Traian Basescu sare in apararea PDL
In interviul de azi din Romania Libera, seful statului se vede obligat sa sara in apararea PDL, inghesuit in corzi de ultimele desfasurari de evenimente, in special de cele legate de vami.
Argumentele aduse de seful statului, dincolo de observatiile legate de echidistanta obligatorie fata de partide (dar cine se mai impiedica de astfel de “mizilicuri”), nu limpezesc, in opinia mea, legaturile financiare dintre vami, evaziune fiscala si partidele politice.
Intrebare: Deci, nu e prea târziu?
T.B.: Nu putem reproşa instituţiilor statului că din 2005 încoace nu ar fi fost încercări: dincolo de cifrele pe care vi le-am dat vă amintesc cazul Otopeni, cazul Ploieşti.
Nu cred ca cineva poate fi de acord cu aceasta teorie. Coruptia endemica din vami exista de 20 de ani, cel putin. A nu reprosa institutiilor statului ca n-au actionat, cum au facut-o in ultimele sase luni, e o eroare. Adica, de ce au fost in stare acum si nu mai demult? DGIPI a fost scoasa din ecuatie, fara ca presedintele sa explice clar de ce anume. (“Acum s-a adoptat soluţia ca Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) să se infiltreze în sistem prin ofiţeri acoperiţi. DGIPI nu a fost implicată în această operaţiune.”). In schimb, SRI, sub directa conducere a presedintelui, a fost vioara intai in actiunile derulate. Si nu e nimic neobisnuit aici? Haida de!
Intrebare: Şi totuşi dvs. aţi spus că speraţi ca operaţiunea să ducă şi spre vârful piramidei politice.
T.B.: Când spun acest lucru mă refer la numirile în funcţii, fiindcă la fel cum se ştia despre vameşi şi poliţişti de frontieră că îşi încasau foloase proprii din trecerea frontierei, la fel se spune despre şefii de vamă sau cei numiţi în funcţii că ar trebui să aibă nişte contribuţii. Sper ca ancheta să ne ducă la astfel de numiri. Eu fac însă o deosebire clară între a da bani să fii numit şi a primi din ce încasează vameşii în fiecare zi. În cele şase luni de supraveghere nu s-a descoperit un transfer de bani spre oameni politici, dar ancheta ne poate rezerva surprize.
Care o fi deosebirea intre a lua bani la numirea in functie si a primi din ce incaseaza vamesii, marturisesc ca nu inteleg. Ca nu s-a descoperit niciun transfer de bani catre oameni politici, e posibil. Doar oameni ca Eugeniu Petrescu tocmai acest rol isi asuma: sa colecteze bani pe care ii doneaza apoi la partid, in campanii electorale sau inainte. Fara implicarea pe fata a oamenilor politici. Averile oamenilor politici, unele impresionante, fara legatura cu impozitele platite la fisc, nu sunt luate la puricat de nicio institutie a statului. In 2014, vom avea, probabil, explicatia: “Nu putem reprosa fiscului ca n-a comparat averile demnitarilor cu impozitele platite la fisc, pentru ca …”.
Initiativa legislativa si practica ofiterilor sub acoperire ar fi trebuit pusa in opera de mult, sau doar presiunile UE au condus la acest demers?
Intrebare: Partidele recurg în mod frecvent la astfel de metode pentru a-şi putea finanţa campanile?
T.B.: Eu nu ştiu că partidele, nu vorbesc doar despre PDL, să se finanţeze din vămi. Aş face o observaţie, fiindcă am văzut nişte feţe extrem de dubioase care susţin teoria conexiunii directe între vameşi şi partide. Colecta descoperită la punctele de frontieră a fost pusă sub semnul transferului către partid.
Fetele “extrem de dubioase” nu s-au aflat doar in sfera sindicala. Este vorba de media in general, de oameni, ca si mine, care apreciaza si sustin eforturile de modernizare si reformare a tarii, initiate de PDL si presedintele Basescu, dar nu pot inghiti coruptia chiar la partidul care se lauda ca doreste s-o elimine.
Partidele nu se finanteaza DOAR din vami. Exista alte zone, evaziunea in domeniul petrolier, agricol, al produselor din alcool, etc., in zona contractelor din bani bugetari, a restituirilor de TVA etc., etc. (Unde au disparut activele economiei comuniste, din care ne-am ales cu doar 150 km. de autostrada?) Iar o parte din bani ajung si la oamenii politici, demnitari sau nu, altfel de unde si-au agonisit averi uriase? Din salarii de bugetari? De unde si-a facut Sorin Blejnar o vila care concureaza cu vilele starurilor americane? Ce povesti sunt astea?
Intrebare: Deci firele ar duce mai degrabă la liderii sindicali, decât la cei politici?
T.B.: Dacă rămânem în termeni şahişti, mă tem că regina se află printre liderii sindicali, dar probarea acestui lucru depinde foarte mult de cei care sunt arestaţi, dacă vor recunoaşte.
Slaba escamotare a realitatii. De ce sa beneficieze liderii sindicali de grosul “productiei” vamilor? Doar nu ei numesc sefii vamilor sau pe functionarii acestora. La ei ajung “mizilicuri”, sa taca si sa nu spuna ce afla de la membrii de sindicat.
