Inspectorii Antifraudă rămân fără pistoale. În schimbul lor primesc sigilii electronice. Cum arată reorganizarea ANAF
Inspectorii antifraudă nu vor mai purta pistole, dar rămân în schimb cu spray paralizant, aparate de electroșocuri și bastoane. În schimb, ca urmare a aplicării sistemului e-Sigiliu, inspectorii vor primi sigilii electronice. Modificările se găsesc într-o Hotărâre publicată luni în Monitorul oficial, care completează OUG privind reorganizarea ANAF.
Sistemul e-Sigiliu a fost introdus prin Legea 296/2023. El se bazează pe utilizarea unor dispozitive electronice și a unei aplicații informatice care permite autorităților determinarea potențialelor puncte de deturnare a transporturilor rutiere de bunuri, indiferent dacă acestea se află în tranzit sau au ca destinație finală o firmă de pe teritoriul național.
Practic, un dispozitiv GPS va arăta ANAF și Vămii unde se află transportatorii. Conform ordinului de aplicare, montarea e-Sigiliului se va face numai în prezența șoferului mijlocului de transport monitorizat.
Dacă dispozitivul dispare sau suferă deteriorări, transportatorul rutier este obligat să plătească contravaloarea acestuia. Ruta de transport va fi declarată de șofer, iar aceasta va fi agreată și consemnată și de autoritatea competentă.
Momentan, sigiliile încă nu au fost achiziționate de ANAF.
Se fac angajări la ANAF
Noua organigramă prevede un număr maxim de 22.507 de posturi, cu tot cu președinte, vicepreședinți și cabinetele demnitarilor. Până acum, numărul de posturi era de 22.287.
Practic, Direcția Antifraudă va avea cu 220 mai mulți angajați, motivul fiind legat de aplicarea e-Sigiliu (lucru care este menționat într-o notă de fundamentare publicată în urmă cu aproape 2 luni).
O altă noutate este legată de faptul că serviciile fiscale municipale, serviciile fiscale orășenești și birourile fiscale comunale din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice se reorganizează în unități fiscale municipale, orășenești, respectiv comunale.
Sintagmele ”control operativ și inopinat”, ”control curent” și ”control tematic” utilizate până acum au fost înlocuite cu sintagma ”control antifraudă”.
De asemenea, a dispărut sintagma ”vamală” având în vedere că aceasta a fost eliminată din cuprinsul atribuțiilor ANAF, respectiv Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în condițiile în care activitatea vamală aparține exclusiv Autorității Vamale Române.
Astfel, conform Hotărârii de Guvern, ANAF „asigură administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri bugetare date prin lege în competența sa, precum și controlul fiscal, respectiv inspecție fiscală, control inopinat, control antifraudă, verificarea situației fiscale personale, verificare documentară, conformare voluntară pentru prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect frauda fiscală și evaziunea fiscală, precum și a altor fapte date prin lege în competența sa”
Fără arme de foc la Antifraudă
Inspectorii Antifraudă vor fi dotați cu „mijloace individuale de autoapărare”:
1. butelie cu gaz (spray) paralizant cu portbutelie pentru centură pentru dotarea fiecărui inspector.
2. electroşocuri: – maximum 500 de bucăţi de mici dimensiuni; – maximum 500 de bucăţi de pistoale/bastoane, pentru dotarea inspectorilor.”
Conform actului normativ „în mod justificat, inspectorul general antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală poate aproba dotarea şi a altor persoane din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală cu astfel de mijloace, dacă acestea participă la acţiuni şi numai pe timpul desfăşurării acţiunii.”
Aceste lucruri le aveau și până acum. Practic, noutatea este că li s-au scos armele de foc.
Apar structuri județene antifraudă fiscală
Vor exista structuri antifraudă teritoriale județene din 1 ianuarie 2025. Astfel, în cadrul Direcției generale antifraudă fiscală vor funcționa direcții regionale antifraudă fiscală, conduse de inspectori generali adjuncți antifraudă.
În cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală vor funcționa structuri teritoriale județene cu sediul în județele din aria de activitate a acestora. Sediul și numărul structurilor de la nivelul fiecărui județ se vor stabili prin ordin al președintelui Agenției.
Persoanele care ocupă funcții publice specifice utilizate în cadrul Agenției pentru Direcția generală antifraudă fiscală sunt împuternicite să efectueze control pe întreg teritoriul național.
Motivul este legat de faptul inspectorii merg zilnic 100 de kilometri în anumite zone, iar ANAF vrea scăderea costurilor cu deplasarea.
Mutarea Direcției marilor contribuabili la ANAF, prin care își pierde personalitatea juridică, se va face prin protocol de predare-preluare
Direcția generală de administrare a marilor contribuabili se reorganizează ca direcție generală fără personalitate juridică, prin absorbția acesteia în cadrul aparatului propriu al Agenției.
Activitatea, numărul de posturi și personalul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili vor fi preluate în cadrul aparatului propriu al Agenției, pe bază de protocol de predare-preluare.
Încadrarea în numărul de posturi și în noua structură organizatorică se realizează în termenele și cu respectarea condițiilor și a procedurii aplicabile fiecărei categorii de personal, în termenele și cu procedura prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă funcționarilor publici și de legislația muncii.