Sari direct la conținut

Comertul cu firme romanesti: cinci miliarde de dolari in 2006

Cotidianul

Preluarea de catre Erste Bank a 7,2% din titlurile Bancii Comerciale Romane (BCR) de la salariatii institutiei de credit romanesti, pentru 543 de milioane de euro, a fost cea mai mare tranzactie din domeniul fuziunilor si achizitiilor in Romania anul trecut, potrivit PricewaterhouseCoopers (PwC).

Comparativ, cea mai mare tranzactie din Europa Centrala si de Est a fost cumpararea a 23,21% din Yuganskneftegaz de catre Rosneftegaz (ambele din Federatia Rusa) cu suma de 6,5 miliarde de dolari.

Compania a realizat studiul „Fuziuni si Achizitii in Europa Centrala si de Est in 2006“, in cadrul caruia a luat in calcul 11 tari din acest spatiu (Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Rusia, Slovacia, Slovenia, Ucraina si Serbia), dintre care sapte sint membre ale Uniunii Europene.

In Romania, in topul celor mai importante achizitii si fuziuni, pe pozitia secunda se afla achizitia producatorului de medicamente Terapia, detinut anterior de fondul de investitii Advent International, de catre compania indiana Ranbaxy, pentru 324 de milioane de dolari.

Locul al treilea este ocupat de cumpararea centrului comercial Polus din Cluj de fondul de investitii Immoeast de la Trigranit pentru 263 de milioane de dolari.

Alte tranzactii mari

Printre alte tranzactii importante in tara noastra se afla achizitia companiilor Motoractive, Ralfi si Domenia Credit de General Electric de la Fondul Romano-American de Investitii pentru 178 de milioane de dolari, cumpararea producatorului de medicamente Sindan de catre firma irlandeza Actavis,

cu o valoare de 177 de milioane de dolari, achizitia City Mall de catre investitorul britanic APN

Funds Management, pentru 130 de milioane de dolari. Pe ultimele pozitii din top 10 se gasesc cumpararea Sema Parc de catre fondul austriac Europolis (113 milioane de dolari),

vinzarea pentru 104 milioane de dolari a European Retail Park catre fondul britanic North Real Estate Opportunities si a cladirii Charles de Gaulle Plaza fondului Accession Fund pentru 101 milioane de euro.

Imobiliarele, in frunte

Din totalul tranzactiilor care depasesc 100 de milioane de dolari, 60% au fost in domeniul imobiliar.

Conform PwC, fondurile de investitii, foarte active in ultima perioada in Romania si cu randamente excelente, vor fi interesate in special de domeniul farmaceutic, de cel de servicii financiare, de constructii si materiale de constructii.

Rentabilitatile asteptate si acceptate de catre fondurile de investitii care vor intra pe piata in acest an sunt preconizate insa sa scada catre valori cuprinse intre 20 si 30%. Vinzarea Terapia, de exemplu, a adus fondului Advent International un profit de sapte ori mai mare in trei ani, conform PwC.

Daca in 2005 jumatate din valoarea pietei de achizitii si fuziuni a fost data de o singura megatranzactie (cumpararea Connex de catre Vodafone), anul trecut au fost incheiate, in schimb, un numar foarte mare de tranzactii cu valoare medie.

Integral in Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro