Damian Draghici: Vreau sa fiu un Charlie Parker al naiului / Eddie Daniels: Nu trebuie sa inteleg jazzul pentru a-l iubi, nici limba romana ca sa-mi placa

„Am spus ca o sa vina un moment cand am sa ma intorc la nai, nu pentru ca o sa-mi impun, sau pentru ca o sa am o strategie, ci pentru ca o sa fac ce simte sufletul meu. In 2009 am simtit ca proiectul Damian Brothers s-a epuizat din punct de vedere sufletesc, la fel cum se epuizeaza o relatie cu cineva. Si m-am intors la nai”, a explicat Damian Draghici saptamana aceasta, in cadrul conferintei de dinaintea concertului pe care ar artistul il va sustine vineri, 12 noiembrie, la Sala Palatului, alaturi de Eddie Daniels si Diane Schuur.

Nu am vrut sa mai implic folclorul, am vrut sa legitimez naiul, sa intre in lumea jazzului adevarat, sa nu mai zica lumea ca e un folclor facut ca un fel de „cafe concert”, un fel de pacalici.

Damian Draghici, despre noile sale piese

„Cand m-am intors la nai stiam ca o sa fac jazz, dar nu stiam ca o sa ma reindragostesc asa de nai. In primele saptamani am inceput sa studiez putin, cate doua-trei ore, dupa care, dupa vreo luna jumatate, a devenit o obsesie. Ultimul an l-am petrecut intr-o camera din New York, studiind cate 12 ore sau 14 ore pe zi. Si am avut o viata fara Brothers, fara sarmale, fara whiskey, fara sprit, fara tigari, fara cafea, fara nimic altceva. Deci sunt un fel de calugar”.

Damian Draghici a precizat ca in aceasta perioada lucreaza la un nou album, pentru care nu are inca un titlu.

„Am inregistrat 14-15 piese, dar trebuie sa inregistram aproape 30. In cadrul albumului care este in derulare e vorba mai mult de un omagiu al meu, adus artistilor de jazz si fiecarei piesei care a avut impact asupra mea la o anumita varsta. Am luat piese precum Spain a lui Chick Corea, care mi-a ramas in minte de cand am ascultat-o prima oara, la 14 ani, sau o piesa a lui Eddie Daniels, o ascultam cand aveam 11 ani”.

Ultimul an l-am petrecut intr-o camera la New York, studiind cate 12 ore sau 14 ore pe zi. Si am avut o viata fara Brothers, fara sarmale, fara whiskey, fara sprit, fara tigari, fara cafea, fara nimic altceva. Deci sunt un fel de calugar.

Damian Draghici

„Toate piesele sunt reorchestrate, rearanjate intr-o noua modalitate jazz, nu avem nimic romanesc, deloc folclor. E 100% jazz sau bebop si de multe ori cu influenta latina. Nu am vrut sa mai implic folclorul, am vrut sa legitimez naiul, sa intre in lumea jazzului adevarat, sa nu mai zica lumea ca e un folclor facut ca un fel de „cafe concert”, un fel de pacalici: jumatate folclor, luam o tema, punem si acorduri si o pacalim. Nu, vreau sa fie jazz adevarat, a la Charlie Parker, jazz 100%. Nu ca n-am vrut sa fac ceva romanesc. Intai trebuie sa imi dovedesc mie, apoi publicului, ca pot sa trec de granita asta, dupa care pot face si alte lucruri”.

Pe 12 noiembrie, orele 20.00, la Sala Palatului, vor mai concerta alaturi de Damian Draghici alti doi castigatori ai premiului Grammy: Diane Schuur (dubla laureata a premiului Grammy) si Eddie Daniels, clarinetistul de renume mondial care a marturisit, la sosirea in tara, ca mama sa este romanca.

Imi place muzica asta pentru ca ma atinge in interior. Poate din aceasta cauza nu imi place muzica rap (fiului meu ii place), pentru ca te face sa respiri scurt, repede, nu respiri nicidoata pana la capat. Cand Damian canta aceste frumoase piese la nai, toate lumea se relaxeaza si tot corpul tau se simte bine. Cu alte cuvinte, muzica pe care o vom aduce va va face fericiti.

