Un anumit mod de a face politica (de Rodica Culcer)

Iata ca, in mod neasteptat, aceste recomandari pot fi valabile si astazi, in plin avant democratic si european. Daca anturajul premierului s-ar fi gandit la interesul lui, nu al lui Dinu Patriciu, ar fi trebuit sa i le aminteasca.

Oricat ne-am invarti in jurul semnificatiilor si implicatiilor biletului buclucas pe care „Calin” i l-a trimis lui „Traian”, cel mai important fapt este ca el a fost scris si semnat.

Propozitia interogativa „daca ai ocazia, sa vorbesti la Parchet despre subiect?” , transformata in mii de pixeli, nu mai poate fi stearsa nici de pe ecranele televizoarelor, nici din paginile ziarelor. Echipa de zgomote alcatuita din politicieni si comentatori poate incerca diversiuni, poate emite interpretari si profetii, dar nu poate face sa dispara biletul.

In aceasta faza, nici Harry Potter nu ar mai putea face nimic.

Cum a fost totusi posibil asa ceva? La primul nivel, strict practic, cei versati in ale politicii si in arta interventiei stiu ca asemenea cerinte nu se formuleaza niciodata in scris, iar mai nou, nici macar la telefon.

Ceea ce ar trebui sa ne preocupe insa nu este naivitatea primului-ministru, ci un anumit mod de a face politica. El nu mai poate fi tagaduit, iar biletul premierului va ramane in istorie ca prima atestare documentara a interventiilor in numele unui grup de interese.

Faptul ca un politician cu experienta a scris cu usurinta o astfel de misiva solicitand interventia sefului statului pe langa (probabil) procurorul general demonstreaza ca, in mediul nostru politic, astfel de interventii sunt considerate practica curenta, un mod obisnuit de a rezolva problemele.

Chiar daca toti banuiam ca asa se petrec lucrurile, nimeni nu o putea dovedi si toate discutiile se opreau la nivelul speculatiilor.

In ciuda cinismului general, atestarea documentara a practicilor interventioniste ale politicienilor nu are cum sa ramana fara consecinte. Resemnarea generala cu privire la modul de a face politica incetatenit dupa decembrie 1989 va fi fost zguduita.

La drept vorbind, politicienilor le convenea aceasta resemnare, care consfintea o acceptare tacita a status quo-ului. Iata insa ca se poate sa mai vedem si noi, simpli cetateni, ce scriu demnitarii. Aratat intregii tari la televizor, biletul capata, ca si popa din Rudeni, din balada lui Toparceanu, „maretia de simbol”.

In Romania, gestul lui Traian Basescu este o premiera absoluta; lovitura de incepere a unui joc periculos pentru clasa politica, dar benefic pentru noi si pentru cauza transparentei.

Poate tocmai de aceea majoritatea politicienilor il ataca pe presedinte, care a primit si aratat biletul incalcand regulile jocului traditional, si nu pe premier, cel care a scris biletul, facand de altfel ceea ce fac si ceilalti.

Nu intamplator asadar Mircea Geoana a anuntat ca va declansa procedura de suspendare a presedintelui, dar se abtine de la o motiune de cenzura.

Ce va urma? O cohorta de analisti si experti se grabesc sa ne convinga ca nu se va intampla nimic. Este un fel de a spune, ca pe 21 decembrie 1989, „tovarasi, stati linistiti la locurile voastre”.

Chiar daca nu este vorba de trafic de influenta, pentru ca premierul nu oferea avantaje materiale, dezvaluirea biletului tot creeaza probleme.

Colaborarea dintre presedinte si premier devine o problema, iar dezbaterea publica este viciata de conflictul dintre palate. In nicio tara normala astfel de evenimente nu raman fara consecinte.

Logic ar fi ca premierul sa ceara un vot de incredere in parlament. Daca nu o va face, inseamna ca se teme de un esec. Un vot de incredere din partea populatiei, adica alegeri anticipate, nu va cere sigur, pentru ca se teme si mai tare.

Dar a lasa lucrurile „ca-n tren” este mai rau decat orice pentru onoarea si credibilitatea clasei politice romanesti, in tara si in afara ei. A propos de Europa, sa amintim ca un ministru britanic, bun prieten cu premierul Tony Blair, a fost obligat sa demisioneze cand s-a aflat ca s-a interesat telefonic de cererea de viza a unui om de afaceri indian.

Multi vor spune desigur ca Romania nu e Marea Britanie. Ce sa raspund? Intr-adevar, nu este.