Pierdem suprematia la gurile Dunarii

Privita dinspre Bucuresti, constructia canalului Bistroe pare o hachita a Ucrainei. Cu toate protestele internationale, Ucraina inaugureaza miine acest canal. O face cu fast, cu pompa, in prezenta, dupa cite se pare, a presedintelui Leonid Kucima. Diplomatia romaneasca a fost surprinsa de viteza, anvergura si hotarirea Ucrainei de a termina canalul.

Ucraina stie mai bine decit Romania sa-si duca la indeplinire un obiectiv care ii va asigura o cale libera de intrare pe Dunare si ii va putea permite sa-si exporte produsele petroliere. Romania este cu Ucraina in litigiu in privinta delimitarii platoului continental al Marii Negre. De asemenea, pastrarea statutului incert al Insulei Serpilor inseamna pentru Ucraina sa domine zona.

De fapt, tot ce este la nordul Marii Negre inseamna un control al Ucrainei. Iar zona este plina de petrol si de titei. Canalul Bistroe va permite navelor ucrainene sa treaca spre Europa fara sa ocoleasca pe la Sulina.

Romania inca nu s-a trezit din acest esec diplomatic si pare sa trateze cu superficialitate aceasta chestiune. Se pierd gurile Dunarii si asistam la nepasarea autoritatilor. Exista o conventie internationala, insusita si de Ucraina, de delimitare a traseelor maritime in Europa. Conferinta a avut loc la Copenhaga in 1998.

Acolo s-a specificat faptul ca sigura cale maritima pentru vapoare de mare tonaj este pe Dunare, si anume cea de pe bratul Sulina. Diplomatia romaneasca nu s-a folosit de aceasta Conventie. La fel de surprinzatoare este si reactia Ambasadei Romaniei de la Kiev. Informatii publice despre constructia canalului exista din aprilie 2003.

De atunci si pina in iunie 2004 nici o oficialitate romaneasca n-a reactionat. Acum citeva zile, ambasadorul nostru la Kiev, Alexandru Cornea, a fost in zona, ca simplu cetatean. Ce a constatat dumnealui se stia de mult. Vizita a fost un fel de a drege busuiocul. La inaugurarea de miine, nici o oficilitate romaneasca n-a fost invitata.

In aceste conditii, Romania pare sa-si merite soarta. In general, informatiile din fostul spatiu sovietic sint putine, eronate si neconcludente. Romania nu si-a creat un corp de specialisti care sa aiba informatii si reactii la tot ce se intimpla in fostele state sovietice si care afecteaza Romania.

Exista fie o stare de intimidare a autoritatilor cind vine vorba de situatia din fostele republici sovietice, fie e pur si simplu nepricepere. Ucrainenii, cum se va vedea din aceste pagini, au un interes vital sa-si faca acest canal. Se poate raspunde ca ei nu puteau sa mai fie intorsi din drum, oricita pricepere ar fi avut romanii. Poate fi un punct de vedere corect.

Nu-i mai putin adevarat ca acum, intr-adevar, nu se mai poate face nimic. Dar, poate ca in urma cu un an mai era loc de o interventie care sa opreasca demararea lucrarilor canalului. Poate ca o “naveta” diplomatica in principalele puncte de decizie ale planetei putea sa oblige Ucraina la mai multe explicatii si chiar la oprirea canalului.

Ucraina a facut acest canal ca sa aiba o cale libera spre Europa pentru produsele sale – petrol si minereu, materii prime, in general. Dar o colaborare cu Romania prin care sa contribuie impreuna la exportul de materii prime putea duce la o ameliorare a relatiilor. La spartul tirgului, inflamarile Romaniei par doar sa irite.

Stim ca autoritatile ucrainene sint iritate si de protestele din propria lor tara. Dar, daca protestele din Ucraina au mai mare credibilitate, cele din Romania nu se bazeaza pe nici un studiu de impact.

Exista institutii si ONG-uri care au fost mai preocupate de situatia Deltei Dunarii decit ministerele. Nu a fost finalizat nici un raport oficial. Nimeni nu pare sa ia in seama pierderile care vor fi pe canalul Sulina. De asemenea, nici Ministerele Mediului, al Agriculturii si al Muncii si Protectiei Sociale nu se ingrijreaza ca pe bratul Chilia s-ar putea sa fie mai putin peste.

Asta ar insemna ca pescarii vor avea mai putin de lucru si nu-si vor mai putea asigura subzistenta.

Nici acum nu o duc stralucit, dar canalul va complica situatia pescuitului. In aceste conditii, ar trebui sa fim mai putin plingaciosi si sa lucram dupa date certe. Cu aproximari, cu vorbe de dupa ureche, comunitatea internationala nu va fi convinsa ca Romania are o problema. Aceasta problema exista, dar noi ascundem, ca de obicei, gunoiul sub pres.