Eddie Daniels, clarinet

„As vrea sa va pot vorbi limba. Sunt pe jumatate roman. Mama mea vorbea romaneste, dar numai cu mama ei, nu si cu tatal meu”, a explicat Eddie Daniels.

„Singurul cuvant pe care il stiu este „draga” – „dear”. Pentru ca cineva pe nume „Carola” obisnuia sa ii scrie si ii spunea: „Draga Carola”. Sunt singurele cuvinte pe care mi le amintesc, dar sunetul lor e ca jazzul: nu trebuie sa intelegi jazzul pentru a-l iubi. Nu trebuie sa inteleg limba romana ca sa imi placa. Doar auzul limbii imi atinge inima, pentru ca imi aminteste de mama mea, de mama ei, de conversatiile lor”.

„Imi place muzica asta pentru ca ma atinge in interior. Poate din aceasta cauza nu imi place muzica rap (fiului meu ii place), pentru ca te face sa respiri scurt, repede, nu respiri nicidoata pana la capat. Cand Damian canta aceste frumoase piese la nai, toate lumea se relaxeaza si tot corpul tau se simte bine. Cu alte cuvinte, muzica pe care v-o vom aduce va va face fericiti. Veti ajunge sa rasuflati si veti spune: „Asta inseamna jazz. Asta e jazzul adevarat si imi place. Si va fi „jazz in the city”…”

Am invatat un lucru de la Quincy Jones: daca nu mi se face mie pielea de gaina, nu o sa astept sa vi se faca voua pielea de gaina.

Damian Draghici

Mai mult de jumatate din concertul „Jazz In The City” va beneficia de sunetele primului nai electric din lume, creat special pentru Damian Draghici, dupa o idee pe care artistul a avut in urma cu multa vreme in urma.

„Mi-am dorit de multi ani sa fac un nai electric, dar am fost prins cu alte proiecte. Am experimentat vreo 30 si ceva de naiuri: mai mic, mai mare, mai lung, mai scurt. Pana la urma m-am dus la cineva si am pus pe fiecare tub, pe fiecare teava cate o doza”.

„A existat un moment in viata mea in care multi mi-au spus „de ce te-ai dus la Berkley sa studiezi jazz, daca dup-aia ai facut patru instrumente?” Nu as fi fost nebun sa fac asta daca eu eram indragostit de pop (la Berkley inveti jazz). M-am dus acolo pentru voiam sa fac jazz, dar din fericire am avut acces foarte repede la niste precum Eddie Daniels, care mi-au aratat viata adevarata a jazz-ului.

Am promis ca in zece ani ma voi intoarce la jazz. M-am intors si stiu ca voi ramane la jazz pana la sfarsitul lumii. Sper ca in 10-15 ani sa fiu acolo unde vreau sa fiu: sa fiu un Charlie Parker al naiului. Cred ca muzica este si acum muzica romaneasca, pentru ca face parte din mine.

Damian Draghici

Avand niste valori diferite si pentru ca a fost si o perioada putin mai grea dupa ce am terminat Berkley (vreo sase luni de zile, nu am avut literalmente ce sa mananc), am facut o alegere la un moment dat, sa fac acest crossover spre pop. Alegerea am facut-o constient si eu, alaturi de alti artisti care mi-au spus: „Du-te si fa asta cu pop-ul, cat esti tanar, frumusel, cresti, o sa faci bani, apoi poti sa te intorci la jazz, poti sa fii si batran, si urat, ca poti sa faci jazz. A fost o lectie pentru mine, am invatat ceva dup-aia, dar intotdeauna jazzul a fost in sufletul meu”.

„Albumul sper sa fie gata undeva in martie, dar pana nu o sa sune exact cum vreau eu, nu apare. Am invatat un lucru de la Quincy Jones: daca nu mi se face mie pielea de gaina, nu o sa astept sa vi se faca voua pielea de gaina. Asa ca trebuie sa imprim 30 de piese, le mixez, apoi raman 15. Din ele, daca macar 5 ies asa cum vreau, mai imprim inca 10. Deci e posibil sa mai dureze inca 6 luni, un an de zile.

​