Pipera la munte si la mare (de Razvan Exarhu)

Pipera e mai mult decat un stil arhitectonic. Pipera e o atitudine, e un stil de viata, e o anume valoare a pH-ului, e o rezervatie de ADN cu spirale de gresie, faianta, inox, lambriu de brad si termopan, e un blat pentru cele mai oribile si dezgustatoare torturi.

Pipera nu e ceva static, Pipera e o forma moderna a navalirilor barbare, Pipera e un virus necunoscut, adus de gazde ignorante si inversunate. Este si un reper pentru cei lipsiti de repere, este raiul celor a caror masina e de 10 ori mai valoroasa decat casa.

Dincolo de toate calificarile simbolice pe care le poate primi, acest Nobel al mitocaniei si ratacirii este un tsunami subtil care matura rapid si sigur tot ce-i iese in cale. Un soi de Godzilla in forma de casa buna de dinamitat, care lasa in urma colonii de monstri mici si nerabdatori sa se dezvolte.

Atunci cand vor avea trei etaje, o fatada mov, multe coloane si toata curtea betonata, vor putea contamina si ei mintile slabe si doritoare sa exprime puterea absoluta a tampeniei. Pipera e deja un model estetic, e echivalentul conturului sticlei de Coca-Cola, e cel mai cunoscut rebut din Romania – si asta in doar zece ani. Oriunde mergi, dai peste Pipera.

Casele de la mare, casele de la munte, casele de la tara si casele conspirative, hotelurile si bordelurile, wc-urile publice si cele de stat, casele intelectualilor si ale manelistilor sunt mai nou produsul acestui urias generator de tipare de lagar de lux second-hand.

La ultimele inundatii, televiziunile s-au dezlantuit cu sfanta furie demolatoare asupra caselor din paianta si chirpici.

Ideea care reiesea din acest discurs era ca aceste forme traditionale de constructie si foarte sanatoase, pe deasupra, sunt cei mai mari dusmani ai omului modern, sunt rusinea Romaniei maneliste, sunt o piedica majora in calea integrarii noastre in lumea civilizata a cartonului multistrat.

Poate ca si aceste iresponsabile si insistente modificari ale opiniei publice ajuta mult la adoptarea entuziasta de catre oamenii muncii, tarani, muncitori si intelectuali a acestei isterii apocaliptice. Mai sunt si emisiunile care promoveaza aceste orori si care reusesc

sa-i ghideze pe insetatii de desfigurari interioare si exterioare pe cel mai scurt drum catre lada de gunoi.

Premierul se mira, vai, de parasirea specificului local in Delta Dunarii. Daca i-ar ruga pe colegii sai, demnitarii, sa-i spuna unde locuiesc si sa-i arate si fotografii cu casutele lor, ar intelege ca putini mai sunt cei necontaminati. Sa nu intelegeti ca premierul ar putea fi o instanta.

Doar am dat un exemplu de situatie. Nu vreau sa spun ca totul ar trebui facut din chirpici sau paianta, dar vreau sa spun ca BCA-ul este o forma de crima impotriva umanitatii. Nu vreau sa mearga toti cetatenii la scoala estetica ajutatoare, dar ar fi bine ca gunoiul sa fie perceput ca gunoi, chiar daca e cumparat scump si in rate.

Mirajul posesiunii a inlocuit complet orice forma de discernamant si de adecvare. Reproducerea scelerata a aceluiasi model indiferent de context – Pipera la munte si la mare – va sufoca in scurt timp orice sansa de a mai locui cat de putin in datele umanitatii. Si degeaba ne vom tot mira ca turistii se duc in alta parte, ca nu iesim din performantele de oferta a lumii a treia.

Pe de alta parte, aceasta stare de lucruri si ispita monstruoasa de accesorii au un avantaj major si foarte trist, in acelasi timp. E mult mai simplu sa-ti dai seama cu cine ai de-a face.

Dincolo de lanturi de aur si turnulete, dincolo de gresia si faianta fara de care nimeni nu mai poate fi considerat om, exista semnale destule pentru a putea detecta mitocanul, chiar si camuflat doar de o pereche de slapi si de un prosop. Merge la fel de bine si costumul, nu va faceti iluzii. Si mai sunt si copiii gata imbecilizati de camarutele lor vesele cu pereti in mii de culori.

Sloganul formulat de mine acum ceva timp – Romania, manca-ti-as! – l-as inlocui cu Romania – Oricum! Asa ca le recomand tuturor celor care cred ca Pipera nu e bau-bau, sa nu puna la inima, mai sunt multe locuri frumoase pe care le pot betona. Revolutia morala a esuat, cea estetica nu s-a mai organizat.

In rest, putem admira noua biserica din Neptun, cu scaune albastre de restaurant ceausist si cu rampe abrupte, pentru handicapati, care conduc spre un zid. Si nu luati personal acest articol, chiar in acest moment un tatic destept ii spune copilului: hai sa ne jucam, ziceam ca faceam mamaliguta…