Final de partida (de Radu F. Alexandru)

Intr-o lunga insiruire de lucruri minore, lipsite de orice relevanta (vezi absenta in mass-media a oricarui comentariu de fond care sa fi retinut macar o singura idee sau proiect politic) s-au inregistrat pe parcursul Congresului extraordinar al PNL doua momente de o semnificatie cu totul aparte. Primul il reprezinta victoria lui Ludovic Orban in fata lui Bogdan Olteanu.

Al doilea, lista finala a celor cincisprezece vicepresedinti ai partidului. In aparenta complet distincte unul de celalalt, cele doua se afla intr-o deplina relationare si nu reprezinta altceva decat doua din unghiurile din care se poate contempla, cu o claritate fara cusur, chipul senin al marelui castigator al show-ului recent incheiat…

Seninatatea cu care Ludovic Orban si-a permis sa declare ca, fiind cel mai bun, era sigur ca va castiga confruntarea cu Bogdan Olteanu si a acceptat sa i se puna pe frunte coronita de invingator este o proba crasa de impostura.

El nu a castigat prin ceea ce este si nu a iesit invingator intr-o competitie in care valoarea e cea care a stabilit ierarhiile; nici entuziasmand delegatii la congres cu un program cu care s-a angajat sa redea stralucirea PNL si sa recupereze increderea pierduta a electoratului; nici macar gratie vehementei si limbajului (de cele mai multe ori) extrem de jos cu care ataca PD si pe presedintele

Basescu. Atu-ul infailibil pe care Orban l-a avut in maneca, singurul care l-a urcat pe podium, se numeste Dinu Patriciu.

De ani de zile simbrias al prosperului lui coleg, proaspatul vicepresedinte pe probleme de imagine si comunicare beneficiaza de un sprijin cu care este foarte greu de concurat si in fata caruia e aproape imposibil de castigat, chiar atunci cand te bucuri de sustinerea totala a presedintelui partidului si ai in spate o trupa de asalt de dimensiunea si de forta celei pe care o conduce Bogdan

Olteanu. Pentru ca presedintele Camerei Deputatilor, in afara traditionalei protectii si generozitatii de care se bucura din partea ”Nasului”, a reusit pe parcursul timpului sa organizeze si sa se puna in fruntea ”lupilor tineri”, cu care a ocupat pozitii-cheie atat in conducerea centrala a PNL, dar si in cele mai multe din organizatiile din teritoriu.

Ca urmare, meciul Orban-Olteanu, care a tinut afisul Congresului, nu trebuie privit doar ca o competitie intre doi oameni care au trudit fiecare in felul lui pentru a castiga o sustinere cat mai larga in cadrul partidului, cat mai ales o confruntare extrema intre bonzii care sunt

in spatele lor: Dinu Patriciu si Calin Popescu Tariceanu si care, fiecare dintre ei, impotriva a tot ce ii leaga, auluptat pentru a-si impune omul lor. Perdant, ca de fiecare data, Tariceanu…

Pana la Congres, PNL a functionat cu cinci vicepresedinti. Randamentul se poate spune ca nu a fost cel mai rau, cata vreme, in urma alegerilor din 2004, partidul a ajuns la guvernare si in fruntea executivului a fost pus un liberal.

Dar cum, de regula, e aproape omeneste sa repetam cu obstinatie greselile predecesorilor si cum PNL pare sa nu aiba alta obsesie decat sa mearga exact pe urmele PSD, s-a ajuns la ideea sporirii numarului vicepresedintilor: 8 – 12 parea sa fie ultima chestiune care mai trebuia transata pentru a asigura viitoarele succese ale partidului.

Intr-un final, s-a calculat numarul de aur: 15! Opinia publica nu a fost informata care a fost strategul care a reusit sa identifice valoarea optima a ordinului de reprezentare cantitativa in randul vicepresedintilor.

Dar orice om care urmareste cu o elementara atentie mass-media si care parcurge azi lista noilor vice ai PNL nu poate sa nu observe imediat, cu concluziile care decurg de la sine, ca mai mult de jumatate dintre ei au fost reciclati pe statele de plata ale lui Dinu Patriciu…

Repetata la infinit in mass-media, intrebarea privind rostul real al Congresului extraordinar al PNL pare sa fi primit, odata cu lasarea cortinei, raspunsul mult cautat: nevoia irepresibila a lui Calin Popescu Tariceanu de a forta Oracolul sa-i impartaseasca taina in care, altfel, ar fi ramas ascuns timpul pe care il mai are de petrecut ca presedinte al partidului.

Si Oracolul s-a indurat de el si, sibilic ca totdeauna, i-a raspuns: ”Putin”. Daca, la cea de-a 55-a aniversare, i-a daruit si un dram de luciditate, proaspatul presedinte reales al PNL va reusi sa inteleaga si ce nu i-a spus Oracolul: a pierdut.

Iar putinul de care mai dispune nu numai ca nu se va intinde peste cei doi ani pe care ii avea, de altfel, si inainte de convocarea Congresului, in virtutea unui mandat legitim si pe care nu i l-a contestat nimeni, dar de acum inainte controlul in exclusivitate asupra partidului a trecut complet in mainile altcuiva. Ale marelui castigator al show-ului recent incheiat: Dinu Patriciu.