Razvan Radulescu: „Mi-as face iluzii sa cred ca sunt scenarist profesionist”

Razvan Radulescu se afla in filmari cu primul lungmetraj realizat in calitate de regizor – coproductia „Felicia inainte de toate”. Considerat cel mai bun scenarist al momentului, el a lucrat la unele dintre cele mai bune filme din ultimii ani – „Marfa si banii”, „Moartea domnului Lazarescu”, „Niki Ardelean, colonel in rezerva”, „Hartia va fi albastra”, „Boogie” (la unele a scris scenariul impreuna cu Cristi Puiu, la altele impreuna cu Radu Muntean si Alexandru Baciu.).

Este scriitor, absolvent al Academiei de Muzica(a si montat o opera), a predat scenaristica la o scoala de film din Germania, a facut layout pentru reviste, a scris articole pe teme muzicale si literare.

Alti cineasti au apelat la ajutorul sau – Radu Gabrea l-a solicitat sa scrie impreuna cu Alexandru Baciu scenariul la „Calatoria lui Gruber”, iar Anca Damian i-a cerut sfatul pe scenariul la „Intalniri incrucisate”. Ambele filme au avut avanpremiera in luna iunie, la Festivalul Transilvania, si asteapta sa intre in salile din tara.

– Ce inseamna sa fii scenarist profesionist in Romania? E legat de banii pe care ii primesti, de numarul ofertelor, de timpul pe care-l aloci sau de cat de bine scrii?

Nu cunosc niciun scenarist profesionist, nu am intalnit niciunul pana acum si mi-as face iluzii sa cred ca sunt scenarist profesionist eu insumi. Cand ma gandesc la profesionisti, ma gandesc la medici care opereaza, sau la mecanici auto la care te duci cand nu-ti mai merge masina, sau la constructori carora le ceri sa-ti ridice o casa, sau latipografii care iti scot o revista.

Oamenii astia fac, in mod precis, ce astepti de la ei sa faca si, cand li se intampla sa esueze, esecul lor are claritatea mijloacelor lor. E greu sa-ti imaginezi un chirurg care, in timpul unei interventii pe rinichiul stang, sa se uite la pacient si sa-si spuna: “de fapt, pacientul meu e cam asimetric la fata, are si buzele destul de subtiri si, daca tot e anesteziat la mine pe masa, ia mai bine sa-i indrept nasul si sa-i injectez niste silicon in buze, pentru ca o sa fie un exemplar uman mai implinit cand se trezeste.”

Sau imaginati-va ca mergeti cu Loganul in service si omul de acolo va spune: “Eu va inlocuiesc garnitura de chiulasa, da’ va propun sa schimbam si caroseria cu una de Skoda, pentru ca arata mai bine.”

Ca scenarist, fie ca pornesc de la ideea unui regizor si scriu un scenariu, fie ca citesc un scenariu si incerc sa-l repar, asa fac: incerc sa aduc lucrurile in zona de functionare a valorilor mele estetice si morale. Nu spun ca nu exista parametri tehnici ai unui scenariu si ca nu poti deveni expert in domeniu. Cred insa ca scenariile in care parametrii tehnici sau structurali precumpanesc sunt accesoriile unei industrii cinematografice. In Romania nu e cazul.

– Ai afirmat la un moment dat ca nu scrii decat despre lucrurile pe care le stii. Dar „Calatoria lui Gruber” (de Radu Gabrea) nu e un film de actualitate, nu se refera la lucruri pe care le-ai trait. Care a fost atunci provocarea?

Actiunea din film se intampla la trei zile dupa pogromul de la Iasi, iar filmul este o poveste despre compromisul

moral pe care il face artistul pentru a-si putea permite o viziune ordonata despre lume. Am scris scenariul la „Calatoria lui Gruber” impreuna cu Alexandru Baciu, dupa ce am acceptat amandoi, cu iluzia profesionalismului, sa facem script consulting pe un scenariu deja existent – o adaptare fantasmagorica dupa cele trei pagini referitoare la pogromul de la Iasi din ’41 din “Kaput”, de Curzio Malaparte.

Au fost doua lucruri care ne-au intrigat: primul – cateva semnale disfunctionale subtile ale textului literar au revelat, dupa ce ne-am documentat, o completa incongruenta intre adevarul estetic al literaturii pe care o face Malaparte acolo si adevarul istoric; al doilea – un simplu exercitiu de onestitate ne-a dezvaluit ca, in conditii de criza (noapte, multimi cu torte, sange pe trotuar, impuscaturi, vaiete si urlete), ne-ar placea sa ne plasam mai curand de partea calailor decat de partea victimelor, ca am alege sa-i alergam noi pe altii decat sa fim alergati, si sa dam noi cu bata decat sa ni se dea noua cu bata in cap. Ceea ce e fundamental uman sau fundamental animalic, luati-o cum vreti, si este, mai cu seama, fundamental inspaimantator.

Incepand din acel moment, lucrurile au fost clare: povestea trebuia spusa din unghiul de vedere al puterii; Malaparte a devenit candidatul ideal: un scriitor angajat, cu grad militar, protejatul lui Mussolini, un artist sensibil si suferind, alergic, lacramos dar demn, pe scurt un protagonist care, desi fascist din convingere, sa-ti fie drag asa cum trebuie sa-ti fie orice protagonist.

Tot atunci am decis ca nu trebuie sa vedem nicio scena de progrom, niciun evreu, nicio balta de sange. Sa nu auzim niciun icnet si niciun geamat. Daca vedeti asa ceva in film, asta inseamna ca regizorul fie nu a inteles ce am vrut (si ce am crezut ca am convenit cu totii ca vrem), fie a considerat, la un moment dat, abordarea prea radicala. In fine.

– Te sperie postura de regizor debutant? Te-ai consultat cu alti regizori romani in legatura cu „Felicia inainte de toate”? Le-ai cerut sfatul?

Am aceleasi indoieli pe care le am si atunci cand ma apuc sa scriu. Ce ma sperie este amploarea intreprinderii si responsabilitatea pe care ti-o iei in fata atator oameni. De cate ori ma gandesc la echipa, la actori si la banii investiti, mi se taie genunchii.

Am vorbit mult cu Radu Muntean si mi-a dat tot timpul sentimentul ca sunt indreptatit sa incerc sa regizez un film si ca nu incalc vreun teritoriu. Destul de recent, am avut o discutie despre “Felicia…” cu Cristian Mungiu.

– In cat timp scrii un scenariu? E o munca bine platita in raport cu efortul? „Se merita”?

Cateodata in cateva zile, cateodata in cateva luni, nu e nicio regula. Scriu repede, dar pe urma imi trebuie timp sa ma adun, si mi se pare ca scriu, de fapt, rar. Plus ca sunt multe etape: discuti o poveste, faci un treatment, modifici treatmentul, pe urma scrii scenariul, pe urma revii, schimbarile duc la alte schimbari. Nu cred ca pot scrie mai mult de doua sau trei scenarii pe an.

Cat despre bani, acestia sunt in transe – o parte vin ca avans, altii dupa treatment, cate o transa la fiecare draft si ultima jumatate cand filmul intra in productie, ceea ce, de obicei, se intampla un an sau doi mai tarziu. Marturisesc ca nu inteleg mare lucru din banii pe care ii primesc, dar probabil ca sunt destui, de vreme ce reusesc satraiesc din ei.

– Esti solicitat nu doar sa scrii scenarii, dar si sa dai sfaturi pe scenarii gata scrise. A mai evoluat modul de a se scrie scenarii in Romania fata de cum era acum 9-10 ani? A fost „Marfa si banii” un punct de cotitura?

– Nu stiu daca e chiar asa. Sper ca nu e adevarat. Si nu spun asta din rasfat sau aroganta: la o autoritate nu te poti raporta decat cu disconfort si antipatie. Daca e sa ma antipatizez cu cineva, as prefera ca asta sa se intample natural – fie din evolutia relatiei, fie visceral, la prima vedere.

Nu am nicio autoritate sa spun daca a evoluat modul de a scrie scenarii in Romania ultimilor 10 ani. Am citit si citesc multe scenarii de o mediocritate atemporala. Pe de alta parte, oameni care sa scrie bine exista tot timpul.

Scenariul la „Marfa si banii” a fost primul scenariu scris in format Final Draft, in care Cristi(n. red.- Puiu) si cu mine am respectat cu strictete o regula foarte simpla: nu consemnam decat ce se vede si ce se aude. In acest sens, a fost unpunct de cotitura.

– Ce scenarii ale unor filme romanesti de dinainte de 1989 te inspira?

– Imi plac foarte mult trei filme de dinainte de ’89: “Reconstuirea”, “Morometii” si “Secvente”.Dar nu stiu cum au aratat scenariile lor.

– Cum sunt studentii la film din Germania fata de cei din Romania?

N-am cunoscut studenti din Romania. Universitatea de Arte din Karlsruhe este, pe de alta parte, atipica, inclusiv pentru Germania, ca program pedagogic si criteriu de organizare.

– Te uiti la stiri in fiecare seara? Citesti ziarele? Urmaresti talk-show-urile?

Nu, la toate trei intrebarile. Din cand in cand, citesc presa pe net. Nu ma uit la televizor. Exista un strat de informatie curenta care e filtrat de comeraj si colportare: ma intalnesc cu prieteni, se comenteaza lucruri, se aude prin targ.