Deficitul de inteligenta si cel de cont curent

In economia globala, totalul exporturilor il egaleaza pe cel al importurilor. Cand o tara importa un bun, este evident ca o alta il exporta. (Asta nu exclude ca la nivelul unei economii nationale sa nu poti intalni fie un deficit comercial, fie un excedent, desigur). Totalul excedentelor comerciale il egaleaza insa pe cel al deficitelor, pentru ca in economie nimic nu se evapora.

Cu alte cuvinte, daca o tara are un surplus, o alta tara va avea un deficit comercial. La fel, daca un stat, sa presupunem ca Romania, isi reduce deficitul comercial, un alt stat isi va reduce excedentul. That`s economy, vorba unui celebru economist.

Keynes a recunoscut ca, la fel ca si deficitul comercial, si excedentul poate fi la fel de periculos. Gandindu-se ca excedentul reprezinta un surplus de exporturi, adica o scadere a cererii care poate afecta cresterea economica globala, s-a gandit sa il impoziteze. O chestiune desteapta asupra careia merita revenit.

Ideea de acum e ca o tara care vrea sa scape de deficitul ei comercial, trebuie sa gaseasca o alta tara care sa ii preia din aceasta povara. Practic, sa transmita acest “cartof” fierbinte altuia. Sa transmita criza, daca vreti. Pentru ca pana la urma, asta face sistemul economiei mondiale: roteste crizele. Americanii au aruncat criza vest-europenilor, acestia au aruncat-o economiilor emergente, printre care si Romania. Noi cui o aruncam mai departe?

Pentru ca, in momentul in care autorii politicilor fiscale, mana in mana cu cei ai politicii monetare un reusesc sa gestioneze corect problema acestor deficite, increderea in moneda locala scade si antreneaza escaladarea crizei. Intrebarea e: are Emil Boc capacitatea de a gestiona aceasta situatie? Pentru corectia deficitului comercial, e nevoie de un excedent de inteligenta. Si teama mi-e ca nu dau de el la actualul Guvern.

Citeste si comenteaza pe Dan Popa’s Weblog.