Ziaristul militant vs ziaristul executant (de Sabina Fati)

In primii ani ai epocii postdecembriste ziaristii puteau fi impartiti, nu doar dupa scopurile pe care le urmareau, ci si dupa gazetele in care scriau, in militanti ai democratiei si sustinatori ai noii ordini impuse de regimul Iliescu. Desi vremurile erau tulburi, in breasla lucrurile erau mult mai clare decit astazi, fiindca propagandstii FSN nu se camuflau printre adeptii societatii deschise.

Acum lucrurile sint mult mai confuze, iar cei care-i laudau in 1990 pe minerii veniti sa planteze flori in Piata Universitatii s-au convertit – din oportunism sau, cine stie, poate chiar din convingere – la ideile statului de drept si dau lectii de morala si civism; iar unii dintre cei cu experienta presei comuniste, care in prima parte a anilor 90 au fost adeptii schimbarii, s-au inregimentat

in mari trusturi de presa, patronate de personaje controversate si accepta sa faca jocurile, mai mult sau mai putin subtile ale celor care-i platesc, aruncind la gunoi principiile pe care le clamau altadata.

Jurnalismul militant al anilor 90 a disparut nu doar fiindca Romania a progresat, ci si pentru ca generatia ziaristilor intrati in presa in primii ani ai epocii postdecembriste s-a imprastiat. Unii nu au mai avut rabdare sa astepte normalizarea si au plecat in locuri mai civilizate, altii s-au indreptat spre sectoare mai profitabile, iar cei putini care au

ramas, fie au fost acaparati de trusturile mafiotizate, participind cu semnatura lor la credibilizarea acestora, fie se afla la periferia presei autohtone, in zone fara influenta si vizibilitate, de unde se incapatineaza sa sustina idei si principii, nu persoane si partide.

Marginalizarea lor a avut loc pe cai naturale, nu in urma unor

scenarii ascunse, fiindca sistemul a incercat sa-i recupereze

si sa le ofere pozitii bine platite in fruntea unor ziare sau

posturi de televiziune, dar ei, neavind scoala compromisului, nu au

rezistat in functiile oferite cu generozitate de exponentii marilor

corporatii autohtone de media, hirsiti in aranjamente de culise.

In urma experientelor de acomodare, terminate cu esecuri succesive,

acesti ziaristi militanti, inadaptabili la complicitatile patronatelor, au devenit talibanii presei: mereu in transhumanta, bolnavi de vagabondaj cronic cu speranta ca se mai poate face o bresa in conglomeratul grupurilor media de pe piata romaneasca, permanent exilati de propriile conceptii despre corectitudine si impartialitate.

Generatia militantilor redusa la un grup care se micsoreaza de la

o zi la alta este acum pusa la colt, fiindca unul dintre exponentii ei a semnat pe vremea studentiei un angajament cu securitatea

ceausista.

Greseala de tinerete, nemarturisita din vreme este folosita de multi colegi de breasla, din proprie initiativa sau la sugestia sefilor, pentru a-l linsa pe Carol Sebastian, in numele unor principii pe care ei nu le-au avut niciodata.

Insurgenti de ocazie si mercenari din vocatie, acestia nu si-au dovedit barbatia nici luptindu-se cu regimul FSN-PDSR-PSD, nici prin alte forme de eroism predecembrist si cu atit mai putin in respingerea jocurilor pe care le fac gazetele unde lucreaza.

Platiti cu bani adunati din paradisuri fiscale de patroni cu dosare

penale sau proveniti direct din structurile de virf ale

Securitatii, ce-i care-l pun la zid pe Sebastian sint oameni

fara cauza, interesati de chiverniseli imediate si trambuline

stabile spre functii cu vizibilitate. Cu ajutorul lor se tes urzelile

otravite de fiecare zi si se fac treburile murdare ale redactiilor,

cu ajutorul lor se pun in pagina dosare comandate si se executa

la ordin lideri politici sau afaceristi si tot cu ajutorul lor se fac

campanii de imagine pentru cei care din virful politicii pot sluji

grupurile de interese aflate in spatele trustului de presa la care

lucreaza.

Locul ziaristilor militanti care pun pe masa toate cartile si

care-si declara fara ascunzisuri principiile este luat acum de

executanti care pun in scena fara cirteala dispozitiile sefilor, prostituindu-se de buna voie si fara sa fie nevoiti sa dea socoteala de ce o fac.