Pofta de putere (de Andreea Pora)

Efectul referendumului asupra partidelor pierzatoare incepe sa se faca simtit, dar este departe de ceea ce analistii proroceau ca fiind inevitabil si normal: descapatanarea vinovatilor.

Dupa primul moment de deruta, cand artizanii infrangerii au incercat sa-si salveze pielea fiecare dupa cum l-a dus capul – Orban propunand iesirea de la guvernare, iar Geoana asumarea „colectiva” a responsabilitatii -, apele au revenit la matca. Ca intotdeauna, vinovatii raman anonimi si colectivi, partidele scapa de reformare si dorinta de putere revine in forta.

La liberali, esecului nu i se poate spune pe nume din simplul motiv ca a fost produs de insusi seful partidului in dubla sa calitate de impartitor de functii in administratie si de bani de la buget. Nici cei cinci razboinici care au speriat electoratul PNL – Norica, Antonescu, Orban, Fenechiu si Rusanu – nu au fost trasi la raspundere, din aceleasi motive.

Nesanctionat a scapat deocamdata si cuplul de consilieri-gropari Finkelstein-Andronic, care a papat probabil tot atatia bani cat mitingurile PD si PSD laolalta. Decizia unanima de a ramane la

guvernare arata limpede ca actualii lideri ai PNL sunt dispusi in continuare sa sacrifice partidul de dragul puterii. Pentru ca asta se va intampla in situatia in care concubinajul cu PSD va continua sub o forma sau alta. Liberalii nu sunt insa singurii.

Din acest punct de vedere, referendumul are un efect pervers asupra tuturor partidelor, care si-au redescoperit, proaspata, neafectata de esec, pofta de guvernare. Liberalii au o scuza, au prins deja gustul si doar de curand aria recompenselor si a sinecurilor s-a marit prin plecarea PD.

Cele mai mari semne de intrebare le ridica insa PSD si PD, doua partide care nu ar avea nici un motiv – in afara, evident, de cel al satisfacerii propriei clientele – sa doreasca puterea.

Impins spre guvernare de grupul de la Cluj (ale carui calcule sunt corecte pana la un punct), PSD ignora ca alegerile parlamentare bat la usa, iar partidele din opozitie vor avea grija sa treaca minusul decontului intregii guvernari in sarcina lui. PSD va avea impotriva patru partide care isi vor fructifica la maximum statutul de opozitie, motiv pentru care cresterea in sondaje va fi iluzorie.

In plus, pierde orice posibilitate de a se reforma, de a-si cauta un lider viabil. Cu alte cuvinte, PSD la guvernare va ramane prizonierul acelorasi personaje care l-au impins spre dezastrul din referendum si spre blocajul din sondaje in ultimii doi ani.

Aceleasi motivatii functioneaza si in cazul PD, care cocheteaza cu ideea puterii, fie si indirecte, adica prin intermediul PSD. Democratii sunt macinati de o frustrare care nu a avut timp sa se ostoiasca.

In cazul PD, pierderile ar fi incalculabile, pentru ca electoratul de dreapta care la referendum a penalizat alianta PNL cu PSD ar migra rapid inapoi, dezgustat si razbunator (este utopica ideea ca cei 60% liberali au votat impotriva demiterii din cauza ca Traian Basescu este eroul lor preferat).

Aceasta noua pohta de putere a partidelor, lupta pentru o guvernare scurta, aducatoare doar de beneficii financiare si clientelare, arata ca faimoasa sintagma „reforma clasei politice” este doar un joc electoral de cuvinte.