Cat va mai trai un roman pensionat la varsta de 65 de ani in anul 2030?

Asupra acestui subiect s-au vehiculat şi se vehiculează opinii şi cifre diferite provenind din necunoaştere ori rea intenţie.

Speranţa de viaţă la naştere a fost în anul 2008, în România, de 70 de ani la bărbaţi şi de 77 de ani la femei (valori identice în publicaţiile Eurostat şi în propriile noastre studii, ceea ce nu este surprinzător, datele de bază şi modelul de determinare fiind similare). Deşi speranţa de viaţă la naştere este în creştere aproape continuă după anul 1996, valorile din ţara noastră sunt cu 7-8 ani mai mici decât cele din ţările europene dezvoltate.

Se fac multe erori în ceea ce priveşte semnificaţia speranţei de viaţă la naştere, chiar dacă interpretarea valorii indicatorului este lipsită de dubiu: atât ar trăi, în medie, un născut (băiat şi, respectiv, fată) dacă generaţia, ipotetică, din care face parte ar avea pe tot parcursul existenţei sale (100 de ani) mortalitatea pe vârste din anul 2008. A atribui această valoare unui născut din generaţia 2008 înseamnă a admite că mortalitatea pe vârste din anul 2008 ar rămâne neschimbată în următorii 100 de ani, ceea poate constitui o ipoteză teoretică dar lipsită de realism.

Menţionăm că valoarea speranţei de viaţă pentru anul 2009 va putea fi calculată după ce vom cunoaşte distribuţia tuturor deceselor din anul 2009 pe sexe şi vârste, date care vor fi disponibile în luna aprilie-mai 2010. La fel stau lucrurile, ca decalaj de timp, pentru speranţa de viaţă în anul 2010, dar pentru exerciţiul pe care îl propunem a atribui valorile de mai sus şi anului 2010 nu este o îndepărtare semnificativă de realitate (creşterea anuală fiind de ordinul zecimilor de an).

Mortalitate si speranta de viata pe ani calendaristici si intr-o generatie

Speranţa de viaţă la naştere nu se poate compara cu o vârstă la pensionare de 65 de ani, spunând că unui bărbat îi mai rămân de trăit, în medie, 70-65=5 ani iar unei femei 77-65 =11 ani după împlinirea vârstei de 65 de ani. Cele două valori ale speranţei de viaţă se referă la un născut, iar vârsta de pensionare se referă la o persoană care a împlinit 65 de ani. Indicatorii nu sunt, deci, comparabili. Dacă luăm în considerare speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani, în condiţiile mortalităţii pe vârste din 2008, avem următoarele valori: 14 ani la bărbaţi şi 17 ani la femei.

Ce semnificaţie au cele două valori? Iat-o, foarte precisă: într-o generaţie ipotetică având pe tot parcursul existenţei sale mortalitatea pe vârste din anul 2008, o persoană ajunsă la vârsta de 65 de ani ar mai trăi, în medie, 14 şi, respectiv, 17 ani. Dacă ne plasăm în anul 2030 şi recurgem la datele din seria 2008 a prognozelor demografice elaborate de Divizia de Populaţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, găsim următoarele date pentru România: speranţa de viaţă la naştere – 74 de ani la bărbaţi şi 80 de ani la femei; speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani – 15 ani la bărbaţi şi 19 ani la femei. Se poate observa că progresul faţă de anul 2008 ar fi mai mare la speranţa de viaţă la naştere – 4 şi 3 ani, comparativ cu progresul speranţei de viaţă la 65 de ani – 1 an la bărbaţi şi 2 ani la femei.

Diferenţierea nu este surprinzătoare: speranţa de viaţă la 65 de ani depinde numai de mortalitatea la vârstele de 65 de ani şi peste, în timp ce speranţa de viaţă la naştere sintetizează mortalitatea de la toate vârstele. Rezervele de reducere a intensităţii mortalităţii la vârstele tinere şi adulte sunt mai mari comparativ cu rezervele de la 65 de ani şi peste.

Au vreo legătură valorile speranţei de viaţă la 65 de ani în anul 2030 cu numărul mediu de ani pe care ar urma să-i mai trăiască o persoană care s-ar pensiona în anul 2030? Da şi nu. O examinare a graficului alăturat ne oferă informaţiile de care avem nevoie. Pe scara orizontală avem anii calendaristici, iar pe scara verticală avem vârstele. În culoarele verticale avem mortalitatea pe vârste în ani calendaristici. În culoarul C, de pildă, avem mortalitatea pe vârste în anul 2010.

