Raportul Comisiei Europene pe justitie va fi publicat marti

Nu e o stire in sine, e pretextul pentru a va povesti despre o discutie cu cel care a „inventat” mecanismul de cooperare si verificare (MCV) pe justitie si l-a propus comisarului Olli Rehn in septembrie 2006.

Doar o scurta mentiune despre data: miercuri, cand trebuia sa fie sedinta comisarilor, e ziua nationala a Belgiei, deci teoretic e zi libera, de aceea comisarii se intalnesc marti. Remarc apatia in ce priveste acest raport, chiar daca probabil va critica dur Parlamentul pentru ceea ce s-a intamplat cu ANI. Va remarca adoptarea celor doua Coduri. De altfel, ce surprize sa ne rezerve cand in ultimele luni, de la precedentul raport din martie, nu s-au intamplat multe lucruri notabile, in afara de macelarirea ANI si adoptarea Codurilor?

Niste comentarii politice. Vom vedea daca se va face si de aceasta data legatura dintre lupta anticoruptie si rezultatele ei si fondurile europene. Miza e insa redusa, dupa cum se constata.

Ok, acum povestea. Cel care s-a gandit la acest mecanism, MCV, este „ambasadorul” UE intr-una dintre tarile europene. Nu ii voi da numele, intrucat discutia a avut loc la o cina. Cand a auzit ca sunt jurnalist din Romania, mi-a zis:

– Aaaa, eu sunt prostul care a inventat MCV. Iar comisarul meu, si mai prost, l-a acceptat, a spus el razand.

Am banuit de ce a spus asta, insa am mimat faptul ca nu inteleg de ce spune asta:

– (Pentru ca am gresit. Reformele s-au oprit in prima zi dupa aderare. Si nu avem niciun mijloc de presiune, niciun instrument de pedeapsa) asupra Romaniei si autoritatilor care nu fac reforme.

– Clauza de salvgardare nu a reprezentat o amenintare convingatoare, dar totusi, mai sunt fondurile europene, am spus eu, mergand pe o idee vehiculata la Bruxelles si draga germanilor.

– Da, ne-a mai ramas reducerea fondurilor europene.

Singura privita drept capabila sa faca reformele din justitie este Monica Macovei, spunea el, dar n-a fost lasata sa isi duca treaba pana la capat. Perceptia asupra eficientei mecanismului e minima, crede el, dar totusi, fara el, chiar nu s-ar face nimic. Macar de doua ori pe an, inainte de raport, se mai anima lucrurile, pe principiul ingrasarii porcului in ajun.

Romania a produs o puternica dezamagire dupa aderare, imi spunea diplomatul european, nimic nou, as spune eu. Membru in echipa de negociere a UE cu peste 10 state care au devenit sau sunt candidate a deveni membre UE, el a spus ca cel mai greu, din experienta lui, au mers negocierile cu Romania. N-a vrut sa dea multe explicatii, din discretie si diplomatie, sunt sigura. Paradoxal, mi-am spus eu, dupa ce am auzit impresia lui despre modul in care se discuta la negocieri cu autoritatile din Romania, Bulgaria, Croatia si alte state estice.

– Venea o armata de oameni la discutie, noi le ziceam ce trebuie facut, ei isi luau notite si nu puneau intrebari, nu te provocau, nu puneau la indoiala oportunitatea realizarii a ceea ce zici tu.

In contrast, povestea despre cum stau lucrurile cu Islanda, care are o echipa de negociere mica, pe capitole vin 1-2 oameni, ca deh, e o administratie mica, iar ei sunt foarte competenti, foarte buni si la orice zice echipa UE, ei intreaba: de ce? Si cer explicatii sa vada ce pot obtine, ce este absolut necesar de implementat sau unde poate exista flexibilitate.

O ultima impresie: avea o parere foarte buna despre Leonard Orban si despre faptul ca el a fost un tough negociator. Am zambit cand am auzit aceasta caracterizare, intrucat sunt multi care l-au considerat si il considera pe fostul negociator, fostul comisar european, orice, dar nu tough.

Comenteaza pe blogul Menaru.