Sari direct la conținut

Dosarul Coldea-Dumbravă: Primele informații oficiale transmise de DNA. Acuzații de trafic de influență și spălare de bani

HotNews.ro
Colaj Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă și Dan Tocaci, Foto: Inquam Photos / Agerpres
Colaj Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă și Dan Tocaci, Foto: Inquam Photos / Agerpres

DNA a transmis, vineri, primele informații oficiale în dosarul în care au fost plasați sub control judiciar fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci, fără a invoca însă niciunul dintre numele celor implicaţi.

DNA anunță că a început urmărirea penală, sub control judiciar, în cazul a patru persoane – „doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială” -, pentru trafic de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.

Acuzațiile oficiale ale DNA în dosarul Coldea-Dumbravă

Ce spun procurorii:

  • „În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat.
  • După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale.
  • În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro”.

În perioada în care se află sub control judiciar, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă și Dan Tocaci trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească România și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

„De asemenea, cei patru vor depune o cauțiune în valoare de 500.000 lei (stabilită față de cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita acelorași sume de bani, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție”, precizează DNA.

Procurorii spun că în acest dosar sunt urmărite penal și firme, pentru infracțiunea de spălare a banilor.

Dosarul, deschis în urma unui denunț al omului de afaceri Cătălin Hideg

Amintim că fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost audiaţi la DNA, joi, timp de aproximativ 15 ore, ca urmare a unui denunţ depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.

Cătălin Hideg a susținut, joi, într-o intervenție la Antena 3, că Dumbravă și Coldea i-ar fi cerut – prin intermediul avocatului Doru Trăilă – 600.000 de euro plus TVA pentru a-i „garanta” o condamnare cu suspendare în dosarul în care era acuzat de fraudă cu fonduri europene. După plata unei tranșe de 100.000 de euro, cei doi ar fi început să-l amenințe pe Hideg să plătească restul sumei contractuale. Omul de afaceri a spus însă că nu are nicio dovadă și că nici nu este sigur că banii ar fi ajuns la Coldea.

„Ordin de la domnii generali”

El a spus că a vorbit cu mai multe persoane până să-i fie recomandat să-l ia pe Doru Trăilă ca avocat: „Dan Tocaci a vorbit cu Bogdan Neidoni, Bogdan Neidoni cu domnul Coldea, domnul Coldea a vorbit cu domnul Dumbravă. Dumbravă m-a primit la birou pentru a discuta despre această situație, mi-a explicat care sunt condițiile de optimizare a acestei situații. După care mi l-a recomandat pe domnul Trăilă”.

Într-o primă fază, Trăilă ar fi cerut încheierea unui contract de reprezentare în instanță de 700.000 de euro plus TVA. „Mi-a spus că așa a primit ordin de la domnii generali”, a afirmat Hideg. Cum acesta a spus că nu-și poate permite să plătească un onorariu de peste 500.000 de euro, la final s-ar fi convenit asupra sumei de 600.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia a primit garanții că va scăpa doar cu o condamnare cu suspendare.

„Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanța de fond și judecătorul, care era un fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluție pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu și că vom scădea acești ani”, a spus Hideg.

El a susținut că ar fi plătit o primă tranșă de 100.000 de euro, după care ar fi apărut presiuni să plătească restanțele, plus anumite servicii. „M-au amenințat că o să-mi explodeze o bombă în față, că nu știu cu cine mă pun, că ei conduc România (…) Ei dădeau foc firmei și tot ei o stingeau dacă le acceptai condițiile”, a afirmat Cătălin Hideg.

Omul de afaceri mai susține că din cauza presiunilor a ajuns să facă denunțul la DNA, dar nu are probe pentru cele afirmate, acest lucru căzând în sarcina procurorilor anticorupție. De asemenea, Hideg a spus că nu poate fi sigur că banii pe care i-a dat au ajuns la Florian Coldea.

„Eu ceea ce sper este următorul lucru: ca acești oameni să nu mai poată niciodată să facă imixtiuni în justiție, să nu mai amenințe procurori și judecători, să nu mai șantajeze, să dea soluțiile pe care unii sau alții le voiau”, a conchis Cătălin Hideg.

Omul de afaceri Cătălin Hideg şi firma acestuia, Sanimed Internaţional, au fost trimişi în judecată de Parchetul European, în octombrie 2022, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane de euro.