Ea nu poate diferi sensibil de mortalitatea din anul 2008 şi modelul bine statuat în demografie al descrierii şi sintetizării mortalităţii pe vârste într-un an calendaristic (tabela de mortalitate) ne indică valorile deja menţionate ale speranţei de viaţă la naştere – 70 de ani la bărbaţi şi 77 de ani la femei, şi la celelalte vârste, inclusiv la vârsta de 65 de ani – 14 şi, respectiv, 17 ani. Vârsta la pensionare stabilită pentru anul 2030 va fi de 65 de ani. Suntem în culoarul D. Spuneam că speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani în anul 2030 este estimată la 15 la bărbaţi şi 19 ani la femei. Valorile reprezintă numărul mediu de ani pe care i-ar trăi un bărbat şi o femeie după vârsta de 65 de ani, în condiţiile mortalităţii pe vârste din anul 2030.

Or, cei care vor ajunge la vârsta de 65 de ani în anul 2030 sunt născuţi în anul 1965 şi numărul mediu de ani pe care îi vor mai trăi va depinde de mortalitatea pe care o vor avea după această vârstă, până la sfârşitul vieţii (admitem, până la vârsta de 100 de ani). Este secţiunea (b)-(c) din culoarul B, culoar propriu generaţiei 1965. Se poate observa că aceşti supravieţuitori vor fi „scăpat” riscului de deces de la naştere până la vârsta de 65 de ani (în anii 1965-2029)- secţiunea (a)-(b) a culoarului B. Nu putem spune că aceşti supravieţuitori vor trăi, în medie, 15 şi 19 ani, pentru că cele două valori sunt sinteza mortalităţii la 65-100 de ani din anul 2030 şi nu din mortalitatea pe care o vor avea până la sfârşitul vieţii cei care vor ajunge la 65 de ani în 2030.

Această mortalitate (din anii 2030-2064) nu va putea fi decât mai mică în raport cu cea din anul 2030 la vârstele de 65-100 de ani (toată istoria demografică şi situaţia din ţările dezvoltate o demonstrează), astfel că speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani în generaţia 1965 ar trebui să fie mai mare. O putem estima? Nu avem în România studii asupra mortalităţii pe generaţii. Dispunem însă de o excelentă analiză retroactivă şi prospectivă a mortalităţii pe vârste în Franţa şi o anumită paralelă este posibilă, având în vedere că avem în faţă un fenomen demografic stabil, chiar rigid în manifestări, cu o puternică doză de biologic şi modelat în aceeaşi direcţie de modernizare.

Speranţa de viaţă la naştere în anul 1965, în Franţa, era de 68 de ani la bărbaţi şi de 75 de ani la femei. Valoarea estimată a speranţei de viaţă la naştere a generaţiei din acelaşi an 1965 (i se poate spune, în acest caz, durata medie a vieţii) este mult mai ridicată – 79 şi, respectiv, 87 de ani, mortalitatea pe vârste după anul 1965 cunoscând regrese spectaculoase. Pentru vârsta de 65 de ani valorile estimate sunt de 22 şi 27 de ani, valori cu doar 1 an şi, respectiv, 2 ani mai mari decât cele din anul 1965. Nu trebuie să surprindă o astfel de diferenţă mică, progresele majore în reducerea mortalităţii în a doua jumătate a secolului trecut având loc la vârstele tinere şi adulte şi mai puţin la vârstele avansate unde selecţia naturală a fost şi rămâne fundamentală.

Speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani este un indicator agregat, sintetizând o mortalitate mult mai stabilă şi rigidă decât la vârste tinere şi adulte. Cu alte cuvinte, şi diferenţa dintre speranţa de viaţă la 65 de ani în generaţia 1965 (valoare atinsă în anul 2030) şi speranţa de viaţă la aceeaşi vârstă în anul 2030 (în Franţa) este una reprezentativă şi poate fi adoptată ca referinţă. Pornind de la speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani în anul 2030, valoare pe care o avem bine estimată, şi de la diferenţa menţionată, iată care ar fi speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani în generaţia 1965, în România, adică numărul mediu de ani pe care i-ar mai trăi o persoană ajunsă la vârsta de 65 de ani în anul 2030: 16 ani la bărbaţi şi 21 de ani la femei.

Valorile sunt moderat superioare speranţei de viaţă la vârsta de 65 de ani în anul 2030 (15 şi 19 ani) ca urmare a ipotezei de continuare a reducerii mortalităţii la vârstele de 65-100 de ani după anul 2030, reducere lentă însă, pentru că şi rezervele devin din ce în ce mai mici, la toate vârstele, în general, şi îndeosebi la vârstele avansate, în stadiul actual al cunoaşterii şi tehnologiilor medicale. Nu vedem cum ar putea fi posibilă o altă estimaţie.

Profesor Vasile Ghetau, Directorul Centrului de Cercetari Demografice al Academiei Romane