Lantul transpartinic (de Alexandru Lazescu)

„Ziarul Financiar” a calculat ca pensiile pe care si le-au oferit senatorii si deputatii prin noua forma a statutului parlamentarilor ajung in total la 3,5 milioane de Euro. Cuantumul pensiei, oricum generos, creste cu 20% si cu 40% in functie de numarul de mandate.

Hotarirea cu pricina care s-a bucurat de un larg consens transpartinic atunci cind a fost adoptata a stirnit in mod previzibil multa vilva mediatica.

Mai ales ca venea dupa o alta manifestare controversata de solidaritate a senatorilor care eludind pe fata sau mascat granitele putere – opozitie au respins o ordonanta de urgenta destul de incomoda pentru multa lume din intreaga clasa politica, aceea prin care se infiinta Departamentul National Anticoruptie.

3,5 milioane de Euro nu inseamna mare lucru daca ne raportam la bugetul de stat in ansamblu. Si pina la urma mai grava e performanta indoielnica a alesilor nostri mai degraba decit sumele astfel consumate.

Dar a vorbi despre pensii de zeci de milioane intr-o tara in care acestea numara in marea lor majoritate doar citeva milioane irita si enerveaza mai ales ca impresia generala e aceea ca tot ceea ce fac parlamentarii atunci cind nu sint preocupati sa–si ofere singuri pasapoarte diplomatice sau pensii substantiale e sa atipeasca sau sa citeasca presa, si asta atunci cind catadicsesc sa fie

prezenti. Asa ca nu e de mirare ca forul legislativ al tarii a ajuns una din institutiile cele mai lipsite de credibilitate in ochii romanilor.

De fapt, atunci cind privesc cu suspiciune si chiar cu ostilitate Parlamentul oamenii nu fac decit sa aleaga o tinta pentru nemultumirea mai larga fata de clasa politica in ansamblu, ba chiar fata de un intreg sistem in care politica si afacerile se amesteca permanent fabricind privilegii si discrepante suparatoare si chiar umilitoare.

Ideea ca a face politica e o formula sigura de a parveni, de a-ti urmari interesele personale si de a ajunge la functii de demnitate publica bine platite fara a te sinchisi in realitate de interesele alegatorilor nu e deloc noua. Exceptiile, de tipul Monei Musca, foarte popularul deputat liberal sint putine si sint vazute doar ca abateri care confirma regula.

Lucrurile au evoluat insa in timp iar din acest punct de vedere mandatul 2001 – 2004 a fost perceput drept unul al marilor inbogatiri politice.

Perceptia larg raspindita e aceea ca majoritatea liderilor din fruntea PSD, de la Adrian Nastase la Dan Ioan Popescu sau Miron Mitrea, dar si intreaga pleiada de baroni locali au facut averi impresionante utilizind fara retinere si fara scrupule levierul politic.

Aceasta idee dominanta si frustrarile masive pe care le-a generat au avut probabil rolul determinat in alegerile din decembrie 2004 care au dus la succesul lui Traian Basescu la prezidentiale si au permis Aliantei PNL – PD sa ajunga la guvernare.

Acum ne aflam intr-un alt moment de inflexiune. Romanii continua sa nu aiba mare incredere in PSD in ciuda avalansei de discursuri pe tema innoirii partidului. ~ncep insa sa-si piarda accelerat increderea si in noii guvernanti. Iar sentimentul dominant, acela ca toti sint o apa si un pamint, nu poate fi decit intarit de intimplari de genul celor petrecute in ultimul timp in Parlament.

Deocamdata insa politicienii ignora cu un soi de detasare iresponsabila acest fenomen ingrijorator. Nu exista aproape deloc curente de opinie in interiorul grupurilor parlamentare capabile sa blocheze hotariri cu efecte dezastruose pentru imaginea Parlamentului, precum respingerea ordonantei DNA sau stabilirea pensiilor demnitarilor daca nu din retinere morala macar din inteligenta politica.

Iar si iar deputatii si senatorii se pacalesc crezind ca de vina e doar mass media si se iluzioneaza ca e vorba de o tendinta reversibila. Nimic mai gresit. De altfel lucrurile pot fi plasate intr-un context mai larg, chiar daca sistemul romanesc de a face politica are, trebuie sa recunoastem, caracteristici inimitabile.

Ceea ce desemnam in termeni generali drept „establishment”-ul politic trece printr-o criza de proportii la nivelul intregului continent. Impasul Constitutiei europene ofera doar un indiciu pentru clivajul in crestere dintre felul in care vad proiectul european oamenii de pe strada, pe de o parte, si politicienii impreuna cu birocratii de la Bruxelles, pe de alta.

Ultima observatie ar trebui sa dea de gindit celor care isi fac iluzii crezind ca modificarea sistemului electoral autohton ar putea rezolva in mare parte si inca repede calitatea reprezentarii parlamentare si implicit si chestiunea deficitului de credibilitate al institutiei.

Votul uninominal, eventual in forma mixta propusa de Pro Democratia, poate ajuta intr-o oarecare masura dar e greu de crezut ca va avea impactul major pe care multa lume il asteapta.

Si asta va dura atita vreme cit partidele politice continua sa ramin niste structuri institutionale profund bolnave, clientelare, viciate de mediocritate prin modul de organizare interna si de gestiune a resurselor umane.

Nu numai ca o multime de personaje mediocre ajung senatori sau deputati dar chiar si putinii oameni de valoare care trec de prima sita de partid au sanse mici sa prinda pozitii cu adevarat influente in comisii sau in alte structuri institutionale daca nu face parte din „grupul” potrivit. Pentru ca orice alte criterii de selectie palesc in fata acestei reguli de fier.

Se vorbeste putin despre astfel de lucruri ignorindu-se faptul esential ca pina la urma majoritatea pirghiilor de putere si de influenta institutionala din stat sint populate cu oameni promovati de acest gen de structuri de partid.

Or, daca pe linga alte citeva demersuri importante, absolut obligatorii, precum introducerea votului nominal care sa consemneze fara echivoc felul concret in care a votat un deputat sau un senator la un moment dat, nu au loc si schimbari semnificative din punctul de vedere al manierei in care sint organizate si functioneaza principalele formatiuni politice autohtone exista putine sanse sa iesim

din criza actuala. Daca acest lucru nu se va intimpla cei in cauza ar trebui, teoretic, sa se astepte in viitor la sanctiuni electorale masive si dureroase. Problema e ca nu sint deloc semne ca la viitoarele alegeri romanii vor avea cu adevarat ceva semnificativ diferit la dispozitie.