„Pentru a câştiga o licitaţie pentru RECUMED, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru crearea unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice, omul de afaceri a prezentat mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte. Acestea se refereau la procedura de atribuire a contractului de furnizare de echipamente medicale şi la lucrările de construcţie necesare pentru realizarea proiectului. Ulterior, acesta a reuşit să primească, între 2018 şi 2020, subvenţii nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro”, anunţa atunci EPPO.

În acest dosar, Hideg a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în februarie anul acesta. Faptele pentru care a fost condamnat sunt: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu consecinţe deosebit de grave şi pentru infracțiunea de spălare a banilor.

Florian Coldea, 12 ani la conducerea operativă a SRI și acuzații de implicare puternică în lupta anticorupție, alături de DNA

În ianuarie 2017, Florian Coldea a demisionat din funcția de prim-adjunct al directorului de atunci al SRI Eduard Hellvig, fiind trecut în rezervă după aproape 12 ani la conducerea operativă a serviciului. În cei 12 ani, Coldea a fost protagonistul unor momente controversate, dar și al implicării SRI în lupta anticorupție, alături de DNA.

Coldea a fost numit prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații în 1 august 2005, iar în perioada iulie – octombrie 2006 a fost director interimar al SRI, după demisia lui Radu Timofte (cauzată de fuga lui Omar Hayssam) și până la numirea lui George Maior ca director. Coldea a fost remarcat de Traian Băsescu în timpul crizei ziariștilor răpiți în Irak, prestația sa în celulă de criză propulsându-l la vârful SRI. Anterior, el a condus direcția antiteroristă din serviciu.

După numirea la șefia operativă a SRI, Coldea s-a remarcat prin implicarea instituției într-o cooperare sporită cu serviciile secrete aliate din NATO, mai cu seamă cu serviciile americane de informații. Tot în mandatul sau de șef operativ, SRI s-a implicat masiv în lupta anti-corupție, prin cooperarea cu DNA.

Coldea a mai fost suspendat în 2007, în urma unei sesizări a lui Mircea Geoană (la acel moment președinte PSD). Geoană a prezentat două notițe atribuite lui Coldea pe care erau trecute numele unor judecători de la Curtea Constituțională, chiar în perioada primei suspendări a lui Băsescu. Geoană l-a acuzat pe Băsescu de implicarea SRI și SIE în obținerea de informații compromițătoare despre judecătorii din Curtea Constituțională. După o anchetă internă, SRI a decis păstrarea lui Coldea în funcție, anunțând că acesta nu se face vinovat de încălcarea legii.

După 2012, anul celei de-a două suspendări eșuate a lui Traian Băsescu, Coldea a început să fie tot mai des ținta atacurilor campaniilor de presă duse de politicieni și lideri de opinie care îl acuzau de implicarea SRI în jocuri politice. Amploarea luată de lupta anticorupție a dus la apariția expresiei „binomul DNA – SRI”, o serie de politicieni cu dosare penale acuzându-l pe Coldea de implicare ilegală în dosare.

Până la dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, cel mai virulent atac la adresa lui Coldea a fost lansat de Elena Udrea, în ianuarie 2015.

Imediat după alegerile parlamentare din decembrie 2016, și Sebastian Ghiță a lansat o serie de acuzații împotriva lui Coldea, prin intermediul unor înregistrări video difuzate de RTV în timp ce Ghiță era dat în urmărire generală. Ghiță l-a acuzat pe Coldea că ar fi fost în vacanțe plătite de el în Seychelles, în Italia și la Disneyland Paris, dar și la întâlniri la vila sa de la Cheia.

La rândul său, generalul Dumbravă a fost acuzat că ar fi controlat o rețea de judecători, cărora le impunea luarea unor hotărâri în procesele judecate, dar și că și-ar fi construit o rețea similară în rândul ziariștilor, pe care îi alimenta cu informații privilegiate din dosare.

De altfel, acuzele publice aduse lui Dumitru Dumbravă au făcut obiectul audierii sale în Comisia parlamentară de control al SRI, care în noiembrie 2017 i-a cerut demisia din funcția pe care o ocupa atunci – cea de secretar general al Serviciului. La audierea din comisia parlamentară, generalul a spus, potrivit lui Claudiu Manda, șeful acestei comisii, că atunci când a vorbit despre „câmpul tactic” nu s-a referit la influențarea justiției, ci mai degrabă la faptul ca inculpații ar putea să influențeze actul de justiție și că „în acest sens era un atribut și o implicare a SRI”. În august 2018, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a lui Dumbravă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro