Doua legende contra uneia mai mici (de Cristian Ghinea)

Dupa lupta din ultimele zile intre Basescu (prin ricoseu), Stolojan si Tariceanu s-ar zice ca toti trei ar fi adversari politici de acelasi calibru. Dar nu este nici pe departe asa. Stolojan este de multa vreme un personaj din mitologia politica a tranzitiei (In termenii lui Raoul Girardet.

De fapt, Stolojan chiar seamana cu exemplul lui Girardet pentru mitul Salvatorului, Antoine Pinay – prim-ministru francez in perioada tulbure a anilor 50). Personaj mai curind mediocru, Stolojan ramine pozitiv in mentalul colectiv gratie aparentului sau dezinteres politic. El e personajul care doar intervine din cind in cind pentru a limita diverse dezastre lasate de altii.

Doar Salvatorul nu poate fi un politician ordinar, nu?

Un merit real are insa Stolojan: crearea Aliantei D.A, un model politic care si-a atins scopul, anume eliminiarea PSD de la guvernare. Se uita astazi momentul cheie in care Stolojan a amenintat cu demisia daca PNL nu accepta alianta cu PD.

Dominati de miopie politica, majoritatea membrilor din conducere asteptau ca PD sa isi dea obstescul sfirsit sub loviturile PSD pentru a ramine singurul partid mare din opozitia democratica. Si in opozitie ar fi fost si acum.

Sansa Aliantei D.A. a fost relatia de incredere dintre Traian Basescu si Theodor Stolojan. Ambii populari, ambii lideri cu anvergura, Basescu cu cea mai fulminanta cariera de politician ales, Stolojan cu o cariera lunga de tehnocrat respectat.

Spre deosebire de cei doi, Calin Popescu-Tariceanu abia acum isi construia legenda politica. A ajuns presedinte al PNL prin criza de lideri de dupa retragerea lui Stolojan. Dar nu a fost niciodata in categoria de deasupra mogulior de partid. Dimpotriva, era un reprezentant al elitei partidului.

Calitatile sale sint tipice pentru un om cuminte, de la care nu astepti nici dezastre, dar nici miracole, mai degraba calm decit cu personalitate, mai degraba rabdator decit vizionar, mai degraba administrator decit artist cu priza la public.

Basescu nu a fost niciodata dispus sa il accepte pe Tariceanu in conditiile de egalitate cu care il tratase pe prietenul Stolojan. Pe de o parte, Presedintele are dreptate: numai datorita lui a ajuns Tariceanu prim-ministru. Dar daca tot l-a numit sef al unui guvern pentru care s-a zbatut, as spune ca incapatinarea cu care i-a subrezit autoritatea ar fi fost demna de o cauza mai buna.

Cu atit mai mult cu cit a existat mereu in PNL o aripa anti-Basescu. Ludovic Orban si alti liberali sustinuti „moral” de banii lui Dinu Patriciu ar face mai degraba afaceri cu PSD decit curatenie cu Basescu. Tariceanu a incercat sa tina balanta intre Basescu si aceasta grupare, dar nu a dat dovezi de lipsa de loialitate.

S-a plimbat cuminte dupa Basescu in campanie, i-a raspuns la telefoane si a incercat sa inteleaga ce anume vrea. Basescu l-a impins acum definitiv in tabara adversarilor sai din PNL si asta il va costa.

De cind a preluat guvernul, Tariceanu lucreaza incet la propria legenda de lider. {i nu incepuse chiar rau. Bilantul real al guvernarii a fost bun, mai ales in ce priveste fiscalitatea, justitia si reformarea sistemului de pensii (se vorbeste prea putin de imensul efort logistic al recalcularii pensiilor, care reaseaza sistemul pe baze mai echitabile).

Cu o guvernare lunga, Tariceanu avea toate sansele sa iasa definitiv din pluton si sa-si confirme apartenenta in clubul acelor putini lideri-institutii-prin-ei-insisi. Adrian Nastase a urmat acest traseu: o guvernare lunga si vizibila – saritura in categoria granzilor. Cu toata gaunosenia personajului, va ramine acolo mult si bine pentru ca asa sint legile imaginii in politica.

Dar Tariceanu nu a avut timp pentru asta. Si nici nu a avut destula rabdare. Si nici destul curaj. Daca avea rabdare, mai suporta tutela lui Basescu, mai ales ca nu avea ce sa ii contrapuna (asa cum Nastase a tacut si a inchitit in sec sub tutela lui Iliescu). Daca avea curaj, accepta oferta din februarie cind putea sa devina presedintele unui mare partid format din fuziunea PD – PNL.

Si accepta anticipatele.

Declaratia sa de independenta a venit prea devreme. Nu a confirmat popular pina acum, nu a confirmat prin guvernare pentru ca a fost prea scurta, singura sursa a legitimitatii sale este partidul. Nu e destul intr-o batalie cu un Basescu care are votul popular in spate si un Stolojan care are propria legenda. Este mai putin popular chiar decit unii ministri care il contesta (Musca, Flutur).

A actionat ofensiv convocindu-i la Bucuresti pe liderii locali. Poate ca i-a linistit pentru moment, dar timpul curge in defavoarea lui. Impreuna, doua figuri ca Basescu si Stolojan care au adus victoria Aliantei nu pot fi tinute in loc de o imagine inca in formare cum este cea a lui Tariceanu.

Daca Stolojan va raspunde la intrebarea fundamentala: de ce s-a retras atunci (a fost bolnav? ce a avut? a fost santajabil? mai este?) atunci mitul salvatorului care iar rezolva o criza se va reactiva.