Gigi Hagi (de Cristian Tudor Popescu)

Din primul moment in care am auzit de mariajul Becali – Hagi n-am putut sa nu ma gandesc la cat de murdar va fi divortul. Toate actiunile intreprinse de potentatul din Pipera au un caracter mesianic, sunt inspirate direct de Dumnezeu si, prin urmare, cine are ceva impotriva nu poate fi decat homosexual, ungur sau vandut Diavolului.

Aducerea in Ghencea a nasului Gica prin vrerea finului Gigi a fost prezentata ca a doua venire a lui Hristos. Cine sa stea de-acum in calea scorurilor-fluviu cu care Steaua va sa umileasca Clujul, Europa, lumea intreaga?

Nici nu s-a terminat bine luna de miere si iata ca Regele nas ori face ce-i spune Imparatul fin, ori pleaca. Refuzand sa-l foloseasca pe Radoi ca fundas central, Hagi s-ar fi facut vinovat de lipsa de respect fata de cel care plateste: „Eu ii dau 400.000 pe an, nu el mie”

Interesant conceptul teosofului Becali: respectul se achizitioneaza cu bani.

O curva, de pilda, trebuie sa fie coplesita de respect fata de client, deoarece o plateste? Maica Tereza nu merita respect decat daca finanta pe cineva? Vreunul din trepadusii si batausii care misuna acum in jurul lui Becali, platiti de Becali, s-ar comporta cu mai mult respect fata de el decat MM Stoica dupa ce va fi plecat din plata patronului? Oricum, d-lui Becali ii e greu sa inteleaga despre

ce e vorba devreme ce si-a cumparat popularitatea cu bani si crede ca asta inseamna si respect.

Apoi: respectul e definit de Becali ca fiind executarea ordinului. Si asta e interesant: oare cati dintre oamenii de pe acest Pamant care dau ordine si dispozitii se bucura de respectul celor care le executa? „Asta e mentalitate capitalista, nu opinia ca antrenorul face ce vrea”, mai zice capitalistul Becali. Nu avem a ne mai mira ca in Romania capitalismul e cum e, devreme ce dl.

Becali este unul dintre reprezentantii sai de marca. Pe cand lucram in tehnica de calcul, am vazut la lucru pe la noi doi specialisti americani. Unul era doctor in hard, celalalt, in soft. Intr-o zi, toata treaba statea din cauza unei hibe de soft: fiindca avea o problema personala, softistul Joe lipsea cateva ore.

Vazusem cu totii ca hardistul Bill se pricepea binisor si la soft; l-am rugat s-o rezolve el. Ne-a raspuns, cu un zambet sec, fara drept de apel: „This is not my job”. Inchipuiti-va ce-ar fi facut un roman sadea…

Caci Romania e o tara plina de Leonarzi da Vinci. Insi care se pricep la toate, cu exceptia celor de care n-au avut timp sa se ocupe. Sau insi care platesc ca sa ne poata arata tuturor cum se pricep ei la toate.

Respectul fundamental in capitalism inseam?na respectarea contractului, nu „Sa traiti, am inteles, se face, sefu’!” M-ai angajat sa antrenez o echipa de fotbal, negociem leafa conditionata de un set de obiective de atins la anumite termene. Daca planul stabilit nu este indeplinit, ma dai afara. Dar pana atunci ma lasi in pace sa-mi fac treaba ca profesionist.

Or, ce avem in loc la Steaua? Vorbe la mica intelegere, in miez de noapte, „Gica, pune-l pe Radoi unde-ti spun eu, ca asa merg lucrurile in toata lumea”.

Vorbe care nu trebuiau rostite vreodata de „antrenorul” Becali, desi, tehnic vorbind, dorinta lui nu e neaparat absurda, dar daca au fost rostite si Hagi a comis greseala sa accepte, atunci avem inca un obicei romanesc: cuvantul dat si repede calcat.

Asa cum Becali se vrea si antrenor, ca sa-si faca ambitia, nu ca i-ar pasa de Steaua, Gica Hagi se vrea si jucator, tot in dauna echipei.

De saptamani intregi il vad pe marginea terenului, in picioare, transmitand prin gesticulatia abundenta si agitata un singur mesaj tribunei si telespectatorilor: „Uitati-va la astia cum nu sunt in stare sa fie Hagi pe teren, desi eu le spun cum sa faca!” Dupa ani buni de cand nu mai e in iarba, Hagi nu pare sa fi inteles ca magnificul Hagi, purtatorul tricoului cu nr. 10, nu mai exista.

Ultimul nou-venit de la Steaua, Bicfalvi sa zicem, e mai important acum decat fostul mare jucator Hagi.

Dar cel mai bine sau, mai exact, cel mai rau s-a vazut ca Hagi nu stie cine este si cine trebuie sa fie cand a intrat in mod absolut neregulamentar si ghiolbanesc pe gazon in meciul cu „Poli” Iasi ca sa zgaltaie un jucator advers prabusit pe gazon pentru a demonstra ca acesta „simuleaza”…

Devastator drog al inchipuirii este pentru romanul pricopsit sa se considere tot el mare si tare, asa, cat ai pocni din degete, fara efort, fara nici o pregatire, „din talent”, in domenii in care altii invata si muncesc ani de zile de le sar capacele.