Hei-rup legislativ de dragul integrarii in UE
O lista cu aceste legi si stadiul in care se afla fiecare a fost trimisa de Guvern, sub semnatura premierului Nastase, inca de la inceputul lui iulie, programul fiind, ieri, adoptat de conducerea Camerei Deputatilor.
Din totalitatea proiectelor de lege, doar 43 sunt in procedura de legiferare la Senat si Camera si nu mai putin de 28 urmau, la momentul actual, sa fie elaborate si adoptate de Executiv.
Proiectele care reprezinta ultimul val de reglementari necesare inchiderii negocierilor de aderare fac parte din cele cinci capitole de negociere care mai trebuie inchise.
Unele dintre legi au ca termen de adoptare luna noiembrie, ceea ce presupune ca negocierile cu Bruxellesul ar urma sa se intinda pana in mandatul viitoarei Comisii Europene, care ia startul la 1 noiembrie. Initial, obiectivul declarat al autoritatilor de la Bucuresti era finalizarea ultimelor cinci capitole de negociere in mandatul comisiei conduse de Romano Prodi, adica inainte de 1 noiembrie.
Vinovat de intarziere pare a fi volumul mare al pachetului legislativ care trebuie adoptat, elaborat in paralel cu derularea negocierilor. La fel de adevarat este, insa, ca cel putin o parte dintre legile restante ar fi putut fi demult votate.
De exemplu, la capitolul Reforma administratiei, in discutie se mai afla statutul alesilor locali, iar la capitolul Protectia copilului, mult disputata lege privind promovarea adoptiilor nationale.
In plus, un proiect pe domeniul drepturilor omului, patru la capitolul Libera circulatie a marfurilor, patru la capitolul Agricultura, una la Libera circulatie a persoanei, trei la Libera circulatie a serviciilor, una la Libera circulatie a capitalului etc.
Foarte important, capitolul „Justitie si afaceri interne“ mai are de bifat 22 de acte normative sau legi; la fel, modificarea Codului fiscal, adoptarea legii cooperatiei si modificarea Legii Curtii de Conturi.