Sari direct la conținut

Internet pe linia de curent

Cotidianul

Uniunea Europeana acorda sume imense pentru o tehnologie care permite servicii de comunicatii (telefonie, Internet si televiziune) prin prizele electrice.

Incepind cu luna aceasta, comunicatiile pe linie electrica – Power Line Communications (PLC) – constituie noua tendinta a societatii informationale europene care va cuprinde si Romania, relateaza NewsIn.

Seful serviciului Mobile& Wireless din cadrul Comisiei Europene, Paulo de Sousa, afirma, luna trecuta, la Bucuresti, ca Uniunea Europeana urmareste pe viitor infiintarea unui „Internet energetic“ la nivel continental. PLC inseamna o suma de retele de banda larga care se bazeaza chiar pe liniile de curent electric.

Aplicatiile PLC sint cit se poate de variate: citirea automata a contoarelor de electricitate, telefonie, Internet de banda larga, precum si potentiale aplicatii de automatizare a locuintei.

PLC de noua generatie permite si triple-play: servicii de date, voce si video furnizate integrat sau alte servicii precum video-on-demand, High Definition TV streaming, online gaming, HiFi Audio Streaming, online education sau tele-working, sustine publicatia electronica WallStreet.

Investitii uriase

„La 1 ianuarie 2007 va fi lansat un amplu program- cadru de cercetare care se va derula pe parcursul a sapte ani si care va avea un buget de 54 de miliarde de euro“, potrivit lui Paulo de Sousa. „La nivelul tehnologiei informatiei, proiectul va valora noua miliarde de euro, iar la nivel energetic 2,3 miliarde de euro“, a precizat de Sousa.

In Romania, a existat un proiect pilot de implementare a tehnologiei PLC, elaborat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) in iulie 2006, in parteneriat cu societatea Bit Telecom, cistigatoarea licitatiei desfasurate in acest sens.

Proiectul, implementat in comuna Band din judetul Maramures, a durat sase luni, iar MCTI analizeaza oportunitatea implementarii PLC la nivel national.

Descris de ministrul de resort Zsolt Nagy, la vremea respectiva, drept „unic in Europa de Est“, proiectul a costat circa 70.000 de lei si a constat in realizarea unei retele de tip PLC la care au fost conectate 50 de terminale telefonice si 10 PC-uri.

Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei IT&C din Camera Deputatilor, nu considera insa PLC o solutie de viitor. Acesta ne-a declarat ca in marile aglomerari urbane latimea de banda lasa de dorit, fiind „o solutie care era interesanta acum 6-7 ani“, si ca viitorul apartine fibrei optice.

In plus, in zonele rurale infrastructura necesara pentru implementarea PLC este mai scumpa decit solutiile alternative, a precizat Pambuccian, care nu considera ca investitia ar fi rentabila.

Integral in Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro