Unde au disparut jurnalele de lupta ale SRI?
Serviciul Roman de Informatii a refuzat sa coopereze cu procurorii militari pentru aflarea adevarului despre mineriada din 13-15 iunie 1990. Jurnalele de lupta ale Ministerului de Interne si MApN, dar si planul de actiune pentru evacuarea Pietei Universitatii mentioneaza clar existenta si participatia efectivelor SRI.
Serviciul Roman de Informatii a refuzat sa ofere documente procurorilor militari despre participarea institutiei la reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii din 13 iunie 1990, incercand sa blocheze astfel aflarea adevarului despre evenimentele sangeroase de atunci.
Virgil Magureanu, sef al SRI intre anii 1990 si 1997, ne-a confirmat faptul ca institutia sa a participat in iunie 1990 la reprimarea manifestatiei-maraton din Piata Universitatii din Bucuresti, prin Brigada Antitero, dar sustine ca in arhive ar trebui sa existe documentele despre acele evenimente, deoarece el nu a dat ordin sa fie distruse.
Pe de alta parte insa, fostul sef al SRI confirma faptul ca, la sfarsitul lunii iunie 1990, institutia coordonata de el a distrus zeci de mii de documente la Berevoiesti, intre care si note informative despre participantii la mitingul din Piata Universitatii.
Succesorii lui Virgil Magureanu – Costin Georgescu (fost sef al SRI intre 1997 si 2000) si Radu Timofte (2001-2006) – au sustinut, prin adrese oficiale, ca in arhive nu exista documente despre participarea SRI la reprimarea manifestantilor din iunie 1990.
Este clar faptul ca cel putin Costin Georgescu nu ar fi avut interesul sa minta deoarece a fost victima a mineriadei din iunie 1990 si ar fi dorit sa afle adevarul. Este aproape de neconceput ca intr-un stat de drept o institutie precum SRI sa boicoteze o ancheta a Parchetului.
Fie ca aceste documente au existat si au fost distruse, fie ca institutia a actionat in baza unor ordine verbale, ceea ce contravine regulamentelor, nimeni nu a platit pentru aceste abuzuri.
In raspunsurile oficiale la cererile Parchetului, SRI a sustinut ca nu detine in arhive informatii despre implicarea institutiei la aceste evenimente. Documentele SRI adresate procurorilor militari au fost semnate, in 1998, de catre Costin Georgescu, succesorul lui Virgil Magureanu la sefia SRI, iar in 2006 de catre directorul de atunci, Radu Timofte.
Costin Georgescu: „Este posibil sa fi fost distruse”
„Au existat mai multe solicitari din partea generalului magistrat Dan Voinea de la Parchetele Militare. M-am si intalnit cu dansul. I-am explicat faptul ca in arhivele SRI nu exista astfel de documente. Este posibil sa fi fost distruse, dar nu am avut probe in acest sens”, ne-a declarat Costin Georgescu.
De notorietate publica este faptul ca, la cateva zile dupa reprimarea cu brutalitate a manifestantilor din Piata Universitatii din iunie 1990, SRI a distrus camioane de documente la Berevoiesti (judetul Arges).
Intre fragmentele de documente recuperate, un an mai tarziu, in 1991, din groapa de la Berevoiesti de catre jurnalistii „Romaniei libere” existau, pe langa dosarele unor informatori ai Securitatii, si dosare despre actiunile de filaj ale unor personalitati publice participante la mitingul-maraton din Piata Universitatii din perioada 22 aprilie-13 iunie 1990.
Jurnalistii au mai atunci si fragmente din notele si planurile de actiunea ale fostei Securitati, dar si documente despre actiunile SRI anterioare datei de 13 iunie 1990.
Virgil Magureanu: „Nu din ordinul meu”
Virgil Magureanu a confirmat faptul ca personalitatile publice din Piata Universitatii au fost filate de SRI, ca au existat note despre participarea acestora la mitingul-maraton, dar a sustinut ca el nu a dispus distrugerea do-cumentelor din care s-ar fi putut reconstitui rolul SRI in evenimente.
Virgil Magureanu, fostul sef al SRI in iunie 1990, confirma: Brigada Antitero a SRI a participat la reprimarea mitingului din Piata Universitatii
Dl Costin Georgescu, succesorul dvs la conducerea SRI, ne-a declarat ca in arhivele SRI nu a mai gasit niciun document depre participarea SRI la reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii din 13 iunie 1990. Cum au disparut documentele si de ce?
Da, atunci au participat efective de la Brigada Antitero.
Dar si „alte efective”, cum apare in planul de actiune intocmit de Chitac (fost ministru de Interne-n.n.). Cum au disparut acele documente de la SRI?
Nu pot sa va spun nimic despre disparitie si nu am stiinta, repet, nu am stiinta ca ar fi putut dispare niste documente in legatura cu care SRI avea cele mai mari interese sa fie acolo (adica in arhive -n.n.), sa poata fi confruntate.
Acesta este raspunsul meu si mi-e teama ca ori ati fost dezinformata, ori poate ca dansul (C. Georgescu-n.n), nu stiu, dar ideea ca aceste documente au disparut este pur si simplu diversionista.
Pe de alta parte, daca ne aducem aminte de Berevoiesti…
Berevoiesti-ul este continuarea manipularii, nu numai ilegale, ci care tine de alte etape, din alte vremuri.
Dar la Berevoiesti s-au distrus si documente care vizau actiuni de filaj de la mitingul din Piata Universitatii din 1990, adica SRI a facut politie politica.
Nu uitati ca afacerea Berevoiesti avea, in pasivul ei, niste lucruri care tineau de vremuri de dinainte de 1989 si probabil ca acestea le-au si declansat.
Dar acolo s-au gasit si note infoprmative despre Stelian Tanase si despre multi altii care au vorbit in Piata Universitatii, la mitingul maraton. Asta inseamna ca in piata au actionat ofiteri SRI, care au intocmit acele note informative.
Normal ca au fost ofiteri acolo si au facut note informative, normal. Daca Stelian Tanase a vorbit acolo, normal ca despre el au existat note informative, care-i treaba?
De ce au fost distruse? De ce se temea SRI-ul? De ce nu le-a pastrat in arhive?
Iertati-ma, acestea de care vorbim nu au fost distruse, sunt acolo in arhive. De ce sa se distruga?
Poate pentru ca sa nu se demonstreze ca acei ofiteri au continuat sa faca politie politica si dupa 1990.
Imi pare rau sa va spun, din cate stiu eu nu s-au pus la cale si nu s-au facut actiuni de politie politica, din cate stiu eu.
Atunci, de ce a fost urmarit Tanase de catre SRI, daca nu era vorba de politie politica?
Hai sa nu mai vorbim la telefon. Daca ai intrebari, si e bine ca ai, sa mi le pui cand ne intalnim.