Este ceea ce recunoaste, cu jumatate de gura si presedindele Basescu:
“T.B.: Cel puţin deocamdat, dar eu nu exclud politicul, pentru că numirile se fac cu influenţă politică, iar această influenţă politică se manifestă destul de distribuit: dacă în cazul Halmeu se face trimiteri către un anume partid, vedem în schimb că e de negăsit şeful de tură la vama Moraviţa, fost candidat PSD la primăria Nădlac şi că un fiu de senator PSD a fost arestat.”
Adica, daca e sa fie vinovati si oameni politici, sunt toti, nu numai PDL!
Boc e trecut pe linie moarta
Intrebare: Soluţia cea mai bună ar fi să rămână premier?
T.B.: Partidul va decide, dar şi eu sunt de acord că trebuie desfăcută funcţia de premier de cea de preşedinte de partid în acest moment. Altfel, măsurile care s-au luat în 2010 nu s-ar fi putut lua cu un premier care nu era şi preşedintele celui mai mare partid din coaliţie. Politicienii trebuie să înveţe să se adapteze realităţilor. Realitatea acestui moment arată că ar fi bună o despărţire a celor două funcţii, fiindcă mai este de luat o singură măsură dificilă: Codul muncii.
In ochii presedintelui soarta premierului si presedintelui PDL Boc e pecetluita. Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa plece acasa la Cluj. Sa conduca in continuare guvernul, primind ordine de la COCOPO sau mai stiu eu cum se va numi, nu-l vad pe Emil Boc.
Exista insa si posibilitatea ca in lupta dintre diversele grupari din PDL sa castige tot Emil Boc. Ca minim compromis pentru echilibrul din PDL in vederea alegerile din 2012.
Altfel, ramane deschisa intrebarea: pe cine ar preferea presedintele la conducerea PDL? Domnia sa evita, cum e si firesc, sa-si exprime vreo preferinta. Pe vreunul din tripleta BVB se pare ca nu-i agreeaza. (“Cei trei au o influenţă foarte mare în partid şi au fost degrevaţi de funcţii administrative de cinci luni.Şi cu toate acestea nu se vede nici o îmbunătăţire a felului cum funcţionează partidul”).
IntrebareCum ar trebui să fie viitorul şef al PDL, ca să poata readuce partidul pe linia de plutire?
T.B.: Poate fi oricine şi Boc, şi Blaga, şi Flutur, marea problemă este că şi PDL are aceeaşi problemă ca şi PSD sau PNL: nu are lidership. Alegerile viitoare prefigurează o premieră: alegeri fără lideri-locomotivă: nici unul dintre liderii partidelor actuale nu va putea trage partidul.
Curioasa este si strategia prezidentiala referitoare la reformistii Macovei, Preda, Voinescu, Turcan, Traian Ungureanu si altii. Decat sa-i vada formand un nou partid, le-ar oferi posturi de vicepresedinti, 3-4 din 15, astfel incat sa dea bine la vitrina PDL, dar cu prerogative minime in conducerea partidului.
T.B. “PDL are nevoie de astfel de oameni, de Monica Macovei, Sever Voinescu, de Traian Ungureanu. De ce i-ar ţine deoparte? De ce n-ar fi loc între cei 15 vicepreşedinţi de aceşti cinci oameni, pentru că n-au lipit afişe? »
Premier de la PSD
Intrebare : Liderul PSD, Victor Ponta, mizează pe o moţiune de cenzură care să-l aducă în fotoliul de premier. Dacă ar cădea guvernul Boc, aţi accepta această soluţie?
T.B.: Nu poţi să accepţi un om imatur în funcţia de prim-ministru. Cum ai putea să pui prim-ministru pe unul care se duce la Piteşti cu Hrebenciuc, Năstase, Vanghelie să suţină neaplicarea legii în cazul unui membru PSD, preşedinte al Consiliului Judeţean. Nu poţi propune în funcţia de premier pe cineva care ameninţă justiţia, cum a făcut Ponta, care a împărţit justiţia în două: o parte care slugăreşte PSD şi alta independentă, care va fi rasă de pe faţa pământului.
Iata cum Victor Ponta isi vede spulberat visul de a deveni premier. Iar suspendarea presedintelui este o optiune total utopica, in masura in care acesta se va feri sa incalce “grav” constitutia. Discutia despre majoritati parlamentare ad-hoc s-a mai purtat in conjunctura Johannis, dar nimeni din opozitie n-a avut curaj sa apeleze Curtea Constitutionala, pentru ca stia ca va pierde.
Concluziile acestui interviu amplu si ale ultimelor iesiri publice a presedintelui par sa fie:
1. PDL nu este chiar atat de corupt pe cat se zice. Mai putin.
2. Un nou partid politic nu este oportun, datorita obstacolelor de infrastructura si de bani necesari organizarii.
3. Ponta sa nu viseze la functia de premier pentru ca este imatur.
4. PDL va castiga din nou alegerile, daca va aplica criterii de integritate clare.
5. Tripleta BVB nu e in stare sa ridice partidul la cotele avute pe vremea cand conducea Basescu PDL.
6. Nu putem cheltui mai mult decat produce Romania.
Ultima concluzie este in adevar de necontestat. Celelalte sunt, mai mult sau mai putin, chestiuni interne de partid. Iar indicatiile venite de la seful statului vor fi, sau nu, urmate. Mai degraba nu se va tine cont de ele.