbu.

C.P. Tariceanu: Declaratiile lui Viktor Orban sunt cel putin nepotrivite, poate chiar deplasate, dar nu trebuie sa ne pripim in acest moment

La microfon a ajuns si liderul grupului deputatilor liberali, fostul premier Calin Popescu Tariceanu, care a subliniat ca Parlamentul ramas in acest moment singura institutie capabila sa adopte o atitudine articulata pe subiectul declaratiilor liderilor ungari si a atras atentia ca in ultimele zile oficialitati maghiare au facut o serie de declaratii ”cel putin nepotrivite, poate chiar deplasate” care, in opinia sa incearca sa obtina capital politic in propria tara.

Tariceanu a declarat ca in opinia sa initiativa privind adoptarea de catre Parlament a unei declaratii care sa sanctioneze derapajele politice ale unor lideri din Ungaria este un demers necesar in absenta oricaror alte reactii din partea Guvernului, a primului ministru, a ministrului de externe sau a presedintelui, ”toti cu atributii in domeniul relatiilor externe”, dar, considerand-o o tema mult prea importanta, a propus plenului Parlamentului noi consultari pe acest subiect la care sa participe toate fortele politice.

Nu vreau sa fim martorii unei declaratii politice care sa fie a unei parti a Parlamentului. Trebuie sa gasim un consens natural intre toate fortele politice. (…) Nu trebuie sa ne pripim in acest moment pentru ca nu cred ca o astfel de declaratie trebuie sa fie luata sub imperiul emotiilor’„, a adaugat Calin Popescu Tariceanu.

In raspuns din partea puterii a venit deputatul PDL Ioan Oltean:Nu cred ca exista in aceasta sala vreun parlamentar care sa nu respinga afirmatiile facute de demnitarii unguri, nu cred ca exista un partid politic in aceasta tara care sa nu se delimiteze de afirmatiile facute de demnitarii unguri. Nu cred ca exista in Romania un cetatean sanatos la minte care sa nu respinga si sa nu se delimiteze de aceste afirmatii (…) Dar, opinia pe care noi o exprimam este a unui popor, nu a unui demnitar fie de la opozitie, fie ca e de la putere. De aceea, trebuie gandita si pregatita sa fie raspuns sever, exigent al unui popor lovit in demnitate de catre demnitari iresponsabili„.

Senatorul UDMR Marko Bela si-a exprimat si el punctul de vedere, precizand ca o eventuala declaratie a Parlamentului trebuie sa fie examinata anterior de comisiiile pentru politica externa, si asumata de toti liderii si toate partidele politice si ca nu ar trebui impusa „pe baza de majoritate sau pe baza de opozitie” deoarece o astfel de abordare ar periclita prestigiul legislativului.

Ma tem cand se vine cu o declaratie probabil bazata eventual pe patimi reale, pe suparari reale, dar este o declaratie care totusi se refera la relatiile dintre cele doua tari Romania si Ungaria, care atinge o chestiune de politica externa extrem de importanta„, a apreciat Marko Bela.

Emil Boc: Opozitia incearca sa produca o disputa intre PDL si UDMR pentru a determina votarea motiunii de cenzura

La tribuna, dupa mai multe insistente si intrebari adresate de catre parlamentarii opozitiei, ia cuvantul si premierul Emil Boc care ii acuza pe liberali si social-democrati ca ar incerca sa produca „o disputa intre PDL si UDMR pentru a determina votarea motiunii de cenzura si caderea Guvernului„.

Sa lasam deoparte mastile si sa discutam cu cartile pe fata. Cum a parut acest subiect, la un minut inainte de a se vota motiunea de cenzura. Daca demersul dumneavoastra atat de consecvent se dorea a fi unul serios, la inceputul acestei sedinte de la ora 15,00, solicitati includerea pe ordinea de zi, se trimitea textul la comisiile de politica externa, se lucra si se vota o anumita declaratie, daca se considera necesar sau nu. De fapt, ceea ce ati incercat si ce incercati, spunand acum se voteaza peste un minut motiunea de cenzura, sa introducem noi o disputa intre PDL si UDMR sa cada Guverul”, a spus Boc.

Am aici textul original al mesajului domnului Viktor Orban. Nimic din ceea ce spuneti dumneavoastra in mesajul scris si trimis de Viktor Orban nu exista. E adevarat ca au fost completari ale celor care au citit mesajul domnului Orban si care pot fi discutate si condamnate sau apreciate, dar, inainte de a reactiona ca tara, oameni buni, aveti echilibrul necesar!„, a spus Boc, in plenul Parlamentului.

Trebuie sa luam toate declaratiile, luam mesajul oficial, luam declaratiile care s-au spus in afara mesajului oficial, le analizam in structurile institutionale ale Parlamentului, in comisiile de politica externa, cu participarea tuturor grupurilor parlamentare si ne formulam un punct de vedere (…) In privinta declaratiilor despre care vorbiti, oameni buni, trebuie sa aveti decenta si calmul necesar unor oameni de stat, al unor oameni care sunt in Parlamentul Romaniei si decid soarta acestei tari. Nu reactionati la primul impuls, trebuie sa aveti toate informatiile cand luati niste decizii in Parlamentul Romaniei. Nu este admisibil sa vii cu o declaratie scrisa pe picior si sa o supui votului plenului fara sa stii despre ce este vorba„, a mai declarat Emil Boc.

In final, liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Hasotti a luat din nou cuvantul la tribuna si a declarat ca este dispus sa renunte la forma initiala a textului declaratiei politice a Parlamentului catre Viktor Orban, propunand o forma mai scurta a acestui text.

Este un text intr-o perfecta limba romaneasca. Nu stiu ce va deranjeaza. Eu as fi dispus sa renunt la acest text si noi in plen sa votam doar atat – ‘Noi, in numele parlamentarilor romani, senatori si deputati, ne exprimam in modul cel mai categoric stupefactia si indignarea fata de caracterul iredentist si antiromanesc al mesajului premierului ungar, Viktor Orban, si a altor personalitati politice din Ungaria, mesaje transmise in 15 martie participantilor organizate la Targu-Mures de catre Partidul Civic Maghiar si de Consiliul National Secuiesc’. Este, cum ati spus dumneavostra, confuz sau este intr-o perfecta limba romaneasca? Cu acest lucru ati fi de acord, domnilor colegi?‘, a intrebat Hasotti.

Intr-un final, desi discutiile s-au lungit mai bine de doua ore, presedintele de seidnta, Roberta Anastase a pus punct dezbaterilor, spre nemultumirea mai multor parlamentari care asteptau sa ia cuvantul. S-a trecut la votul motiunii de cenzura, iar dupa anuntarea rezultatului, dezbaterea pe tema declaratiei politice destinate premierului ungar au fost sistate din lipsa de cvorum. Cu toate acestea, liderii opozitiei au anuntat ca declaratia politica va fi transmisa premierului Viktor Orban din partea Uniunii Social Liberale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro