Kosovo

Se inmultesc vocile critice din media romanesti la adresa politicii noastre externe in chestiunea Kosovo. Totusi, pozitia noastra oficiala mi se pare corecta.

Exista insa cel putin doua intrebari foarte importante la care solutia independentei „coordonate“ (adica declarata unilateral in coordonare cu recunoasterea ei de catre mari puteri occidentale) da raspunsuri nelinistitoare. Prima: ce fel de stat va fi Kosovo? Rezolvarea cazului Kosovo nu trebuie sa ne faca sa pierdem din vedere scopul fundamental al actiunii noastre (NATO si UE) pentru Europa: cresterea gradului de stabilitate, pace si prosperitate. Acest lucru e posibil numai daca tarile europene sint democratii autentice, state de drept si economii prospere de piata. Poate fi noul stat Kosovo asa ceva? E greu de crezut, din moment ce minoritatea sirba trebuie pazita de armate internationale. E greu de crezut, de vreme ce nici o institutie nu functioneaza la Pristina. E greu de crezut, din moment ce 50% dintre tinerii kosovari sint someri si haladuiesc pe strazi traind din surse suspecte. E greu de crezut, vazind setea de singe a albanezilor care-i transforma, acum, pe sirbi din agresori in victime. Este foarte posibil ca, sperind ca rezolvam o problema sa producem alta, cel putin la fel de greu de gestionat. Albanezii kosovari, chiar daca se disting de cei din tara-mama sau de cei din Macedonia, nu sint imuni la idealul destabilizator al unei „Albanii mari“. Dupa independenta ca va urma? Caci ar fi o naivitate sa crezi ca, dupa independenta, statul kosovar isi va vedea, cuminte, de reconstructie si de democratizare. Imediat dupa razboi, Belgradul a pierdut orice autoritate asupra provinciei, care a devenit un fel de protectorat ONU. In acest timp, kosovarii ar fi putut da minime semne de pacificare si democratizare. Nu au facut-o. Toata lumea, inclusiv planul Ahtisaari, cere un Kosovo stabil, democratic si multietnic. Acesta este scopul. Ma intreb, doar, daca este realizabil. E limpede ca in interiorul Serbiei este foarte greu de crezut ca acest ideal va fi atins. Dar, oare, in afara Serbiei va fi el mai posibil?

A doua: ce fel de precedent stabileste Kosovo? Inainte de orice, este un mesaj extrem de periculos catre grupurile minoritare cu tendinte separatiste din toata lumea: puneti mina pe arme, luptati-va cu guvernul vostru pina la separarea de facto si tineti-va tari pentru ca, pina la urma, comunitatea internationala va accepta situatia astfel creata! Oricit incearca sustinatorii „independentei coordonate“ sa ne convinga, cazul Kosovo nu va fi niciodata perceput ca unul exceptional, care a necesitat o solutie exceptionala. Nu vei putea impiedica nici un separatist din lume sa il invoce. Cazul Kosovo va fi precedent si, tocmai de aceea, trebuie cintarit cu dubla responsabilitate. Una fata de kosovari si sirbii din Kosovo, dar si una fata de principiile intregii ordini internationale. Precedentul Kosovo va fi citit in multe feluri si vom ajunge, oricit am incerca, la o largire a ariei sale de aplicabilitate, asa cum se intimpla mai mereu in asemenea cazuri. Primii care il vor invoca vor fi chiar sirbii din Bosnia, carora va fi greu sa le explici de ce ei nu pot urma calea kosovara. Grupurile etnice in Balcani sint atit de amestecate si de diverse incit adoptarea radicala a principiului dreptului fiecarui grup etnic la autoguvernare ar duce la o perpetua revolutie de eliberare, in care grupuri tot mai mici se vor autonomiza. De aceea, solutia in Balcani consta in tipul de dezvoltare regionala, bazat pe descentralizare si deconcentrare administrativa, aplicata in interiorul UE, si nu in independenta unilateral declarata, oricit de „coordonata“ ar fi ea.

Cotidianul